Simona Ionescu / Redactor Șef

Grigore Vasiliu Birlic citea ziarul în cimitir. Un geniu al umorului românesc

Grigore Vasiliu Birlic citea ziarul în cimitir. Un geniu al umorului românesc
Grigore Vasiliu Birlic, ”un geniu al comediei, al umorului românesc”, spunea Radu Beligan. I s-a spus Louis de Funes și Charlie Chaplin al României. De ce citea ziarul în cimitir.

Grigore Vasiliu Birlic a încântat generații de români. Mărunţel, firav, cu ochii înecaţi într-o imensă tristeţe, dar când făcea o grimasă, toată lumea râdea cu lacrimi. Îl țineți minte în Bubico, când spunea câinelui ”vedea-te-aș mănuși”?

Îl țineți minte în Bubico, când spunea câinelui ”vedea-te-aș mănuși”?

Grigore Vasiliu Birlic voia să devină clovn la circ

Grigore Vasiliu Birlic ne-a părăsit de 50 de ani, dar filmele în care a jucat l-au făcut nemuritor. Radu Beligan îl considera un „geniu al comediei, al umorului românesc”, așezându-l alături de Constantin Tănase.

Mărunţel, firav, cu ochii înecaţi într-o imensă tristeţe, cu zâmbet la fel de trist, de clovn alungat de copii.

De fapt, visa de mic să ajungă clovn la circ și să distreze oamenii.

Birlic, pe numele său adevărat Grigore Vasiliu, nu s-a visat în copilărie star de cinema, ci clovn la circ.

Scriitorul Eugen Dimitriu, fondatorul Galeriei Oamenilor de Seamă din Fălticeni, povestește în cartea ”Orașul Muzelor”: „Despre Grigore Vasiliu Birlic se putea bănui ce va ajunge în viață: actor de mare talent. O simplă grimasă în liniștea deplină a orei, și toată clasa izbucnea în hohote de râs, dând peste cap lecția… Uneori, Birlic ajungea pe mâna directorului George Stino, care-l făcea «secătură». Voia să-i dea câteva vergi, dar făptașul se băga sub masă.”

Grigore Vasiliu a dat de 7 ori admitere la Teatru

La dorința familiei sale care considera actoria ca fiind o meserie neserioasă, Grigore Vasiliu se înscrie la Facultatea de Drept din Cernăuți. În paralel, până a-și lua licența în Drept, a făcut figurație la Teatrul Național din Cernăuți pentru a-și câștiga traiul.

Este imediat remarcat și distribuit pentru prima dată în rolul unui tâmpit din comedia ”Musca spaniolă”.

Fiind peltic, a fost „mai gâgă decât ar fi cerut textul” și astfel a repurtat încă de la început un succes răsunător.

În urma succesului obținut la public, este angajat ca actor la Teatrul Național din Cernăuți.

Pentru admiterea la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuți a trecut prin șapte tentative nereușite. Motivul pentru care a fost admis cu greu la Conservator era un defect de vorbire, explicat de Birlic mai târziu: „eram peltic și scuipam când vorbeam”.

Grigore Vasiliu Birlic citea ziarul în cimitir

Grigore Vasiliu Birlic a mărturisit că mergea des la cimitir pentru a-i citi ziarul primei sale soții, aşa cum obişnuia să facă acasă când formau o familie fericită. Actorul a suferit foarte mult și îi simțea lipsa.

Grigore Vasiliu Birlic a fost însurat de două ori, prima dată cu actriţa Angela Mateescu, dispărută timpuriu din cauza unei boli necruţătoare.

Cea de-a doua sa soţie a fost tot actriţă, Valeria Nanci, care i-a fost parteneră în filmul ”Titanic Vals” (1964).

Grigore Vasiliu Birlic, o carieră de excepție

Ambiţios, viitorul actor de excepţie nu s-a lăsat până nu a intrat în rândurile studenţilor. Admis într-un final la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuţi, în 1933 s-a mutat la Conservatorul din Bucureşti.

Abia venit in Bucuresti, Grigore Vasiliu a urcat pe scena Teatrului Vesel şi s-a remarcat în roluri din comedii. Aici va primi rolul principal în comedia bulevardieră franţuzească ”Birlic”. A interpretat rolul funcţionarului Perjoiu.

Comedia s-a bucurat de un succes uriaş, iar actorul şi-a căpătat porecla de Birlic după numele piesei.

Datorită talentului său uriaş, Birlic a reuşit să facă din poreclă un renume sinonim cu comedia românească.

În anul 1934 a debutat în cinematografie alături de celebrii Stroe şi Vasilache în filmul Bing-Bang.

Birlic a interpretat, de-a lungul carierei sale 13 personaje din opera marelui dramaturg Ion Luca Caragiale.

Majoritatea pieselor lui Caragiale în care a fost distribuit Birlic au fost jucate pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti în regia lui Sică Alexandrescu.

Aici a fost, pe rând, Crăcănel şi Candidatul în ”D-ale carnavalului”, Spiridon şi Rică Venturiano în ”O noapte furtunoasă”, Brânzovenescu şi Dandanache în ”O scrisoare pierdută”, Coana Efimiţa în ”Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, Lefter Popescu în ”Două loturi”, Costăchel Gudurău în ”Telegrame”.

Pentru activitatea sa excepţională în teatru şi film, Grigore Vasiliu Birlic a fost recompensat, în 1953, cu titlul de Artist Emerit „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă şi pentru activitate merituoasă”, cu titlul de Artist al Poporului, iar în 1967 a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I „pentru activitate îndelungată în teatru şi merite deosebite în domeniul artei dramatice”.


Cornel Coman, un minunat actor uitat pe nedrept

Celebrul critic de artă Ruxandra Garofeanu, 32 de ani în TVR

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre