Nea Ilie Târcuș are acum 72 de ani. Nu mai are dinți și arată mult mai în vârstă. A trăit vremuri grele după ce a decis să fie infractor. Nici nu mai știe de câte ori a fost la pușcărie. Din pedepsele cumulate de 350 de ani, 28 de ani a stat după gratii. ”Nici cel mai amărât aurolac nu dorește să ajungă acolo”, a povestit Ilie Țărcuș.
Povestea lui Nea Ilie, condamnat la 350 de ani de închisoare
Ilie Târcuș este campionul absolut la condamnări, în România. A început să fure la 20 de ani. El spune că a fost un furt mărunt, o butelie de aragaz. Nu-și mai amintește de câte ori a fost dus la penitenciar, dar se mândrește că a reușit să rămână în libertate în ultimii șapte ani.
”Un furt mărunt, am furat o butelie de aragaz, cum era pe vremuri. Multă lume nu înțelege, aud frecvent o vorbă: ”S-a învățat acolo, la pârnaie. Nu e adevărat. Nici cel mai amărât aurolac nu dorește să ajungă acolo”, povestește Nea Ilie, într-un reportaj realizat de Realitatea Plus.
A trecut prin mai toate închisorile din țară, dar spune că cel mai rău i-a fost la Jilava.
”Stăteai în cameră și te uitai pe coșul sobei și la 6 vedeai crengile de pom. Era frig. Eram în jur de 18 oameni în cameră, recalcitranții din țară adunați. Vă dați seama cum se purtau cu noi. Luam bătaie și dacă nu eram vinovați”, își mai amintește Ilie Țărcuș.
Cum s-a ales cu o pedeapsă atât de mare
El era condamnat pentru furtișaguri, dar accepta să ia asupra sa fapte care nu-i aparțineau. Ca să beneficieze de unele privilegii în închisoare. Așa a ajuns să fie condamnat la 350 de ani de închisoare. ”Îmi mai dădeau o țigară, o bară de salam, că după mine nu venea nimeni”, spunea acesta.
La 65 de ani, a fost eliberat și de atunci ”este cuminte”. Bătrânul se ocupă de creșterea fiicei sale de 16 ani, în comuna Ungheni, județul Argeș. Are grijă şi de gospodărie, iar vecini spun că este un om de ajutor și că nu au avut probleme cu el. Sursa: evz.ro
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook