Simona Ionescu / Redactor Șef
În acele vremuri nu mergea nimeni cu portofelul, viteza de devalorizare a monedei impunea fuga spre magazine imediat după încasare.
Se spune că un bancher în costum elegant a coborât din apartamentul său din Charlottenburg, împingând o roabă burdușită cu bani, totul doar pentru a cumpăra o simplă franzelă. În noiembrie 1923, o singură pâine ajunsese să coste 200 de miliarde de mărci . Era atât de scumpă încât arderea bancnotelor în sobă era mai rentabilă decât să cumperi lemne de foc.
Inflaţia atinsese un nivel astronomical: preţurile puteau să se dubleze la doar câteva zile, chiar chiar ore. Astfel, muncitorii din fabrici primeau salarii zilnic, uneori și de două ori în cursul aceleiași zile, doar ca să nu-şi piardă complet banii. La ora salariului, sirene anunțau sosirea camioanelor pline cu bani, iar muncitorii alergau imediat să cumpere orice putea fi schimbat pe produse reale.
Copiii se jucau construind castele și zmee din teancuri de bancnote, în timp ce adulții improvizau ca să valorifice hârtiile: o femeie a lăsat nesupravegheată roaba cu bani, iar hoţii au furat roaba, dar au lăsat banii în urma lor. Erau atât de lipsiţi de valoare încât nimeni nu i-a ridicat imediat. La prima vedere, imaginea surprinde perfect absurdul acestei crize și a devenit emblematică pentru acea perioadă.
Factorii au fost multipli: datoria uriaşă acumulată în Primul Război Mondial (156 miliarde mărci în 1918), combinată cu reparaţiile greu de susţinut impuse prin Tratatul de la Versailles, renunţarea la standardul aur, multiplicarea masei monetare de către Reichsbank condus de Havenstein (care testa continuu cererea crescândă de bani) și ocupaţia Regiunii Ruhr de către Franţa și Belgia, în 1923, care a paralizat economia germană, determinând guvernul să tipărească masiv bani pentru a plăti grevele și cheltuieli de stat.
Deși erau imprimate bancnote cu denominaţii astronomice de până la 100 de trilioane de mărci, acestea erau practic fără putere de cumpărare .
Încrederea în marca germană a fost complet distrusă. Economiile de-o viaţă ale pensionarilor s-au evaporat. Învăţătorii, doctorii şi funcţionarii au început să plătească impozite și facturi cu ouă, unt, cizme, haine sau benzină, iar banii au fost înlocuiţi de troc sau barter.
Țăranii se încăpăţânau să vândă lapte, grâu sau ulei doar pentru bunuri concrete. Economia s-a transformat într-un coșmar contracronometru: încasai, fugeai, cheltuiai, te întorceai .
O zicală din epocă spunea că: „Un car cu bani nu ajunge să-ţi iei o pâine, dar carul îl fură trei ţigani, iar banii îi lasă pe stradă.” (adaptare după anecdota redată de Doug Casey) .
Moneda a început să-şi revină abia la 15 noiembrie 1923, când marca de hârtie a fost înlocuită cu Rentenmark, la rata de 1 Rentenmark = 1 trilion de Papiermark
Pentru acel bancher cu roaba plină de bani, pâinea nu mai era doar hrană, ci un simbol al unei umilințe naționale, reflexia dureroasă a prăbușirii unei ordini vechi și a eșecului statului de a susține o monedă stabilă.
Din cenușa acestei crize economice și politice, a crescut terenul fertil pentru radicalism și extremism în Europa. Lecția? Când valorile se topesc odată cu bancnotele, istoria riscă să se repete sub forme și mai întunecate.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
