Pentru a intra direct în miezul problemei e de amintit fabuloasa poveste a brânzei Camembert. Aceasta este o marcă tradițională a Franței, la fel cum, de exemplu, este brânza Feta a grecilor. Iar acum brânza Camembert a ajuns să genereze un adevărat scandal în Parlamentul European și în media franceză.
Nu se știe de când datează scrisoarea, dar toată lumea spune că e reală. Un călător prin Europa i-ar fi scris prietenului său următoarele cuvinte după ce a ajuns în Franța: „Aici se traiește foarte rău. Vinul este vechi, iar brânză are în ea mucegai”.
Pentru europenii de azi, dar de fapt pentru lumea întreagă, Franța este patria brânzeturilor sofisticate. Și, multe dintre acestea au mucegai. Dintre brânzeturile franceze cu mucegai Camembert este la mare căutare. Asta și pentru că aroma sa e aparte, nu foarte puternică, iar mucegaiul fin, alb, înnobilează produsul rafinat.
Fascinanta poveste a brânzei Camembert începe la Revoluția Franceză
Povestea brânzei Camembert începe în satul francez cu același nume din Normandia, la sfârșitul secolului al XVIII-lea. La doi ani după Revoluția Franceză, Marie Harel, o țărancă ce a ajutat un călugăr întemnițat de republicani să scape din pușcărie, a primit de la acesta, în semn de recunoștință, o rețetă pentru a prepara o brânză fină, nouă.
Preotul ar fi fost unul „refractar”, adică fidel papei de la Roma, ceea ce nu convenea revoluționarilor și ca atare l-au încarcerat. Acesta era originar din Meaux, unde se producea deja brânza Brie, un sortiment asemănător Camembertului, învelit tot în mucegai.
Practic, preotul a dat familiei Harel rețeta de Brie, așa cum o știa el. Fiica țărăncii, împreună cu soțul său au început să producă brânză după noua rețetă. Se spune că produsul s-a bucurat de un succes așa de mare încât a ajuns până pe masa Împăratului Napoleon III, când, acesta a trecut prin satul Camembert. După ce s-a înfruptat cu brânza învelită în mucegai alb, fin, împăratul ar fi cumpărat toată brânză pe care familia Harel o avea în stoc, a dus-o la Tuileries și a făcut-o cu adevărat celebră.
Secretul brânzei Camembert este iarba
Istoria gastronomiei a consemnat faptul că descendenții Mariei Harel nu au divulgat niciodată secretul preparării brânzei Camembert. Ba mai mult, în zilele noastre, rețeta face obiectul unui patent protejat de drepturile de autor. Dacă ajungeți în Normandia, nu ratați micul sat Camembert (unde, la recensământul din 2009, mai locuiau aproximativ 200 de persoane). Aici există un muzeu dedicat acestui tip de brânză și puteți afla mult mai multe detalii ale poveștii brânzei.
De secole lumea vrea să știe ce face diferența dintre Camembert și Brie. Se pare că unul din cele mai mari secrete ale acestei brânze e alimentația vacilor de la care se colectează laptele necesar preparării. Mai exact, un anume fel de iarbă care crește din belșug pe pășunile satului normand.
Scandalul Camembert în Parlamentul European
Scandalul în jurul brânzei Camembert tocmai a izbucnit în urma propunerii de sincronizare a ambalajelor în întregul bloc european. Mai exact s-a cerut ca acestea să fie reciclabile până în 2030. Adică să fie din plastic. Francezii au obiectat imediat, având în vedere că, în mod tradițional, încă din secolul al XIX-lea brânza Camembert produsă aici folosește cutii rotunde din lemn de plop. Francezii susțin că ambalajele tradiționale din lemn sunt mai puțin dăunătoare pentru mediu decât alternativa din plastic.
Intervenind în disputa mediatică, președintele Fundației Patrimoniului Francez, Guillaume Poitrinal susține: „Cutia de lemn – cu emisii reduse de carbon, ușoară, biodegradabilă, fabricată în Franța – este mai bună pentru planetă decât plasticul făcut cu petrol saudit, transformat în China cu electricitate alimentată cu cărbune și care va ajunge în oceane”.
De asemenea, Claire Lacroix, directorul executiv al companiei Lacroix, care produce cutii pentru cel mai mare producător de Camembert din țară, a arătat că „ambalajele din lemn ușor reprezintă 0,001% din deșeurile de ambalaje menajere. Ar fi prea costisitor să se pună în aplicare o schemă de sortare și reciclare pentru aceasta. Ar fi de 200 de ori mai scump decât pentru sticlă”.
Se cere un amendament pentru Camembertul artizanal
Parlamentul European urmează să voteze propunerea de uniformizare obligatorie a ambalajelor brânzei Camembert săptămâna viitoare. O variantă este ca măsură să nu se aplice brânzeturilor artizanale fabricate în Franța, cum e produsul familiei Harel, de exemplu.
Dacă amendamentul va trece de vot, atunci producătorii artizanali de brânză Camembert vor putea să își păstreze ambalajele tradiționale, din lemn. Pe de altă parte, producătorii industriali ai aceluiași timp de brânză, vor trece la ambalaje din plastic. Cea mai recentă statistică arată că în Franța s-au achiziționat anul trecut 45.148 de tone de brânză Camembert, cea mai mare parte fiind fabricată industrial. Doar 6.000 de tone aveau eticheta de denumire de origine protejată acordată produselor artizanale.
Sursa foto: Pixabay
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook