Simona Ionescu / Redactor Șef

Lasagna cu vinete la cuptor și lipii cu ierburi aromate

Lasagna cu vinete la cuptor și lipii cu ierburi aromate
Puțini știu că mult îndrăgita rețetă italiană de lasagna se poate prepara și altfel, cum ar fi o Lasagna cu vinete la cuptor și lipii cu ierburi aromate.

Angelica Djurj, o concurentă din Borșa de meserie ajutor de bucătar a venit în ediția 13 din sezonul 8 „Chefi la cuțite”, să-i impresioneze pe cei trei chefi cu o altfel de lasagna, una cu vinete servită cu lipii de casă aromate cu ierburi, foarte gustoase.

Ingrediente pentru Lasagna cu vinete la cuptor și lipii cu ierburi aromate

3 vinete mari, 3 – 4 ouă, sare și piper, 200 gr făină, ulei (lasagna); 800 gr roșii conservate, 3 căței de usturoi, 100 ml ulei de măsline, 2 cepe, 2 foi de dafin (sos); 300 gr mozzarela rasă, 300 gr parmezan ras, frunze fresh de busuioc , 400 ml smântână lichidă de gătit de 30 % grăsime, 5 bucăți de mozzarella în zer, 100 gr unt cu peste 82 % (pentru gratinat); 500 gr făină albă, 300 ml apă, 4 linguri ulei , o linguriță zahăr, 10 gr drojdie uscată, 1 praf de sare, ierburi de Provence (pentru lipii)

Mod de preparare Lasagna cu vinete la cuptor și lipii cu ierburi aromate

Preparare lasagna de vinete: se spală vinetele, se scurg și se feliază în fâșii de 1,5 cm care se presară cu sare și se lasă la odihnit pentru a elimina sucul amărui. Se pornește cuptorul la 180 de grade. Feliile de vinete se tamponează cu prosoape de hârtie absorbante, se trec prin făină, apoi prin ouă amestecate cu sare și piper și se prăjesc în baie de ulei.

Se prepară sosul de roșii: se pune ceapa cu usturoiul la călit în ulei de măsline. Se pasează roșiile cu ajutorul blenderului și se adaugă peste ceapă și usturoi. Sosul se fierbe la foc mic, amestecând continuu.

Asamblare și preparare lasagna de vinete: se unge o tavă de cuptor cu unt și se pun straturi în felul următor: un strat de vinete, unul de sos de roșii, mozazarela rasă, parmezan ras, mozzarella din zer și busuioc. Se repeta acest ciclu pana la 5 straturi. La fiecare al doilea strat se presară puțină sare. Tava cu lasagna de vinete se dă la cuptor la 180 de grade, pentru 20 – 25 de minute.

Se scoate tava de la cuptor, se lasă puțin la răcit și se porționează în farfurii, apoi se mai dau farfuriile la cuptor pentru 5 minute, adăugând puțină smântână de gătit, parmezan și puțină mozarella rasă, pentru a se forma o crustă frumoasă.

Separat se prepară lipiile cu ierburi de Provence. Se cerne făina într-un bol și se face o adâncitură la mijloc. Între timp se încălzesc 300 ml de apă și se adaugă o linguriță de zahăr și 10 grame de drojdie. Se amestecă până se diluează drojdia și zahărul, iar amestecul se pune în adâncitura din făină. Se presară sare pe lateralul făinii din bol și se lasă 5 minute să se activeze drojdia.

Apoi se frământă aluatul adăugând 4 linguri de ulei. Se pune aluatul deoparte la dospit, acoperit cu prosoape de bucătărie. După 30 – 40 de minute se fac niște turtițe care se dau la cuptorul încins la 250 de grade pentru 5 -7 minute. Când se rumenesc pe deasupra, lipiile sunt gata. Se scot din cuptor și se ung cu pensula, cu un amestec de ulei cu ierburi aromatice. Lipiile se servesc împreuna cu lasagna de vinete, pentru a întinde cu ele sosul de roșii.

Sursa: Chefi la cuțite

La asta nu v-ați fi așteptat: Mădălina Ghenea, Andreea Raicu și Stratan

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre