Așa arată Menga, monumentul vechi de 6000 de ani considerat o minune a lumii antice

Dolmenul din Menga, monument vechi de 6000 de ani, construit din pietre care cântăresc până la 150 de tone metrice fiecare, stă și astăzi în picioare, semeț. O dovadă că oamenii neolitici erau experți în principiile ingineriei.

„Erau oameni care aveau cunoștințe foarte importante despre științele timpurii”

Un nou studiu a descoperit că oamenii neolitici care au construit Menga erau foarte pricepuți, foarte bine informați și pricepuți să rezolve probleme complexe de inginerie.

„Inițial, ceea ce mi-a stârnit interesul pentru dolmenul Menga a fost, fără îndoială, monumentalitatea sa. Intrarea în interiorul său și contemplarea unui monument atât de colosal din perioada neolitică mi-a atras curiozitatea de a afla mai multe despre acest dolmen.

Erau oameni care aveau cunoștințe foarte importante despre științele timpurii, ceea ce indică cât de evoluate erau capacitățile intelectuale, practice și tehnice ale acestor societăți din sudul Peninsulei Iberice în urmă cu aproape 6.000 de ani”, a declarat pentru Science Alert geoarheologul José Antonio Lozano Rodríguez de la Centrul Oceanografic al Insulelor Canare din Spania.

Unul dintre cei mai mari megaliți din Europa antică

Dolmenul din Menga este, cu adevărat, o minune a lumii antice. Construită în partea laterală a unei movile de pământ între aproximativ 3800 și 3600 î.Hr., camera mare se întinde pe 27,5 metri și este căptușită, atât pereți, cât și acoperiș, cu pietre uriașe.

Este unul dintre cei mai mari megaliți din Europa antică, iar piatra de temelie, cu o greutate estimată la 150 de tone metrice, este una dintre cele mai mari pietre mutate vreodată în Europa neolitică. Utilizarea sitului pare să fi fost funerară, în interiorul acestuia fiind descoperite bunuri funerare importante.

Asimetria pereților concepută în funcție de solstiții

Arheologii au descoperit totodată că asimetria pereților dolmenului a fost intenționată și concepută în funcție de solstiții.

Dar și că roca moale care a intrat în construcția sa a provenit de la o distanță de aproximativ 1 kilometru de șantier, dezvăluind faptul că cei care au lucrat la construcție știau cum să extragă și să transporte bucăți uriașe de piatră.

Construcția Dolmenului din Menga constă într-o cameră căptușită și acoperită cu pietre mari, cu trei piloni de piatră plasați de-a lungul camerei pentru a susține greutatea acoperișului. Cele 32 de pietre uriașe au o greutate colectivă de aproximativ 1.140 de tone metrice.

Pentru a determina cum au fost așezate aceste pietre și cum a fost construit monumentul, Lozano Rodríguez și colegii săi au efectuat o analiză care a cuprins sedimentologia, arheologia, paleontologia și petrologia.

Pietrele ar fi fost transportate folosind săniile

Una dintre cele mai mari provocări ar fi fost transportul pietrelor mari, care, au constatat cercetătorii, ar fi necesitat o înțelegere solidă a fricțiunii. Cea mai ușoară metodă de transport ar fi fost săniile care se deplasau de-a lungul unei piste de lemn construite în prealabil.

Cum cariera se afla în pantă față de șantier, acest lucru ar fi necesitat, de asemenea, cunoștințe de accelerare și frânare. Deși rocile clasificate drept sedimentare „moi”, sunt majoritatea calcaroase, au fost plasate cu o precizie milimetrică.

De asemenea, acestea se întrepătrund și se sprijină ușor unele de altele, ceea ce este un indiciu al modului și ordinii în care au fost așezate.

„Lovitură de geniu”

Mai mult, rocile sunt foarte bine înfipte în roca de bază. Este pentru prima dată când această caracteristică a fost observată la Menga în 200 de ani de studiu. Această fundație adâncă ar fi atenuat, de asemenea, necesitatea de a ridica pietrele acoperișului.

Și pietrele de zid sunt așezate astfel încât vârfurile lor sunt ușor înclinate spre interior, rezultând o formă trapezoidală a camerei, mai îngustă în partea de sus decât în cea de jos.

Cercetătorii consideră că aceasta este o „lovitură de geniu”, permițând folosirea unor pietre de căpătâi mai mici decât ar fi fost necesare pentru un acoperiș mai lat.

„Monumentul a fost proiectat pentru a fi parțial îngropat”

„În urmă cu aproape 6.000 de ani au folosit un arc de ușurare pentru a rezolva probleme complexe de distribuție a tensiunilor. Rezolvând astfel problemele legate de greutate, care ar fi una dintre cele mai mari probleme structurale pe care le-ar fi întâmpinat în proiectarea acestui mare monument.

Acest lucru este rezolvat și prin utilizarea pilonilor în interior. De asemenea, am fost surprins să văd că monumentul a fost proiectat pentru a fi parțial îngropat, astfel încât pietrele de temelie să poată fi așezate fără ajutorul rampelor de urcare”, se minunează Lozano Rodríguez.

Cercetătorii au scris în lucrarea lor publicată în Science Advances că „încorporarea de cunoștințe avansate în domeniile geologiei, fizicii, geometriei și astronomiei arată că Menga reprezintă nu numai o ispravă de inginerie timpurie, ci și un pas substanțial în progresul științei umane, reflectând acumularea de cunoștințe avansate”.

Sursă foto: www.sciencealert.com