Râzi cu lacrimi. Să trăiți, raportez. Am atacat, am cucerit și ne-am întors cu 20.000 de prizonieri
Apartamentul unui bărbat a fost invadat de gândaci. Acesta a încercat toate metodele, dar aceștia nu mureau. Fiind deja disperat, se duce la ghicitoare. Aceasta îi spune:
– Deschide ușa și spune cuvintele ”Gândacilor! Plecați din casa mea.” Dar fii atent să nu zâmbești, că de altfel nimic nu se primește.
Se duce omul acasă, deschide ușa și pe un ton autoritar spune:
– Gândacilor!! Plecați din casa mea.
Şi minune, gândacii, ascultători, încep să părăsească locuința. Ultimul așa de trist s-a uitat la om, după care și-a continuat drumul. Omul neputându-se abține de la o așa priveliște, bufnește în râs. Ultimul gândac se oprește, se întoarce la om, începe a zâmbi și strigă celorlalți:
– Fraților, haideti înapoi, că a glumit.
______________________
Se plimbă doi gândaci. Unul se mișcă tremurător, așa că celălalt îl întreabă:
– Asta ce e, brakedance?
– Nu! E insecticid!…
______________________
Dacă gândacii pot supraviețui unei bombe atomice sau unui război chimic, mă întreb atunci: Ce poate fi într-o cutie de Raid?
______________________
I:Ce-i mic, negru, cu un punct galben?
R:Un gândac cu un dinte de aur!
______________________
Merg doi gândaci pe o bicicletă dublă.
La un moment dat cel din față nu mai pedalează, la care cel din spate:
– Ba, de ce te-ai oprit?
– Mi-a intrat o muscă în ochi!
______________________
Un tip era exasperat că avea casa năpădită de gândaci. Nu mai știa ce să mai facă și aflând de necazul omului, un amic îl învață: -Ia o trompetă, sună “adunarea”, cheamă-l la tine pe Căpitanul Gândacilor și ordonă-i:
-La bucătăria vecinului, la atac! Și gândacii se vor duce cu toții la vecin și scapi de ei.
Zis și făcut. Omul execută lucrarea, Căpitanul Gândacilor vine ăsta îi dă ordinul:
-Am înțeles, să trăiți!
Și toți gândacii pleacă la vecin. Omul răsuflă ușurat și mai-mai să se îmbete de bucurie. După două zile se trezește la el cu Căpitanul Gândacilor:
-Să trăiți, raportez. Am atacat, am cucerit și ne-am întors cu 20.000 de prizonieri.
Bancuri cu gândaci sunt exact ce îți trebuie pentru a-ți lumina ziua. Această colecție de bancuri cu gândaci îți va aduce zâmbetul pe față în secunde. Povestea omului care s-a dus la ghicitoare și a folosit bancuri cu gândaci pentru a-și rezolva problema este doar unul dintre numeroasele exemple. Dacă iubești bancuri care joacă pe cuvinte și situații absurde, vei adora aceste bancuri cu gândaci inedite. Bancuri. Doi ciobani: Măi, Gheorghe, mare lucru îi benoclu ăsta! Leșini de râs ce urmează.
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook