Mierea din Sardinia care datează de 2000 de ani. E folosită ca medicament

Mierea din Sardinia datează de peste 2000 de ani, iar strămoșii spuneau că este unul dintre cele mai veritabile medicamente naturale.

Obținută din înflorirea de toamnă a căpșunului de pe insula Sardinia, mierea de Corbezzolo nu este dulce și are o istorie care datează de mai bine de 2.000 de ani.

Are note de lemn dulce, fum și piele

Mierea din Sardinia, numită mierea de Corbezzolo păcălește pe toată lumea. În loc de dulceața la care ne-am aștepta, această miere extrem de rară, născută în munții din insula italiană Sardinia, este surprinzător de amară, cu note de piele, lemn dulce și fum. Apicultorii nomazi au înființat stupi în regiune pentru a colecta acest deliciu aromat, derivat din florile albe, în formă de clopot, ale căpșunului sălbatic.

Omul de stat, avocatul și filosoful Marcus Tullius Cicero (106-43 î.Hr.) a menționat mierea în apărarea unui cetățean roman acuzat de crimă în Nora, Sardinia. „Omne quod Sardinia fert, homines et res, mala est! Etiam mel quod ea insula abundat, amarum est! (Tot ceea ce produce insula Sardinia, oameni și lucruri, este rău!)”. Chiar și mierea, care abundă pe acea insulă, este amară”, a exclamat acesta.

Are proprietăți antiinflamatorii

Poate că Cicero nu știa că, dincolo de amărăciunea sa, mierea din Sardinia este plină de substanțe nutritive. Bogată în vitamine și minerale, cu proprietăți antiinflamatorii, a fost apreciată de generații și generații pe o insulă cunoscută pentru durata de viață deosebit de lungă a locuitorilor săi, mulți dintre ei ajungând la peste 100 de ani.

Folosită în medicina tradițională ca inductor al somnului, sedativ pentru tuse și antidiareic, datorită proprietăților sale astringente și antiinflamatorii, ar putea fi și antitumorală. Un studiu realizat în 2019 de cercetători de la Universitatea Politehnică din Marche și de la Universitățile din Vigo și Granada din Spania, publicat în Journal of Functional Foods, a concluzionat că mierea de corbezzolo reduce creșterea și diviziunea celulelor canceroase de colon cultivate în laborator.

Mierea este făcută din copacul de căpșuni cu fructe de culoare portocalie-roșiatică

Legenda arbustului corbezzolo cu frunze late, cunoscut în limba engleză sub numele de „strawberry tree” (copac de căpșuni) pentru fructele sale de culoare portocalie-roșiatică, de mărimea unei căpșuni, apare pentru prima dată în „Cartea zilelor”, explorarea de către Ovidiu a calendarului roman antic, scrisă la începutul secolului I d.Hr.

Potrivit lui Ovidiu, Dea Carna, zeița romană protectoare a sănătății, a vitalității și a balamalelor ușilor, l-a salvat pe moștenitorul nou-născut al vechiului oraș latin Alba Longa bătând de trei ori ușa casei copilului cu creanga unui căpșun.

Amputarea urechilor pentru cei care fură stupii de miere

Autorul, naturalistul și filozoful roman Pliniu cel Bătrân a dat arbustului sălbatic numele botanic Arbutus Unedo. Se pare că nu era un fan al fructului acru, Pliniu l-a numit după expresia latină Unum edo: „Voi mânca doar unul”.

Producția de miere de Corbezzolo era bine stabilită pe insulă încă din Evul Mediu. Eleanor de Arborea (1347-1404 d.Hr.), unul dintre cei mai puternici judecători ai epocii, a impus amenzi grele și, în cel mai rău caz, amputarea urechilor pentru furtul de stupi de albine colectoare de corbezzolo, în codul său juridic Carta de Logu, pe care l-a scris în limba sarda în 1392 d.Hr.

Mierea este greu de găsit în afara Sardiniei

Corbezzolul crește sălbatic în tot bazinul mediteranean, în Europa de Vest și chiar în Irlanda, deși Sardinia deține recordul pentru producția de miere de corbezzolo. Fructele de corbezzolo se coc încet, schimbându-și culoarea de mai multe ori în timpul procesului, de la galben la portocaliu și până la roșu copt.

Dar albinele polenizează florile albe, ușor dulci ale arbustului, care înfloresc din octombrie până în decembrie. Și al căror nectar îl transformă într-o miere cu un profil de aromă extraordinar, care încorporează mirosurile și aromele Sardiniei. Și pentru că înflorirea are loc la sfârșitul toamnei, când vremea poate fi rece, ploioasă și vântoasă, albinele se chinuie uneori să iasă din stupii lor pentru a colecta prețiosul nectar.

Florile în formă de clopot produc aproximativ jumătate din cantitatea de nectar față de alte flori, astfel încât albinele trebuie să muncească din greu pentru a colecta suficient. Acești trei factori cheie fac ca mierea de corbezzolo să fie atât de prețioasă încât este greu de găsit în afara Sardiniei.

Mierea se adaugă în cafea sau în diferite feluri  de mâncare

Nimeni nu știe cu exactitate ce îi dă mierii gustul său amar unic, deși unii cred că se datorează prezenței glicozidului arbutină (o moleculă care se leagă de zaharurile din plante) în nectarul florilor de corcoduș. Mierea cu profiluri aromatice complexe, precum corbezzolo, poate fi analizată așa cum un somelier analizează un vin bun.

Într-adevăr, în Italia există un registru național al somelierilor de miere, instruiți de Albo Nazionale degli Esperti in Analisi Sensoriale del Miele, cu sediul la Bologna, Registrul național al experților în analiza senzorială a mierii. Dincolo de amărăciunea sa, mierea de corbezzolo prezintă note ascuțite de oțet balsamic, sevă de pin, piele, lemn dulce și cafea, cu un final persistent și afumat.

Este adesea adăugată la cafea pentru a spori aromele amare ale băuturii. De culoare chihlimbar închisă, capătă o nuanță maro deschis la cristalizare. Și, la fel ca un vin bun, se potrivește perfect cu mai multe feluri de mâncare tradiționale din Sardinia. Mierea este colectată din vârful munților Sardiniei, unde apicultorii nomazi instalează stupuri de albine.