E vorba de Dosarul ”Autobuzul”, singura acțiune teroristă petrecută în România comunistă, rezolvată atunci din ordinul lui Ceaușescu de către Securitate și Ministerul de Interne, dosar judecat în democrație, începând cu ianuarie 1993 și terminat prin hotărâre definitivă în martie 2002. Nouă ani de procese.
Am asistat la mare parte din ședințele de judecată pe fond, la Tribunalul Militar București, alături de colegi din presa anilor 90, curioși cu toții să-i vedem pe mai marii instituțiilor de opresiune în boxa acuzaților, dar și să aflăm cum au fost executați trei tineri care luaseră ostatici într-un autobuz, în dorința lor de a fugi din țară.
23 august 1981, județul Timiș
Nebunia care a pus pe jar regimul Ceaușescu și pe locuitorii dintr-o zonă din apropierea Timișoarei s-a petrecut în 23 august 1981. Zi de sărbătoare, când camarila ceușistă ”de partid și de stat” se afla la defilare. Doar Miliția și Securitatea Timiș erau în alertă, deoarece cu o noapte înainte fusese spart postul de miliție din comuna Pui și niște indivizii furaseră tot armamentul celor trei agenți: pistoale-mitralieră, pistoale Carpați, baionete, cuțite și încărcătoare cu muniție.
Câteva ore mai târziu, o informație a căzut ca un trăsnet peste anchetatori: Hoții de armament luaseră ostatici călătorii unui autobuz (inclusiv copii) pentru că intenționau să treacă granița și vroiau să fie siguri că autoritățile nu se vor opune.
Autorii acțiunii se numeau Andrei Drăgănescu, Viorel Butincu şi Mircea Emil Muntean. Erau atât de hotărâți să fugă din țară încât nu s-au sfiit să recurgă la forță împotriva unor ostatici din autobuzul de pe traseul Călan-Deva. Unii dintre ei au făcut mărturii cutremurătoare în procesul început după revoluție.
Cerințele fugarilor pentru a elibera ostaticii
Când autobuzul a ajuns aproape de aeroportul din Timișoara s-a oprit într-un baraj al Miliției. Cei trei tineri au cerut un elicopter de la Crucea Roșie și suma de 30.000 de dolari. După mai multe ore de așteptare și neprimind un răspuns ferm, Drăgănescu (care s-a spus că era șeful grupului) a ordonat șoferului să spargă baricada milițienilor.
A fost deschis focul. Printre morți, și o fetiță de 9 ani
Trupele speciale au deschis focul și iadul a coborât asupra autobuzului. Au fost uciși șase oameni și răniți 12. Printre decedați a fost și o fetiță de 9 ani.
Deja autoritățile de la București erau la curent cu incidentul pe care l-au numit ”act terorist”. Aurelian Mortoiu, șeful Securității Timișoara, colabora în teren cu Constantin Nica, șeful Miliției Timișoara și era în contact permanent cu ministrul de Interne George Homoștean și cu șeful Departamentului Securității Statului (DSS), Tudor Postelnicu. Homoșteanu, chiar din tribuna de la defilare, ordonase să fie trimise trupe USLA la Timișoara, ca să-i captureze pe teroriști.
Muntean, Butincu și Drăgănescu, acesta din urmă rănit de glonț, au fost prinși și băgați în arestul miliției din Timișoara.
„Teroriștii”, executați în pădure la ordin
La fața locului au sosit și Homoștean și Postelnicu, trimiși de Ceaușescu care rămăsese la Snagov cu invitații de ”Ziua Insurecției armate”. În acea seară, boșii sosiți de la București, împreună cu cei din Timișoara, i-au anchetat pe Munteanu și Butincu, reușind să obțină de la ei informații despre toată derularea acțiunii. Drăgănescu era la spital.
