Industria operațiilor estetice, în special cea de chirurgie mamară, este azi una care generează miliarde de dolari la nivel mondial. În ziua de astăzi implantul mamar cu silicon este o procedură accesibilă oricui și extrem de utilizată. Puțini știu însă că totul a debutat în urmă cu 62 de ani, odată cu prima intervenție de acest gen efectuată.
Dacă la început, implanturile erau folosite doar în scopuri medicale, în ultimii zeci de ani, industria implanturilor a căpătat o amploare deosebită, mai ales în rândul femeilor care nu sunt mulțumite de aspectul lor fizic. Potrivit statisticilor americane, în acest domeniu se cheltuiesc anual miliarde de dolari.
Prima reconstrucție de sân a avut loc acum 129 de ani
Primele referințe despre modelarea sânilor au apărut încă din secolul al 19-lea. În 1895, chirurgul Vincenz Czerny a publicat o prezentare a primului implant mamar, care a fost realizat prin transferul unei tumori benigne de pe spatele unei paciente într-unul din sânii acesteia, distrus în urma eliminării unei alte tumori.
Începând cu secolul 20, medicii au început să folosească diferite substanțe pentru implantul mamar. Printre acestea s-au numărat bile de sticlă, cartilaj de bovină, polietilenă sau cauciuc.
Timmie Jean Lindsey, prima din lume care și-a mărit sânii cu silicon
Primele implanturi mamare cu silicon au fost introduse în 1961 în SUA. Chirurgii plastici americani Thomas Cronin și Frank Gerow au realizat primul implant de acest gen în 1962, unei paciente pe nume Timmie Jean Lindsey.
La momentul respectiv, Timmie era o simplă mamă divorțată în vârstă de 29 de ani, pentru șase copii. Sperând să își scoată un tatuaj mare de pe piept, l-a vizitat pe chirurgul Frank Gerow la Spitalul Jefferson Davis din Houston.
Femeia a vrut inițial să-și opereze urechile
Acesta făcea parte dintr-un grup care lucra la conceptul de implanturi mamare și căuta pacienți care să se ofere voluntar pentru intervenția chirurgicală. Ea le-a spus că este mai interesată să îi lucreze la urechi, iar chirurgii au fost de acord să facă și această procedură.
Procedura a fost efectuată sub îndrumarea lui Gerow și a colegului său, Thomas Cronin, și a fost considerată un succes la momentul respectiv.
Implanturile au rezistat 50 de ani
Lindsey a ținut destul de mult timp secretă mărirea sânilor – un fost prieten, de exemplu, nu a știut niciodată. Abia decenii mai târziu le-a spus multora dintre prietenii și membrii familiei ei. Cincizeci de ani mai târziu, Lindsey încă avea implanturile originale și a raportat o satisfacție generală în legătură cu procedura, în ciuda durerilor și altor preocupări de-a lungul anilor.
„Adevărul este că nu am fost prea încântată de ideea de a avea implanturi. Eram mult mai îngrijorată de urechile mele care ieșeau în evidență, decât de sâni.
Silicoanele, apreciate de bărbați
Ulterior când ieșeam în public, vedeam cât de mult eram observată de oameni,” spunea Timmie la un moment dat. „În mare parte, erau bărbați (n.r. cei care apreciau) când mergeam pe stradă.”, a completat femeia.
Întrebată în urmă cu 12 ani dacă și-ar mai pune implanturi, Timmie a mărturisit că nu regretă, însă s-ar gândi de două ori dacă ar fi să repete experiența în prezent: „Nu regret că mi le-am făcut, dar implanturile sunt diferite acum și nu cred că multe dintre ele sunt la fel de durabile ca cele pe care le-am avut eu. Par să fie atât de multe probleme”, a încheiat Timmie Jean Lindsey.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook