Întâlnire în numele dragostei între Lucian Blaga și artista Mia Braia. Poveste neștiută

Întâlnire în numele dragostei între Lucian Blaga și artista Mia Braia. Poveste neștiută
A murit Dorli Blaga, fiica poetului și filosofului Lucian Blaga. Avea 91 de ani. Vestea morții ei mi-a amintit de o poveste neștiută despre familia ei, spusă mie de o mare artistă: Mia Braia, sora celebrei Ioana Radu, regina romanței a secolului 20.

Anunțul despre plecarea fiicei lui Lucian Blaga l-a făcut public Dan Negru pe pagina lui de Facebook, miercuri, 17 noiembrie.  Așa cum el regretă că nu s-a oprit în Alba Iulia să facă o înregistrare cu Dorli Blaga, așa regret și eu că n-am scris de-a lungul anilor povestea spusă de artista Mia Braia, căsătorită cu un Blaga din Lancrăm. Întâlnirea noastră s-a produs în anul 1992, în casa Ioanei Radu din strada Toamnei. Artista revenise din America în țară, să-și îngrijească sora foarte bolnavă. Din păcate, Ioana Radu a murit după câteva luni de la sosirea Miei, lăsând în urma ei niște lucruri încurcate, legate de prietenul ei Ion Dolănescu. Despre aceste probleme am scris la vremea respectivă, dar nu numai.

Viața cântăreței Mia Braia, mătușa jurnalistului Doru Braia (cândva la Europa liberă), nu a fost tocmai lipsită de evenimente în puținii ani cât a stat în România după revoluție. Mă suna să-mi povestescă prin ce a mai trecut, să-mi spună cât de mult îi lipsește sprijinul soțului ei decedat, Emanuel Blaga, nepotul poetului, să-mi ceară un sfat despre cum să se descurce cu noile autorități.

Părea străină în propria țară unde și-a dorit să revină definitiv împreună cu fiul adoptiv. A eșuat aproape în toate încercările, inclusiv în relația cu băiatul ei, iar într-o zi a plecat înapoi în Statele Unite. Acolo a și murit, în iulie 1996.

Acum, când am aflat că a murit Dorli Blaga, mi-am zis că trebuie să scriu și povestioara spusă de Mia Braia despre întâlnirea ei cu marele om de cultură Lucian Blaga. A fost mai mult decât o întâlnire oarecare, fiindcă scopul a fost neobișnuit: întreaga familie a soțului ei, Emanuel Blaga, o repudia din cauză că era artistă, o cântăreață de muzică ușoară, populară și romanțe. Pentru ei nu conta că olteanca din Craiova e absolventă de Conservator și că avea un bogat bagaj cultural.

Era perioada interbelică, anii 1930-1940, epoca boemă a Bucureștilor, cu Maria Tănase, Zavaidoc, tenorul Leonard, cu celebrul teatru de revistă a lui Constantin Tănase și terasele de pe Calea Victoriei.

Avea succes Mia Braia, câștiga bine, iar împreună cu cel de-al doilea soț, Emanuel Blaga, își cumpăraseră o casă cochetă pe strada Paris.

Fiind soră mai mare, a îndrumat-o și pe Eugenia-Jeni, cea care urma să devină celebra Ioana Radu, să vină în București și să-și croiască o carieră în muzică. Pe google, în puținele articole despre aceste două mari voci ale României, sunt scrise lucruri complet deformate despre cele două surori.

Se insistă că se urau de moarte, că erau certate și nu și-au vorbit ani de zile. Adevărul e cu totul altul. Dar despre aceste lucruri voi scrie altădată, măcar să nu rămână inserate în memoria internetului niște minciuni.

Mia Braia a plecat la Cluj când n-a mai suportat „ifosele neamurilor”

Ca să nu-mi joace vreo festă memoria, am răscolit biblioteca în căutarea cărții scrisă de Mia Braia și dăruită mie la prima întâlnire. O parte din ce-mi povestise despre suferința ei, provocată de rudele bărbatului pe care l-a iubit nespus, precum și despre întâlnirea cu Lucian Blaga sunt scrise și în cartea de memorii – „Amintiri”, publicată la New York în 1989.

Am să reproduc de acolo fragmentul despre vizita ei în biroul marelui Lucian Blaga pentru că așa veți putea să-i descoperiți pe amândoi ca personaje.

Mia Braia a plecat la Cluj într-un turneu, dar și cu gândul să-l întâlnească pe Lucian Blaga, un fel de șef al marei familii din Lancrăm, frământată de respingerea ei de către rudele soțului. Emanuel Blaga, „vinovatul-nevinovat” – cum îi spunea Mia – nu știa de intenția ei, credea că s-a obișnuit cu „ifosele neamurilor” care nu le înțelegeau marea dragoste. Ce a urmat, însă, le-a adus liniștea și, într-un fel, normalitatea. Lucian Blaga a arătat că înțelege dragostea pe care o accentua în poeziile sale.

Întâlnirea cu Blaga la Biblioteca Studențească: „Ești o pasăre cântătoare”

„Aici, în orașul unde bolborosește Someșul, la Filiala Academiei, în colectivul de istorie literară, lucra marele Lucian Blaga.

Între două concerte – mi-a venit curajul, de a mă duce până la el. Nu era lucru ușor, căci trăia retras, preocupat numai de lucrul lui. Am aflat mai târziu că în acea vreme traducea Faust.

Gândul de a-l vizita se înșurubase trainic în mintea mea și, cum un fost coleg, Remus, era profesor la Conservatorul din Cluj, i-am cerut ajutor, iar el, cu fiica lui Agârbiceanu, care lucra și ea la Filiala Bibliotecii cu Blaga, mi-a ușurat drumul spre Biblioteca Studențească, unde m-a primit poetul din Lancrăm.

Am ajuns la el, recomandându-mă cu numele meu de cântăreață, așa că nu putea să-i sune nimic ciudat auzind, pur și simplu: Mia Braia. O interpretă de cântece de dragoste care vroia să vadă un „cântăreț al dragostei”. I-am spus că simțământul dragostei cântate poate fi o frântură din poemele lui metafizice, iar pe el l-a amuzat atacul meu, ca și „risipa” de informații muzicale pe care i le-am dat. Și m-a privit apoi cu simpatie.

Privindu-i ochii generoși și capul leonin, i-am zâmbit și eu. Trăia acolo, între rafturi cu cărți, la o masă cu hârtii adunate cu grijă. Avea 65 de ani.

Cel mai drag loc al lui Lucian Blaga a fost cel de la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) din Cluj, care azi îi poartă numele. Era, este încă, o cămăruţă, denumită “Bârlogul lui Faust”, scrie cluj24.ro

 Lucian Blaga: „O cântăreață e un creator de artă”

– Ce fel de melodii cântați?

– Numai de dragoste, domnului Blaga. Sunt cerute mai mult.

– De astea e nevoie mai mult. Eu am scris 500 de poezii. Ești o pasăre cântătoare.

– Și călătoare. Așa am ajuns la dumneavoastră.

– Pasăre… Asta-i principalul!… Unui gen de pasăre i-am scris o poezie.

Lucian Blaga a scos dintr-un sertar al mesei un volumaș, pe a cărui copertă, îmi amintesc, scria cu litere negre și drepte: „Lauda somnului”.

A deschis volumul și, cu glas cald și ostenit, mi-a citit o poezie din care nu mai țin minte decât că se numea „Pasăre sfântă”, și că mott-ul suna astfel: „Întruchipată în aur de sculptorul C. Brâncuși”.

După lecturarea „Păsării sfinte” am prins curaj. Martora unei asemenea lecturi, tonul intim, ascuns, parcă încredințat mie spre o păstrare despre care n-a fost vorba, mi-a pus inima în crucea drumului și, ca înaintea unei despărțiri în două puncte cardinale, i-am spus că, prin căsătorie, mă cheamă Blaga… Maria Blaga, legată creștinește de nepotul său, de fiul lui Iustin din Lancrăm.

Lucian Blaga m-a privit netulburat și mi-a oferit un zâmbet care mi s-a părut un zâmbet de simpatie. Atât mi-a trebuit și mi-am și pornit necazul cu neamul Blagilor și indiferența lui față de mine, o cântăreață.

– O cântăreață e un creator de artă, care așteaptă o reacție estetică.

Îl ascultam căutând să-mi împlântez în minte fiecare cuvânt, fiecare nuanță. Apoi, timidă, și mai ales jenată, atunci când m-a întrebat despre adeziunea ascultătorilor, i-am spus că meșteșugul scenei și al reflectoarelor cu mii și mii de lumânări cere o frumusețe care nu intră întotdeauna în dărătnicia Naturii.

M-a înțeles și m-a abătut cu înțelepciune din certitudinile mele. „Numai frumusețea spirituală e de luat în seamă – mi-a spus el – fiindcă numai ea e născătoare de alte frumuseți. (…)

„Spune-le rudelor tale și ale mele că Blaga a făcut o afacere cu tine”

În clipa aceea a intrat în cameră fiica lui. Lucian Blaga face prezentările spunându-i că sunt soția vărului Emanuel, deci, o Blaga. Tânăra fată a rămas țintuită. Eu am tăcut, ca într-un mare antract… Ca să nu tulbure tăcerea, marele poet s-a apropiat ușor, cu „pașii profetului”, m-a sărutat pe obraji și mi-a spus:

– Du-te și spune-le rudelor tale și ale mele că Blaga a făcut o afacere cu tine.

L-am văzut atunci, prima și ultima oară, dar, în ciuda anilor mei, hăituți peste acoperișuri și vise, mi-l amintesc puternic pe cel ce adusese cerul în călimară și inima omului în palmă”.