Simona Ionescu / Redactor Șef

Furnicile iubărețe au lăsat un oraș întreg fără internet. Incredibil, dar adevărat

Furnicile iubărețe au lăsat un oraș întreg fără internet. Incredibil, dar adevărat
Nimeni nu își putea imagina că se ajunge la asta. Încă aceste furnici care s-au pus pe făcut copii într-un loc anume, au reușit să taie internetul unui oraș întreg din Germania, cu activitățile lor.

Insectele au ales cutia de distribuție a furnizorului de telecomunicații drept cuib de dragoste, iar actele lor sexuale au întrerupt internetul, lăsând locuitorii deconectați timp de o săptămână întreagă. Daily Mail relatează cum viața sexuală înfloritoare a unei colonii de furnici a provocat haos într-o localitate din Germania, după ce a tăiat internetul.

Practic, furnicile au ales o cutie de distribuție de la furnizorul local de telecomunicații drept cuib de amor în localitatea de lângă Waldenburg, în vestul Germaniei. În timp ce insectele își făceau de cap, lăsau în urmă o dâră de acid subțire, acid care a erodat cablurile și plăcile de circuite.

Furnicile au vrut să își facă un cuib nou în cutia de distribuție a furnizorului de telecomunicații

Actele lor sexuale au întrerupt literalmente internetul, lăsând în urma lor mulți locuitori furioși care au fost nevoiți să stea o săptămână întreagă fără să poată efectua apeluri. Nici după ce au aflat explicația specialiștilor nu au putut să cerceteze online cum să ucidă apetitul sexual de nestăvilit al furnicilor. Manfred Wörl, un localnic de 66 de ani, a declarat pentru ziarul german Tag24: „A fost o catastrofă! Întreaga zonă a fost lovită dintr-o dată”.

Cum au reușit furnicile să taie internetul localității

Expertul în insecte Matthias Nuss a explicat că perioada de împerechere tipică a furnicilor este primăvara, după care acestea pleacă în căutarea unui nou cuib. În cazul de față a fost vorba de o colonie nouă. „Tânăra colonie de furnici s-a instalat în cutia de distribuție pentru că au crezut că este o peșteră”, a declarat el pentru Tag24.

În timp ce furnicile se târau în jurul cutiei, au lăsat în urmă o secreție care conținea până la 2 miligrame de acid formic, care este extrem de coroziv pentru metale și țesuturi. Acest lucru le-ar fi putut apăra împotriva dușmanilor naturali, dar nu le-a ținut în siguranță față de exterminatorul trimis să pună capăt orgiei.

După ce furnicile au fost îndepărtate, cablurile și plăcile de circuite au fost înlocuite – dar acum localnicii se întreabă, plini de îngrijorare, dacă sunt ele în siguranță împotriva furnicilor pentru mult timp. Numai în acest an, Telekom, compania de date care se ocupă de cutiile de distribuție, a înregistrat cinci defecțiuni din cauza unei infestări de furnici, iar purtătorul de cuvânt Georg von Wagner a declarat că furnicile care se plimbau pe componentele electronice creau scurtcircuite.

Sursa foto: Pixabay

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre