Leon Dănăilă și soția sa, o poveste de dragoste pe viață. ”Am rămas cu o dragoste cum nu se poate spune”

Neurochirurgul Leon Dănăilă are acum 88 de ani. A fost admirat pentru că toată viața a fost un medic genial, dar și om modest, iar o fotografie cu el în metrou a făcut deliciul internetului. Stătea pe scaun, cu sacoșa de cumpărături în mâini, ca un om de rând. Doar că el mergea apoi să opereze pe creier.

Leon Dănăilă, o poveste de dragoste pe viață

Leon Dănăilă are 55 de ani de carieră de top, peste 40.000 de operații, zeci de cărți și invenții. Pare o viață împlinită, dar nu este pe deplin așa. Lipsește Alexandrina, mult iubita lui, femeia care i-a întregit viața. Nu a uitat-o niciodată pe cea care i-a fost alături 46 de ani. La Darabani, în fața casei părintești, două busturi au fost instalate: unul este al lui Leon Dănăilă, celălalt al soției sale, Alexandrina.

”După ce am absolvit Facultatea de Medicină din Iaşi, am fost repartizat ca medic stagiar pentru o perioadă de trei ani la Comăneşti, Bacău. Comăneştiul acelor ani era un orăşel uitat de lume, aruncat undeva pe valea Trotuşului, pe drumul spre Ghimeş-Palanca. Am efectuat acel stagiu la ţară timp de trei ani, grei, de începător. Aveam un salariu de 700 de lei, din care 500 lei pe lună costa gazda la care şedeam, iar, cu restul de 200 lei, achitam masa la spital.

Acolo am cunoscut-o pe viitoarea mea soţie, Alexandrina, farmacistă la policlinica din Comăneşti. După terminarea facultăţii din Bucureşti, a fost repartizată tot la Comăneşti. Ne-am căsătorit la data de 28 August 1960. După plecarea nostră de la Sfatul Popular, am invitat, la gazda unde am stat, un coleg cu soţia sa. Masa pe care am pregătit-o a constat dintr-o pâine, o sticlă de vin, jumătate de kilogram de brânză şi cafea (nechezol). Ca anotimp, soţia mea adora nespus de mult primăvara şi lalelele albe”, a povestiti medicul Leon Dănăilă, într-un interviu mai vechi, pentru botosaneanul.ro.

Amintiri cu Alexandrina

”La teatru, mergeam adeseori. În special când erau jucate piesele lui Shakespeare, Cehov, Bulgakov, Alecsandri, Caragiale. Cel mai adorat poet era Eminescu, urmat de Topârceanu, Arghezi. Dramaturgi, poeţi şi scriitori admişi în epoca tinereţii noastre.

După cei trei ani de stagiu, sub influenţa soţiei mele, m-am înscris la rezidenţiat în Bucureşti, unde Alexandrina avea câteva rude. Deoarece nu eram membri de partid, nota socială dată de cei de la Regiune (Bacău) a fost 15. La probele profesionale, scrisă şi orală, am obţinut nota 20, după care mi-am ales ca specialitate neurochirurgia, unde lucrez şi azi. Comisia condusă de dr. Ursache, medicul-şef al regiunii Bacău, m-a sfătuit să nu încerc să dau rezidenţiat la Bucureşti cu o astfel de notă socială. Nu i-am ascultat pe înţelepţii de la Bacău, astfel încât, la dorinţa mea şi la insistenţele soţiei, m-am prezentat în Capitală, unde am reuşit. Era tot ce-mi doream. Pentru a mă putea afirma, a trebuit să muncesc mult mai mult decât cei proveniţi din familii mari şi cu sprijin. Fiecare activitate pe care am întreprins-o şi-a avut caratele sale spirituale. Când pui trup şi suflet în ceea ce faci este imposibil să nu izbuteşti şi să nu-ţi îndeplineşti cu demnitate destinul. Cei care merg pe aceste drumuri frumoase deschid, în mod firesc, o nouă uşă spre adevăr, cunoaştere şi creaţie”, a povestit ilustrul neorochirurg.

”Alexandrina m-a ajutat enorm de mult”

Alexandria nu a fost doar soție, a fost și un sprijin total și o inspirație. ”Ajutat constant de soţia mea. În special la elaborarea lucrărilor ştiinţifice şi a cărţilor pe care le-am scris. Am reuşit astfel să redau, teoretic şi pentru totdeauna, experienţa mea neurochirurgicală. În vederea realizării nobilei mele activităţi, soţia mea Alexandrina m-a ajutat enorm de mult. În toate concediile, ea îşi lua cu sine maşina de scris, în vederea redactării manuscriselor mele. Numai folosind la maximum zilele libere şi concediile, am reuşit să scriu foarte mult, sfidând permanent obstacolele. Trăsătura dominantă a destinului meu şi al soţiei mele a fost una temerară şi eroică, spunea Leon Dănăilă.

I-a dus în fiecare zi flori soției, chiar și când era în comă

În 2006, Leon Dănăilă și-a pierdut soția, alături de care fusese 46 de ani. Alexandrina Dănăilă s-a îmbolnăvit. A fost supusă unor intervenții chirurgicale, dar nu și-a mai revenit. ”În acest timp, soțul ei i-a dus în fiecare zi flori, un gest care a continuat și atunci când Alexandrina era în comă”, nota presa botoșăneană despre Leon Dănăilă.

Renumitul neurochirurg a fost pur și simplu devastat de pierderea persoanei iubite. ”Trăiești cu un om atâția ani de zile. Dacă la un moment dat una dintre persoane se îmbolnăvește nu poți să nu faci gesturi tot frumoase, ca și înainte, cu speranța că poate își va reveni. Eram conștient că boala era destul de gravă, de două ori a fost operată, după a doua nu s-a mai putut redresa. Nici nu mâncam, în câteva săptămâni am slăbit vreo 15 kg. Este ceva de neimaginat.

”Am rămas cu o dragoste cum nu se poate spune!”

”Am rămas cu o dragoste cum nu se poate spune, nu am mai găsit altă persoană, nici nu am căutat, mi-am dirijat activitatea către a citi, a scrie, către cercetare, am făcut multe descoperiri. Am extrapolat lipsa soției cu activitățile mele profesionale. Fiecare are psihologia lui aparte. Dar fără dragoste nu realizezi nimic nici în profesie, nici în căsătorie”, a dezvăluit Leon Dănăilă.