Mulți exploratori au încercat că pună piciorul la Polul Nord, dar s-au confruntat cu temperaturile extreme și cu imprevizibilitatea gheții. Prima persoană care a reușit această performanță a fost Robert Peary, care a condus mai multe expediții în Groenlanda și spre Polul Nord.
Prima încercare a avut loc în anul 1898
După ce și-a început explorările la Cercul Arctic în 1886, Peary a condus expediții mai mari și mai riscante până la cea de-a opta și ultima sa expediție, încheiată în 1909. Prima sa încercare de a ajunge la Polul Nord a avut loc în 1898, în timpul celei de-a șasea expediții Peary, care a fost urmată de o a doua încercare în 1905.
Fiecare expediție eșuată i-a învățat pe Peary și echipajul său cum să navigheze în peisajul fluid și în continuă schimbare, până când a crezut că și-a atins în sfârșit obiectivul în 1909. La întoarcerea în Statele Unite, însă, s-a confruntat cu o descoperire șocantă: altcineva încerca să își revendice premiul.
Robert Peary a învins
Frederick Cook, un explorator și chirurg, îl însoțise pe Robert Peary în cea de-a doua expediție a sa în Groelanda, a decis să urmeze propria cale spre faimă, în loc să continue în umbra lui Peary. Cook a căutat rapid trofee grandioase, începând prin a pretinde că a ajuns primul pe vârful Denali din Alaska în 1906, apoi a continuat cu afirmația că a fost primul în vârful lumii în 1908.
Acest lucru a creat îndoieli care au dus la o audiere în fața Subcomitetului pentru afaceri navale al Camerei Reprezentanților din Statele Unite în 1911. Robert Peary a luptat mult să demonstreze că Frederick Cook este un impostor și după ce fotografiile și jurnalele acestuia au fost analizate, contraamiralul a învins. Iar eforturile de explorare ale lui Frederick Cook au rămas în urma lui Peary sfâșiate.
A urmat cariera navală până la pensionare
Exploratorul Robert Peary s-a născut la 6 mai 1856, Cresson, Pennsylvania, SUA și a murit la 20 februarie 1920 în Washington. Peary a intrat în marina americană în 1881 și a urmat o carieră navală până la pensionare, cu concedii acordate pentru explorarea Arcticii.
În 1886, împreună cu Christian Maigaard, care era guvernatorul adjunct danez din Ritenbenk, Groenlanda, și cu doi localnici din Groenlanda, a călătorit în interior, din Golful Disko, peste calota de gheață a Groenlandei pe o distanță de 161 km , ajungând la un punct situat la 2.288 de metri deasupra nivelului mării. Peary l-a angajat ca asistent pe exploratorul afro-american Matthew Henson, care avea să-l însoțească în mai multe expediții, în 1887.
Și-a luat și soția în expediție
În 1891, Peary s-a aventurat din nou în Groenlanda cu șapte însoțitori, un grup care a inclus-o și pe soția sa, Josephine, pe lângă Henson și medicul și exploratorul american Frederick A. Cook, care în 1909 avea să pretindă că a ajuns la Polul Nord înaintea lui Peary. În cadrul acestei expediții, Peary a parcurs cu sania 2.100 km până în nord-estul Groenlandei, a descoperit fiordul Independența și a găsit dovezi că Groenlanda este o insulă. De asemenea, i-a studiat pe „Arctic Highlanders”, un trib izolat de eschimoși care l-a ajutat foarte mult în expedițiile ulterioare.
Navă construită după specificațiile sale
În călătoriile de vară din 1895 și 1896 s-a ocupat în principal de transportul maselor de fier meteoric din Groenlanda în Statele Unite. Între 1898 și 1902 a recunoscut rutele spre pol de la Etah, în Inglefield Land, în nord-vestul Groenlandei, și de la Fort Conger, Ellesmere Island, în Teritoriile de Nord-Vest ale Canadei.
La a doua încercare de a ajunge la pol, a primit o navă construită după specificațiile sale, Roosevelt, cu care a navigat până la Capul Sheridan, Insula Ellesmere, în 1905. Dar sezonul de săniuș a fost un eșec din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile și a gheții, iar grupul său a ajuns doar la 87°06′ N.
S-a retras din marină având gradul de contraamiral
Peary s-a întors la Ellesmere în 1908 pentru cea de-a treia încercare și la începutul lunii martie a anului următor a părăsit Capul Columbia în călătoria sa de succes spre pol. În ultima etapă a drumeției a fost însoțit de Henson și de patru inuiți. Peary și însoțitorii săi ar fi ajuns la Polul Nord pe 6 aprilie 1909.
Peary s-a întors la civilizație doar pentru a descoperi că fostul său coleg, Cook, susținea că a ajuns la Polul Nord în mod independent în aprilie 1908. Afirmația lui Cook, deși a fost discreditată ulterior, i-a stricat lui Peary bucuria triumfului său. În 1911, Peary s-a retras din marină cu gradul de contraamiral. Printre lucrările sale publicate se numără Northward over the „Great Ice” (1898), The North Pole (1910) și Secrets of Polar Travel (1917).
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook