Din moment ce există primii oameni care speră să învie din morți, a apărut și o afacere care promite să le păstreze corpurile intacte, după moarte, pentru momentul resurecției. Oricât de incredibil pare, exista o companie dispusă să te „adoarmă”, doar pentru a te trezi peste decenii sau sute de ani, într-un moment în care medicii pot opri îmbătrânirea și pot învinge moartea.
Aceasta este viziunea Fundației Alcor pentru Extensia Vieții, o organizație americană din punct de vedere oficial „nonprofit” și, ca atare, scutită de impozite la nivel federal. Alcor a fost înființată în California în 1972 de Fred și Linda Chamberlain. Fred este acum crioconservat la Alcor, iar Linda încă lucrează aici.
Cu sediul în Scottsdale, Arizona, aceasta găzduiește o instalație de criogenie care păstrează „pacienții”, în fapt persoanele decedate, în rezervoare umplute cu azot lichid, cu speranța de a-i reînvia în viitor, când tehnologia le va vindeca afecțiunile.
Printre acești pacienți se numără Matheryn Naovaratpong, un copil de trei ani din Thailanda care a murit de cancer la creier. Deși există multe incertitudini, această tehnologie oferă o privire către un viitor în care bolile și îmbătrânirea ar putea fi vindecabile, arată Business Today. Alcor a înghețat deja 234 de pacienți, cu speranța de a-i readuce la viață peste ani, și are 1444 de membri.
O promisiune de viață bazată pe criogenie și vitrificare
Știința din spatele acestei afaceri unice se numește criogenie, un proces care conservă corpurile umane la temperaturi extrem de scăzute. Scopul? Păstrarea intactă a acestora până când viitoarele progrese medicale vor putea, potențial, să le revitalizeze și să le vindece.
Această procedură avansată, cunoscută sub numele de vitrificare, implică înlocuirea sângelui corpului cu o soluție crioprotectoare pentru a preveni formarea cristalelor de gheață, care pot deteriora celulele și țesuturile. După finalizarea vitrificării, corpul este răcit treptat până la -196 de grade Celsius și depozitat într-un container metalic izolat în vid, umplut cu azot lichid.
Ce spune știința
Conform Departamentului de Anatomie de la AIIMS Rajkot (principala școală de medicină din India), speranța este ca tehnologia medicală a viitorului să avanseze până în punctul în care va fi posibilă repararea daunelor cauzate de procesul de conservare și a cauzelor morții.
Este de reținut că știința medicală actuală nu dispune de mijloacele necesare pentru a inversa procesul de crioprezervare sau pentru a repara daunele celulare care ar putea apărea. Alcor și susținătorii săi mizează pe viitoarele descoperiri în nanotehnologie și medicină regenerativă pentru a face posibilă reînvierea.
De ce se congelează bogații lumii fără garanții
Momentan, sutele de corpuri congelate aparțin unor persoane bogate. Evident, numele lor nu sunt cunoscute, din rațiuni de protecție a intimității. Dar costurile sunt foarte mari, nu oricine își permite. Se pune întrebarea: de ce aleg oamenii criogenia în ciuda incertitudinii? Pentru mulți, este vorba despre posibilitatea de a-și prelungi viața și de a asista la progresele viitoare.
Criogenia reprezintă o speranță că bolile terminale și îmbătrânirea ar putea fi într-o zi vindecabile. Alcor oferă această speranță, deși fără promisiuni sau termene precise, fără o garanție. Prin urmare, cei care o fac, riscă o anume sumă de bani, în fond. Este ca și când ar juca la loterie, numai că lozul costă scump.
Cât costă speranța de reînviere
După cum era de așteptat, orice tehnologie care oferă cea mai mică posibilitate de nemurire atrage în primul rând milionarii și miliardarii. Alcor utilizează un sistem de fonduri fiduciare pentru a se asigura că există suficienți bani pentru îngrijirea corpurilor congelate timp de multe decenii, poate chiar pe termen nelimitat.
Când o persoană se înscrie pentru crioprezervare, o parte semnificativă a banilor depuși este alocată în Fondul Fiduciar pentru Îngrijirea Pacienților Alcor. Pentru conservarea întregului corp, 115.000 de dolari sunt puși în acest fond. Pentru neuroconservare (doar capul), se alocă 25.000 de dolari. Compania oferă și opțiunea de a deveni membru. Mai întâi, există cotizații lunare care variază între 17 și 100 de dolari, în funcție de vârstă. Dacă vrei să incluzi un copil, costă 60 de dolari pe an pentru fiecare copil.
Sursa foto: Alcor.org
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook