Autorul român, care a scris celebrul „La Medeleni”, a vrut să își lase soția pentru o actriță celebră. Povestea l-a bântuit până la finalul vieții

Născut la Iași în 1897, Ionel Teodoreanu a fost toată viața avocat, însă marea lui pasiune era să scrie, chiar dacă i se spunea des că nu are talent. Cu toate acestea, trilogia „La Medeleni”, rămâne una dintre cele mai cunoscute din literatura română. Pe parte personală, Ionel Teodoreanu era văzut drept un bărbat arătos, astfel că femeile roiau în jurul său. Cu toate acestea, a exista o doamnă care i-a scăpat, iar autorul a suferit teribil. 

În 1920, Ionel Teodoreanu se căsătorește cu Maria Ștefana Lupașcu, și ea scriitoare la rândul ei, care va scrie sub pseudonimul Ștefana Velisar Teodoreanu. În 1921, s-au născut și gemenii cuplului, la Iași. Micuții au primit numele Ștefan și Osvald Cezar. Familia părinților scriitorului a trăit la două adrese din Iași, pe străzile Ștefan cel Mare și Mihail Kogălniceanu.

S-a îndrăgostit de actrița de origine română Nadia Gray

În 1938, când economia cunoștea un vârf, Ionel Teodoreanu și-a luat familia și s-a mutat la București. A locuit în zona Căii Călărașilor de azi, adică zona Popa Nan -Hala Traian. În perioada în care frecventa Teatrul Majestic și avea deja 40 de ani, a cunoscut-o pe tânăra actriță Nadia Cujnir, devenită ulterior mare star la Hollywood sub denumirea de Nadia Gray. 

Aceasta însă nu i-a dat curs avansurilor și a ales să devină soția aviatorului Bâzu Cantacuzino. Ulterior, a fugit din România și a ajuns la Hollywood. Născută în 1923, deci cu 26 ani mai tânără decât scriitorul, ea i-a ignorat total și florile și răvașele.

Refuzul l-a bântuit tot restul vieții 

Cu toate că avea soție acasă și copii, Ionel Teodoreanu plângea și era atât de deprimat, încât toată lumea știa sursa nefericirii sale „de bărbat aflat la criza vârstei de 40 de ani”. Nadia Cujnir Herescu va trăi până în 1994, murind la 71 de ani, la 37 de ani după marele scriitor ale cărui avansuri le ignorase total. 

Povestea de iubire ratată i-a bântuit tot restul vieții, ba chiar Ionel Teodoreanu a recurs și la alcool pentru a-și îneca amarul. Sfârșitul vieții i-a venit ani mai târziu, în timpul marelui viscol din 1954. 

Ionel Teodoreanu a murit în timpul marelui viscol din 1954

Iarna anului 1954 a fost una dintre cele mai cumplite pe care Capitala le-a cunoscut vreodată – un ger năprasnic și nămeți care paralizaseră orașul. Naționalizarea din 1948 îi răpise avocatului scriitor nu doar casa, ci și demnitatea. Rămas să trăiască în anexa fostei sale locuințe, dormea pe o podea din pământ bătătorit, într-o sărăcie greu de imaginat.

Pe 3 februarie 1954, o zi care ar fi trebuit să fie una de bucurie – gemenii săi împlineau 33 de ani – a fost marcată de tragedie. Deși dorea să ajungă la Tribunalul București pentru un proces important, soarta i-a fost potrivnică. Nicio sanie nu era disponibilă, tramvaiele erau blocate de zăpadă, iar gerul făcea imposibil mersul pe jos. A decis, deci, să anunțe telefonic faptul că nu va putea ajunge. 

Înmormântarea s-a făcut cu greutate 

Hotărât să aducă un strop de sărbătoare în mijlocul greutăților, s-a aventurat până la Hala Traian să cumpere câteva mezeluri pentru aniversarea fiilor săi, care împlineau 33 de ani. Însă, întors acasă, frigul și povara vieții l-au răpus. A suferit un infarct miocardic fatal, stingându-se pe neașteptate.

Înmormântarea sa a fost o altă luptă cu vitregiile vremii. Trei zile mai târziu, prietenii săi au purtat sicriul pe brațe până la capelă și cimitir, înfruntând nămeții și gerul, căci dricurile și săniile mortuare lipseau. A fost înmormântat, într-un final, la Cimitirul Bellu, unde își doarme și azi somnul de veci.