Vă întrebați de ce Lacul Lebedelor? Poate părea o alegere artistică întâmplătoare, dar pentru oricine a trăit în fosta URSS, avea sens. Pentru mulți ruși, melodiile de început ale partiturii lui Ceaikovski le amintesc de tulburările politice, mai mult decât de frumusețea baletului clasic.
„Lacul lebedelor” prevestește ceva
Când Leonid Brejnev a murit în 1982, după aproape două decenii la putere, posturile de televiziune controlate de stat au întrerupt programele. Dar nu cu vestea morții lui sau cu un anunț despre cine va conduce țara în continuare. Ci prezentând baletul „Lacul Lebedelor” în întregime. „Adică toate cele patru acte, care durează, în total, trei ore”, scrie profesorul de coregrafie de la Stanford, Janice Ross, în cartea sa „Like a Bomb Going Off: Leonid Yakobson and Ballet as Resistance in Soviet Russia”.
Potrivit acesteia, transmisiunile cu Lacul Lebedelor au fost o tactică de stagnare, menită să blocheze accesul la știri în timp ce conducerea sovietică stabilea un plan de succesiune. Același lucru s-a întâmplat în momentul morții lui Yuri Andropov și Konstantin Chernenko, scrie Hazlitt.net.
Lacul Lebedelor, în fundalul revoltelor politice sovietice
Lacul Lebedelor a fost atât de des fundalul revoltelor politice sovietice, încât vizionarea lui la televizor a devenit un indiciu că nu totul era frumos și bine la Moscova. În august 1991, scrie Ross, când un grup de comuniști a încercat să răstoarne guvernul lui Gorbaciov, programele de televiziune au fost din nou întrerupte. Zile întregi, singurul lucru de la televiziunea de stat a fost o buclă a Lacului Lebedelor. Serghei Filatov, membru al legislativului rus, se afla în vacanță în acel moment.
„Am pornit televizorul și am văzut lebedele dansând”, a spus Filatov pentru Moscow Times. „Timp de cinci minute, zece, timp de o oră. Apoi mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva”. A urcat imediat într-un avion spre Moscova, unde a jucat un rol important în apărarea orașului împotriva tentativei de preluare. (Unul dintre liderii loviturii de stat, Vasily Starodubtsev, a recunoscut mai târziu că difuzarea spectacolului de balet a fost „o eroare strategică”).
Programul TV de mâine: Lacul lebedelor!
Mâine, pe 5 martie, televiziunea din Rusia a pregătit difuzarea spectacolului. Rușii sunt cu ochii pe televizor și așteaptă să vadă ce se va întâmpla, de fapt. Și se așteaptă la ce e mai rău.
Final modificat de propagandiștii de partid
Emisiunile de televiziune din epoca sovietică la care se face referire sunt doar un capitol din istoria ciudat de încâlcită a Lacului Lebedelor și a politicii ruse. Începând cu anii 1920, politica guvernului sovietic a modelat atât forma baletului în sine, cât și publicul său. Când Lacul Lebedelor a avut premiera la Moscova în 1877, nu a fost considerat un mare succes. Povestea este una întunecată, chiar și după standardele fantastice ale baletului clasic.
Se concentrează pe un tânăr prinț, Siegfried, și pe o femeie, Odette, care a fost transformată într-o lebădă și e ținută captivă de un vrăjitor înaripat asemănător unui dragon. Singura modalitate prin care poate scăpa este ca un bărbat să se îndrăgostească de ea și promite că îi va rămâne fidel. Siegfried, desigur, se îndrăgostește. Vrăjitorul vede o amenințare. Așa că îl păcălește pe Siegfried să-și declare dragostea pentru o altă femeie, o lebădă neagră care seamănă cu Odette, dar este de fapt opusul ei.
Când Siegfried și Odette își dau seama ce a făcut, se sinucid împreună; singura lor șansă de fericire este în viața de apoi.
Baletul este setat pe o partitură Ceaikovski pe cât de îngrozitoare, pe atât de frumoasă, cu sugestii de tragedie chiar și sub momentele sale vesele. În ciuda faptului că versiunea originală a fost re-coregrafiată la sfârșitul anilor 1890, Lacul Lebedelor nu a fost, în primele sale decenii, spectacolul senzațional care avea să devină mai târziu.
Teatrul Bolșoi, instrument de propagandă
Dintre toate baletele clasice, Lacul Lebedelor a primit cel mai direct tratament. La începutul anilor 1920, Bolșoi, una dintre cele două mari companii de balet rusești, a montat o producție care reformula povestea tragică ca o bătălie între bine și rău, ilustrată clar de lebedele albe și negre. Pentru ca metafora să se poată duce, însă, povestea nu s-a putut termina cu moartea îndrăgostiților.
„Un final nou, fericit a arătat victoria binelui asupra răului. Care, desigur, se încadrează foarte bine în ideologia combativă a noului regim, care vorbea în permanență despre o luptă alb-negru între comunism și capitalism”, a spus Ezrahi. Așa se face că ultimele 60 de secunde ale Lacului Lebedelor, cu cea mai sfâșietoare și dramatică muzică din tot baletul clasic, au ajuns să-l înfățișeze pe Siegfried învingându-l pe vrăjitor și trăind fericit apoi, pentru totdeauna, cu Odette, în loc să se arunce cu capul înainte într-un lac.
Sfârșitul tragic al poveștii, anulat
Se spune că Nikita Hrușciov a văzut baletul atât de des, încât i-a spus dansatoarei Bolșoi Maya Plisetskaya că începuse să-l îmbolnăvească. „Odată mi s-a plâns, spre sfârșitul mandatului său: „Dacă mă gândesc că trebuie să văd Lacul Lebedelor seara, încep să mă îmbolnăvesc de stomac”, a scris Plisetskaya în memoriile ei. „Baletul este minunat”, continua Hrușciov, „dar cât de mult poate suporta o persoană?”
Cealaltă mare companie rusă – Mariinsky, dar redenumită Baletul Kirov, după un lider bolșevic – a ținut la început să-și modifice producția de Lacul Lebedelor. Și aici s-a simțit o presiune pentru a elimina sfârșitul tragic al poveștii. Începând cu mijlocul anilor ’30, pe măsură ce Josef Stalin exercita tot mai mult control asupra producției culturale sovietice, conducerea partidului comunist controla din ce în ce mai mult baletul.
„Au fost straturi și straturi de revizuire”, a spus Ross, nu numai pe libretul unei lucrări, ci și despre fiecare aspect al montării și producției. Oficialii guvernamentali nu ezitau să suspende o lucrare dacă era considerată insuficient de naționalistă și patriotică sau inacceptabilă în alt mod. Așa că data viitoare când Kirov a montat Lacul Lebedelor, în 1945, baletul a fost re-coregrafiat. Compania prezentase anterior povestea ca o investigație psihologică a coborârii lui Siegfried în nebunie. Acest lucru a fost eliminat în favoarea unui final fericit pentru totdeauna, care se joacă și astăzi.
Stalin s-a asigurat că Lacul Lebedelor devine divertisment național obligatoriu pentru orice vizită oficială
Ross mai notează că în Rusia, baletul a avut legături de lungă durată cu armata. Iar Lacul Lebedelor din epoca sovietică poate fi înțeles ca parte a acestei tradiții. Pe scenă, rând după rând de lebede albe identice își bat brațele în sincronizare. Prezintă imaginea unui „cetățean disciplinat și uniform” pe care guvernul dorea să o arate lumii. În deceniile care au urmat, Lacul Lebedelor a devenit emblematic pentru dansul rus și pentru statul sovietic.
Dar după revoluția din 1917, întregul balet rus s-a confruntat cu o amenințare existențială. „Teatrul de operă și balet a fost acuzat în mod constant că e irelevant în societatea revoluționară”, a spus Christina Ezrahi, o savantă a dansului din epoca sovietică. Guvernul a vrut „să curețe tot ce se lega de aristocrație”, a adăugat Ross.
(Este posibil ca baletul să fi obținut un permis în cele din urmă, deoarece Lenin a înțeles potențialul pe care îl avea, de a transmite informații către masele ruse, în mare parte analfabete.)
Stalin a văzut producția de zeci de ori. El și succesorii săi s-au asigurat că spectacolul Lacul Lebedelor devine un divertisment obligatoriu pentru orice șef de stat aflat în vizită. Un articol din 2007 din Pravda a susținut că Llewellyn E. Thompson, vechi ambasador al Statelor Unite, „a văzut spectacolul de 132 de ori în timpul a șapte ani de activitate în URSS”.
Rușii au programat la televizor Lacul Lebedelor, săptămâna aceasta
Orice încercare a companiilor de balet de a aborda diferit Lacul Lebedelor a fost anulată de guvern. În 1969, noul director al Bolșoi Teatr, Iuri Grigorovici, a propus eliminarea finalului de basm în favoarea unei producții mult mai ambigue, cu o concluzie tragică. Guvernul nu a vrut, iar producția a fost cenzurată.
Odată cu căderea Uniunii Sovietice, Bolșoiul a reușit în sfârșit să pună în scenă baletul dramatic al lui Grigorovici și încă interpretează o versiune a acestuia. Dar istoria încurcăturii politice a Lacului Lebedelor nu s-a încheiat când URSS a căzut. În 2015 baletul a fost preluat ca un mijloc de a protesta împotriva incursiunilor Rusiei în teritoriul ucrainean.
Iar acum se pregătește să fie difuzat din nou, pe 5 martie. Internauții comentează deja. „Am auzit că este programat pe 5 martie, să fie dat la televizor, pentru că sâmbătă se prezintă spectacolul în teatre. Dacă știți ce înseamnă prezentarea spectacolului Lacul Lebedelor în Rusia, puteți face conexiunea”, a scris un internaut.
Sursa foto: Petersburg Ballet .com
