Piramidele din Egipt ascund secretul unei civilizații antice avansate. Un cataclism, cauza dispariției misterioase

Piramidele din Giza, Egipt sunt deja unele dintre cele mai mari enigme ale lumii. Luna trecută, misterul s-a adâncit când o echipă de oameni de știință italieni a declarat că a descoperit un vast oraș care se întinde pe mii de metri sub structurile egiptene.
Folosind un radar cu penetrare în adâncime, cercetătorii ar fi detectat puțuri și camere masive ascunse sub Piramida lui Khafre. Cercetarea, care este controversată și încă nerevizuită de colegi și nepublicată într-un jurnal științific, a reaprins o teorie marginală conform căreia o civilizație pierdută ar fi putut avea un rol în construirea sau inspirația piramidelor.
Istorici alternativi precum Graham Hancock – invitat frecvent în podcastul lui Joe Rogan – susțin de multă vreme că o societate preistorică extrem de avansată a fost distrusă de un cataclism global, posibil cauzat de impactul unei comete, în urmă cu aproximativ 12.800 de ani.
Conform acestei teorii, inundațiile și haosul rezultate au șters aproape toate urmele acestei civilizații, ai cărei supraviețuitori au transmis cunoștințe despre astronomie, inginerie și arhitectură sacră culturilor ulterioare – inclusiv egiptenilor antici.
Acum, într-o întorsătură neașteptată, un geolog proeminent susține că există dovezi geologice că Egiptul ar fi putut experimenta inundații catastrofale legate de acel eveniment cu cometă.
Dr. James Kennett, geolog la Universitatea California Santa Barbara și un susținător major al ipotezei impactului cometei, a declarat că o cultură extrem de avansată din Epoca de Piatră din America de Nord – poporul Clovis – a dispărut misterios exact în perioada în care se crede că a avut loc impactul.
„Există dovezi ale unui declin major al populației în America de Nord începând cu acum 12.800 de ani. A durat câteva sute de ani, iar apoi au revenit, dar ca o cultură diferită”, a spus geologul.
Deși Kennett nu poate confirma că aceleași efecte ale impactului au avut loc și în Egipt, el indică dovezile de impact găsite la Abu Hureyra, în Siria, la aproximativ 1.600 km de Giza, ca fiind convingătoare.
Dacă fragmentele cometei au lovit acea regiune, spune el, ar fi putut declanșa inundații masive dinspre Marea Mediterană și fluviul Nil, acoperind potențial părți din Egiptul antic.
Această narațiune a potopului rezonează surprinzător de bine cu mitologia egipteană antică.
Andrew Collins, cercetător al civilizațiilor preistorice, notează că hieroglifele de pe pereții Templului din Edfu, la circa 1.250 km sud de Giza, fac referire la un potop devastator care a distrus o civilizație misterioasă numită „Cei Mai Vechi”.
Potrivit lui Collins, inscripțiile templului (cunoscute sub numele de „Textele Constructive din Edfu”) descriu un „domeniu sacru” în regiunea Giza care a fost distrus de un „șarpe dușman” ce a cufundat lumea în întuneric și a scufundat pământul sub un mare potop.
Collins crede că „șarpele dușman” ar putea fi o metaforă pentru o cometă, întrucât culturile antice foloseau această creatură pentru a simboliza evenimente cerești. Șarpele din „Textele din Edfu” este descris ca o forță distructivă care a perturbat insula primordială – uneori asociată cu un „Salt Mare” sau un eveniment brusc și haotic.
„Textul descrie cum ei depozitau obiecte sacre într-o structură subterană numită Lumea de Jos a Sufletului. Sunt sigur că aceasta are legătură cu sistemul de peșteri din Giza și orice structuri aflate acolo”, a declarat Collins.
Deși interpretările lui Collins sunt larg respinse de egiptologii tradiționali, el și Hancock susțin că „Insula Creației” menționată în texte ar putea simboliza o civilizație pierdută din Giza – o patrie sacră distrusă de un cataclism și ulterior păstrată ca și un mit.
Totuși, cercetătorii tradiționali susțin că inscripțiile din Edfu sunt simbolice și că nu există nicio referire directă la Giza. Ei interpretează textele ca mitologice, cu zei care au supraviețuit potopului și s-au refugiat în Egipt – nu care proveneau din Egipt.
Chiar și așa, Collins insistă că nivelul de sofisticare al culturilor antice, precum Gravettienii din Rusia – care construiau locuințe rectilinii, purtau haine croite și, posibil, urmăreau fazele lunii acum 30.000 de ani – sugerează că cronologia oficială a istoriei umane ar putea să omită capitole importante.
„Uită-te doar la imensa sofisticare a Gravettienilor din Sungir și Kostenki, din Rusia. Acum 30.000 de ani, construiau structuri rectilinii care ar fi putut fi aliniate la Lună, experimentau agricultura și purtau haine croite. Arătau și se comportau ca oameni din Evul Mediu” a spus el.
El citează, de asemenea, situri precum Göbekli Tepe și Karahan Tepe din Turcia, datând din 9.600 î.Hr., ca dovezi ale civilizațiilor post-glaciare timpurii.
„Până în 9.600 î.Hr., ei creau primele civilizații ale lumii de după Era Glaciară – civilizații pe care abia acum începem să le recunoaștem. Așadar, da, ideea că lipsesc câteva pagini din istorie nu ar trebui niciodată respinsă”
Descoperirea structurilor subterane de la Giza a fost făcută de Filippo Biondi de la Universitatea Strathclyde din Scoția, egiptologul Armando Mei și Corrado Malanga de la Universitatea din Pisa, Italia.
Folosind impulsuri radar, echipa susține că a cartografiat peste 1.200 de metri de spații subterane – cu potențialul de a rescrie istoria unuia dintre cele mai emblematice situri arheologice din lume.
Rămâne de văzut dacă descoperirile lor vor rezista rigorilor științifice. Dar, deocamdată, au redeschis un mister antic și au alimentat una dintre cele mai fascinante și controversate teorii din arheologie.
Citiți și:
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook