Acum, când ne confruntăm cu COVID-19, specialiștii au avertizat tot asupra contactului fizic cu persoanele care nu se află în aceeași familie, care nu locuiesc în aceeași casă. S-au limitat, însă, să recomande purtarea de măști și de distanțare în locuință, atunci când copiii de școală stau împreună cu bunicii.
Presa străină a publicat recent date despre cum s-a traversat pandemia de gripă spaniolă și ce recomandări făceau experții în anul 1918. Totul apărea în ziarele vremii.
Medicii, epidemiologii și chiar organizațiile guvernamentale au sfătuit oamenii să se gândească de două ori la schimbul de salivă, mai mulți mergând atât de departe încât să sugereze purtarea măștilor pe față în timpul relațiilor intime.
Recomandări din timpul gripei spaniole
În câteva ziare ale vremii, găsite în arhive de jurnaliștii de la Daily Mail, se arată cum oamenii erau sfătuiți ca în timpul pandemiei de gripă spaniolă să se sărute prin batistă, iar în timpul partidei de amor să poarte mască. Titlurile din presă erau șocante, iar avertismentele guvernului de a purta măști au fost primite, ca și acum, cu multă nervozitate și nu erau crezute.
Cu toate acestea, medicii și experții în sănătate ieșeau public, în urmă cu mai mult de un secol, și afirmau că oamenii trebuie să se abțină să se mai sărute deoarece atunci se răspândește un virus extrem de contagios.
Un articol din 1918, publicat de Epitaph Tombstone și citat acum de cosmopolitan.com, titra: „Sărutul este interzis în timp ce gripa este în vânt”.
Sentinela Plattsburgh, un ziar din New York, a scris pe 23 august 1918 că oamenii ar trebui să evite sărutul prietenilor, rudelor sau „celor mai iubiți” dacă au o răceală.
Într-un număr din 2 noiembrie 1918 al The Chat, un rând scria: „Sărutul ar trebui oprit în aceste zile. Dacă trebuie să-ți arăți afecțiunea, sărută-te pe obraz sau pe frunte.
În 26 martie 1919, în Perth, Washington, Daily News a opinat despre sărutarea în timpul gripei spaniole: „Un sărut ar trebui să fie un rit sacru”.
„Să ne ocupăm cel puțin de îngrijire și să ne abținem de sărutul efuziv și, în general, total inutil, care este practicat zilnic de o mulțime de oameni … Publicul ar trebui să ia o poziție fermă. Cel puțin până la terminarea acestei epidemii devastatoare. Să fie mulțumit cu strângeri de mâna și să evite astfel riscul de a trece din gură în gură germenii gripei”.
Dacă oamenii trebuie să se sărute, au spus experții, ar trebui să o facă cel puțin printr-o batistă
Dr. Royal S. Copeland, comisarul pentru sănătate, a sfătuit oficial să nu se sărute, „decât printr-o batistă”.
Autoritățile Departamentului de Sănătate au sugerat „sărutarea prin batistă” să fie pusă în practică „imediat”.
În unele cazuri, abținerea de la sărut nu a fost doar un sfat bun – a fost lege.
Într-un ziar din Cincinnati, Ohio, s-a scris că s-a discutat despre o ordonanță „anti-sărutare” pe care primarul „a anulat-o pentru soldații care veneau acasă din război”.
„Vom privi în altă direcție”, a spus primarul.
Roi Mandel, cercetător la platforma de genealogie MyHeritage, citat de Daily Mail, a declarat pentru Cosmopolitan că a descoperit că, în 1920, un bărbat din Madrid a fost arestat pentru că și-a sărutat soția pe stradă.
Au existat și alte restricții în 1918 și 1919. Au fost interzise circurile, târgurile locale, adunările de orice fel, în timpul primului și al doilea val al pandemiei.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook