Simona Ionescu / Redactor Șef
Blestemul lui Tutankhamon, misterul care a persistat aproape un secol, a fost în final demascat. A fost o poveste creată, un jurnalist a fost implicat, iar scopul lui nu pare, la 100 de ani distanță, departe de ceea ce fac azi mulți internauți în căutare de faimă.
Inițial, în 1922, în Valea Regilor, Egipt, lumea a aflat pentru prima dată de existența unui mormânt aproape intact, plin cu aproximativ 4.500 de artefacte, inclusiv celebrul sarcofag de aur și masca funerară a faraonului. Însă, la scurt timp după această descoperire, o altă poveste a captat atenția publicului mondial: ideea că mormântul ar fi fost blestemat. Această poveste a persistat până azi, lumea fiind avidă să arate „ noi dovezi” ale „blestemului lui Tutankhamon”.
Astăzi, documente și scrisori descoperite ulterior sugerează că legenda „blestemului lui Tutankhamon” nu a avut niciodată o bază reală. Din contră, „blestemul lui Tutankhamon” pare să fi fost rezultatul direct al rivalității dintre doi jurnaliști și al dorinței de senzațional, într-o epocă în care presa scrisă depindea de atenția publicului la fel cum rețelele sociale funcționează astăzi.
Arheologul Howard Carter a început săpăturile în colaborare cu lordul Carnarvon în 1907, iar pe 4 noiembrie 1922 au descoperit primele urme ale mormântului. La 26 noiembrie, o a doua ușă sigilată a fost spartă, iar în spatele ei se afla o comoară arheologică fără precedent: mormântul lui Tutankhamon.
Momentul a fost imortalizat de celebra replică a lui Carter, când Carnarvon l-a întrebat dacă vede ceva în întuneric.
„Yes, wonderful things!” – „Da, lucruri minunate!”, a replicat acesta.
Pe 16 februarie 1923, camera funerară a fost deschisă oficial, iar în deceniul următor Carter a coordonat scoaterea și conservarea tuturor artefactelor. Totuși, imediat după descoperire, controlul exclusiv al informațiilor acordat ziarului The Times a creat tensiuni uriașe în presa internațională.
În centrul acestei controverse se afla jurnalistul și egiptologul Arthur Weigall, corespondent al ziarului Daily Mail în Luxor. Acesta fusese frustrat de excluderea sa din accesul exclusiv la descoperire și de privilegiile acordate rivalilor de la The Times.
În acest context tensionat, Weigall a început să promoveze ideea că mormântul faraonului ar putea fi înconjurat de o forță malefică. Moartea subită a lordului Carnarvon, finanțatorul expediției, la doar șase săptămâni după deschiderea mormântului — cauzată de o infecție apărută în urma unei mușcături de țânțar — a alimentat și mai mult speculațiile.
Astfel s-a născut „blestemul faraonilor”, o poveste care a captat rapid atenția publicului mondial, dar care, conform documentelor ulterioare, nu avea nicio bază științifică.
O scrisoare scrisă de Howard Carter în ianuarie 1934, adresată unei femei pe nume Helen Lonides, oferă o perspectivă directă asupra modului în care arheologul vedea această poveste. Referindu-se la moartea jurnalistului Arthur Weigall, care survenise între timp, Carter nu și-a ascuns disprețul pentru jurnalist.
„Mă tem că trebuie să recunosc că nu am aceleași sentimente în ceea ce îl privește pe Weigall. De fapt, moartea lui este o adevărată binecuvântare. Deși era un scriitor talentat, era viclean”, a dezvăluit arheologul care a descoperit mormântul lui Tutankhamon.
Mai departe, Carter îl acuză direct de crearea poveștii cu „blestemul lui Tutankhamon” și îl demască.
„Invențiile lui nu aveau nicio bază și reprezentau o amenințare pentru arheologie. Le folosea pentru senzaționalism temporar și distracție pe seama altora. ‘Blestemul lui Tutankhamon” a fost invenția lui”, a mai menționat, în aceeași scrisoare. În continuare, el afirmă că jurnalistul dornic de senzațional nici măcar nu fusese martor direct la deschiderea mormântului.
„El nu a fost niciodată prezent la deschiderea descoperirii. El a fost ultimul dintre corespondenți care a sosit, la câteva minute după”, mai arată arheologul în scrisoarea care a fost necunoscută până acum când a apărut într-o licitație , scoasă la vânzare, alături de alte articole de presă vechi.
Cazul „blestemului lui Tutankhamon” ilustrează perfect modul în care senzaționalismul poate transforma evenimente reale în mituri globale. În anii 1920, presa scrisă era principalul mijloc de informare, iar competiția pentru cititori era extrem de intensă. Un concept dramatic precum un „blestem antic” era ideal pentru a vinde ziare.
Jurnalistul Arthur Weigall, deși egiptolog respectat, a contribuit la această narațiune prin articole în care sugera că tulburarea mormintelor faraonilor ar putea atrage nenorociri. În realitate, niciun element științific nu susține existența unui astfel de blestem.
Chiar și moartea lui Carnarvon, intens mediatizată, a avut o cauză medicală clară: septicemie provocată de o infecție. Totuși, coincidența temporală a fost suficientă pentru a alimenta legenda.
Exact cum se întâmplă și în era digitală de astăzi, unde unele narațiuni sunt amplificate artificial pentru trafic și notorietate, și în anii 1920 presa putea transforma o simplă coincidență într-un mit global. Să nu uităm că de la lansarea poveștii despre „blestemul lui Tutankhamon” în continuare sunt suficienți adepți ai teoriei, care nu pot fi convinși de contrariu.
Până la urmă, arheologul Howard Carter a rămas în istorie ca descoperitorul uneia dintre cele mai mari comori arheologice ale omenirii. Iar jurnalistul egiptolog Arthur Weigall, în schimb, a rămas asociat cu una dintre cele mai faimoase legende false din arheologie.
Foto: Instagram / @klajdiwithacam
Citește și: Tutankhamon, un adevărat influencer în modă, ca în zilele noastre. Garderoba lui e incredibilă
Face parte din echipa Rețete și Vedete din anul 2022, aducând cu sine o vastă experiență jurnalistică acumulată de-a lungul unei cariere de peste 15 ani în domeniul mass-media. De-a lungul timpului, Igor a activat în redacțiile unor publicații importante. În cadrul redacției Rețete și Vedete, contribuie activ la dezvoltarea conținutului editorial, realizând articole despre și cu personalități din showbiz, reportaje speciale, dar și articole cu impact în rândul cititorilor. Unul din hobby-urile lui Igor este gătitul.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