Din declarațiile lui Homoșteanu, Postelinicu, Nica, dar și al altor martori, audiați în procesul deschis în 1993, a reieșit că Nicolae Ceaușescu a ordonat lichidarea teroriștilor, iar planul a fost îndeplinit. Muntean și Butincu au fost scoși din arest, duși în pădurea unde fusese oprit autobuzul și împușcați. S-a spus că ar fi încercat să evadeze după ce au cerut voie să meargă în tufișuri să urineze.
A doua zi, a fost scos din spital și Adrian Drăgănescu și băgat într-o celulă. În noaptea următoare, acesta a fost găsit spânzurat de patul de sus. Sinucidere, a fost verdictul.
„Să fie luate măsuri pentru ca teroriștii să fie lichidați fizic”
După 1989, însă, familiile celor care au sechestrat autobuzul au făcut plângeri la Procuratura Generală, reclamând că rudele lor au fost ucise fără dreaptă judecată și un dosar penal a fost deschis.
În timpul procesului, Homoșteanu a relatat cum Ceaușescu i-a ordonat să-i lichideze pe cei trei tineri. A spus că se afla cu Tudor Postelnicu în biroul lui Nica atunci când, pe firul scurt, l-a sunat pe Ceaușescu ca să-i raporteze că situația e sub control și că ”teroriștii sunt înapoi în arest, după ce au fost duși la spital pentru răni ușoare, unul singur rămânând acolo”, fiindcă era mai grav. Ceea ce i-a spus Ceaușescu lui la telefon, i-a ordonat și lui Postelnicu, după ce a cerut să vorbească și cu el: „Să fie luate măsuri pentru ca teroriștii să fie lichidați fizic, să dispară”.
Cum a murit în arest „teroristul” împușcat
Ultimul „terorist”, Adrian Drăgănescu, s-a spus că a fost executat cu ajutorul unui medic ginecolog, șeful Spitalului Ministerului de Interne din Timișoara. Acesta a fost văzut de martorii audiați în proces intrând în celula lui Drăgănescu, spunând că trebuie să-i facă o injecție. Fusese adus acolo de generalul Mortoiu. La scurt timp după, arestatul a fost găsit mort. Nu se știe cu siguranță dacă a murit spânzurat, sufocat sau injectat deoarece nu s-a găsit un raport de autopsie. Iar Curtea Supremă de Justiție a decis că nici Mortoiu și nici medicul Georghe Gornic nu se fac vinovați de asasinarea prin injectare sau spânzurare a lui Drăgănescu, din cauză că nu a existat vreun martor ocular la uciderea teroristului, „moartea acestuia datorându-se sinuciderii, ca urmare a realizării, poate, a gravității faptelor săvârșite de către el”.
Instanța Curții Supreme i-a achitat pe generalul Mortoiu și pe medic, iar celorlalți inculpați le-a înjumătățit pedepsele, conform unui decret de grațiere semnat, în 1988, de Ceaușescu și rămas valabil și în vremea lui Iliescu! Tudor Postelnicu nu a fost judecat în acest dosar.
Judecătorii de la fond au înțeles altfel situația
Trebuie spus și că judecătorii Curții Militare de Apel, instanță inferioară, au fost cei care au dat pedepse mari tuturor celor implicați în executarea post-arestare a teroriștilor. Acești magistrați au apreciat că acțiunea de însoțire a mașinii ARO cu ceilalți doi teroriști de către generalul Deheleanu și colonelul Blaga, șeful USLA, a „insuflat executanților ordinelor, Tecșan și Laza, hotărârea de a duce la îndeplinire ordinul primit și de a raporta de îndată lichidarea fizică a celor doi”.
Legat de decesul ciudat al lui Drăgănescu, judecătorii au considerat „de neimaginat ca un individ grav rănit la braț și lipsit de puteri să se fi spânzurat de patul de deasupra sa”.
De aici încolo, concluziile vă aparțin. O mențiune: după acest caz s-a făcut și un film artistic, în urmă cu câțiva ani.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook