Dovada că blestemul orașului antic Pompei traversează continente și secole există. O turistă americană care a furat pietre ponce din Pompei a dezvăluit că a divorțat și a dezvoltat cancer la sân, susținând că este încă o victimă a „blestemului” orașului antic.
Amintim că orașul italian Pompei a fost distrus după ce Muntele Vezuviu a erupt în anul 79 d.Hr. Întreg orașul antic a fost acoperit cu cenușă vulcanică, oamenii locului au murit în condiții sinistre. Dar cenușa a conservat orașul până ce a fost redescoperit în secolul al XVI-lea.
Blestemul orașului antic Pompei traversează continente
Deb, din Pennsylvania, a spus că a mers la Pompei în timpul unei vacanțe în sudul Italiei în 2011 și, în timp ce se afla acolo, a luat două pietre din situl arheologic, deși fusese informată că este interzis acest lucru. Nu a ținut cont de avertismentele puse de autorități și nu a plecat urechea nici la relatările despre un cumplit blestem care s-ar abate asupra celor care pleacă acasă cu fragmente din sit.
Acum povestește că, la opt ani de la întoarcerea acasă, a ajuns să simtă blestemul pe propria piele. A divorțat și a dezvoltat cancer la sân. I s-au întâmplat aceleași nenorociri ca și altei femei care, luna aceasta, a trimis prin poștă, înapoi, la Pompei, trei pietre sustrase în trecut.
Femeile care fură din Pompei fac cancer de sân
Deb a dezvăluit că și ea a returnat pietrele în 2020 – la un an după diagnosticul ei de cancer de sân în stadiul 3. A fost motivată de o emisiune TV despre o păpușă blestemată. Aceasta a făcut-o să se gândească la pietrele pe care le luase cu nouă ani în urmă, relatează Daily Mail.
„Când m-am întors din Italia, nu după mult timp, am divorțat și apoi, un an mai târziu, am avut cancer de sân în stadiul 3”, a declarat Deb sursa citată. „Într-o zi m-am uitat la o emisiune TV despre o păpușă blestemată și am început să mă gândesc la pietrele pe care le-am luat”, a continuat aceasta confesiunea.
În interiorul plicului care conținea pietrele furate, Deb a pus și o scrisoare spunând că îi pare rău că a luat pietrele sfidând interdicția. „Sper că blestemul a fost rupt după ce am returnat pietrele”, a mai declarat Deb.
După declanșarea bolii, ea a suferit o dublă mastectomie și a trebuit să facă chimioterapie. Acum spune că simte că totul e mai bine: „Merg în al cincilea an fără probleme, slavă Domnului”.
O altă femeie a returnat pietre din sit luna aceasta
Cazul lui Deb seamănă foarte mult cu cel al unui alte turiste misterioase care a furat, de asemenea, pietre ponce și a returnat artefactele la începutul acestei luni, după ce și ea a dezvoltat cancer la sân. Femeia, care nu și-a dat numele, a trimis un pachet care conținea trei pietre mici și o scrisoare în limba engleză spunând că „nu știa despre blestemul” din Pompei când a furat artefactele.
Tânăra a mai scris că a fost diagnosticată cu cancer la sân la un an de la vizita sa la Pompei: „Nu știam despre blestem. Nu știam că nu ar trebui să iau nicio piatră. Într-un an, am făcut cancer la sân. Sunt o femeie tânără și sănătoasă, iar medicii au spus că a fost „doar ghinion”. Vă rog să acceptați scuzele mele și aceste piese. Îmi pare rău”.
În replică, Gabriel Zuchtriegel, directorul parcului arheologic din Pompei, a distribuit pe rețelele sociale o fotografie a scrisorii și a artefactelor returnate și a scris: „Dragă expeditor anonim al acestei scrisori, pietrele ponce au ajuns la Pompei. Mult noroc în viitor”. Acum, americanca Deb a fost șocată când a aflat despre calvarul similar cu al ei, prin care a trecut altă femeie, după ce a furat pietre din Pompei.
Și o femeie din Canada s-a îmbolnăvit la fel
Deb și femeia misterioasă nu sunt singurii turiști care returnează artefactele pe care le-au furat din Pompei, menționând că au fost loviți de un blestem. În 2020, o canadiancă a trimis un pachet care conținea două plăci de mozaic, părți dintr-o amforă și o bucată de ceramică pe care o jefuise din Pompei unui agent de turism din orașul italian. Nicole, care a furat artefactele în 2005, a spus că le returnează după ce i-au adus 15 ani de ghinion.
Ea a scris o scrisoare de mărturisire în care a detaliat furtul ei și seria de nenorociri ce s-a abătut asupra ei: inclusiv două cazuri de cancer de sân și dificultăți financiare. Nicole a scris: „Vă rog, luați-le înapoi, aduc ghinion”.
Ea a spus că a luat artefactele pentru că a vrut să dețină o bucată de istorie pe care nimeni altcineva nu a avut-o, dar au avut „atât de multă energie negativă… legate de acel pământ al distrugerii. Acum am 36 de ani și am avut cancer de sân de două ori. A trebuit să fac dublă mastectomie. Eu și familia mea am avut, de asemenea, probleme financiare. Suntem oameni buni și nu vreau să transmit acest blestem familiei sau copiilor mei”.
Pachetul ei conținea, de asemenea, o altă scrisoare de mărturisire scrisă de un cuplu din Canada care a furat, de asemenea, pietre de pe situl arheologic, tot în 2005. În această scrisoare, expeditorul mărturisea că a luat pietre fără să se gândească la cei care au suferit acolo cu mii de ani în urmă.
Muzeul pietrelor și artefactelor returnate la Pompei
Orașul antic Popmpei este unul dintre cele mai vizitate locuri din Italia. Totodată se confruntă cu valuri de turiști care fură din ruine. Foarte mulți însă, trimit artefactele sau bucățile de piatră înapoi, după ce constată pe propria piele că au dus cu ei multe energii negative care le afectează viața.
Atât de multe relicve furate au fost returnate, împreună cu scrisori care exprimă vinovăția, încât oficialii de la Pompei au înființat un muzeu pentru a le afișa. Gabriel Zuchtriegel menționează sute de scrisori de scuze de la turiști care au furat artefacte din situl antic, dintre care mulți au menționat existența unui „blestem” care i-a afectat.
Vorbind despre cel mai recent caz, al lui Deb, el a declarat pentru RaiNews24: „I-am răspuns doamnei care ne-a scris pentru că scrisoarea ei este foarte emoționantă, dar țin să reamintesc: furtul de bunuri din siturile arheologice este o infracțiune și trebuie să raportăm totul autorităților. Mulți oameni ne scriu despre presupusul blestem și ne spun despre nenorocirile pe care le-au suferit la locul de muncă sau legat de propria sănătate. Acestea sunt lucruri emoționante și triste. Mulți scriu că returnează obiecte furate când erau copii”.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook