Simona Ionescu / Redactor Șef

Povestea fantastică a mănăstirii din vis. Crucea dispărea noapte de noapte

Povestea fantastică a mănăstirii din vis. Crucea dispărea noapte de noapte
Mănăstirea din vis se află în „Ţara Lăpuşului”, un binecuvântat colţ de țară la 50 km de orașul Baia Mare. A fost ridicată  în mijlocul unui codru de fag şi stejar, pe coama unei coline, la o altitudine de 500 metri. Are o poveste miraculoasă.

Începuturile mănăstirii sunt legate de persoana preotului ortodox român Nicolae Gherman (1877-1959), paroh în satul de la poalele Dealului Viei – Rohia. Preotul ctitor a zidit mănăstirea în memoria fiicei sale, Anuța, pe care a pierdut-o la vârsta de numai 10 anișori.

Mănăstirea din vis. Locul căutătorilor de liniște sufletească

Mănăstirea „Sfânta Ana” – Rohia se află în „Țara Lăpușului”, județul Maramureș. A fost ridicată pe coama unui deal, în mijlocul unei păduri de fag și de stejar. Mănăstirea Rohia este locul unde credincioșii caută liniște sufletească.

Preotul ctitor a zidit mănăstirea în memoria fiicei sale, Anuța, pe care a pierdut-o, fiind chemata la Domnul în noiembrie 1922, la vârsta de 10 ani. Această fetiță l-a vizitat pe tatăl său în vis. Îl ruga să construiască o casă Maicii Domnului” în Dealul Viei din hotarul Rohiei.

Părintele cu sufletul îndurerat s-a ferit să povestească despre visele acestea. Într-o zi o femeie credincioasă, Floarea lui Ilie, a venit la el. „Părinte de ce nu asculți glasul lui Dumnezeu, care-ți poruncește prin copila Anuța, să faci casă Maicii Domnului în Dealul Viei ? Mănăstire să faci, părinte !”.

Crucea nu mai era la locul ei

Atunci, părintele Nicolae s-a hotărât să construiască o mănăstire în amintirea copilei sale şi pentru mângâierea credincioșilor din zonă. Sprijinit de săteni, părintele hotărăște ridicarea Sfintei Mănăstiri într-o poiană numită „la stejarul lui Pintea”. Potrivit obiceiului a fost înfiptă o cruce. Peste câteva zile, crucea nu mai era la locul ei, ci se afla în altă parte, pe o stâncă.

Crucea a fost adusă şi așezată la locul ei, iar un credincios, pe nume Alexandru Pop, a rămas de pază peste noapte. Seara târziu a început să ningă, iar credinciosul s-a întors acasă. A doua zi, când a ajuns acolo, deși nu era nici o urmă pe zăpada proaspăt căzută, crucea nu era la locul ei. A fost din nou găsită pe locul unde se află actuala biserică a mănăstirii. Așa că au considerat că acesta este un semn prin care s-a arătat locul unde să fie construită biserica sfintei mănăstiri. Lucrările pentru ridicarea bisericii au început în anul 1923.

Pe parcursul celor peste 90 de ani de existență, sute de mii de români au trecut pragul Mănăstirii „Sfânta Ana” – Rohia

Materialele au fost cărate din mână în mână

Biserica s-a ridicat cu sacrificii mari. Materialele au fost cărate pe deal cu brațele sutelor de credincioși. A durat doi ani până să fie ridicată o biserică modestă şi o casă monahală.

Mănăstirea a fost sfințită în 1926, de către vrednicul de pomenire episcopul Nicolae Ivan al Clujului, la 15 august. Adică de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, care a devenit hramul mănăstirii. Astfel a luat ființă „primul așezământ de acest feliu” în Ardealul alipit.

Așezământul a rămas la stadiul de schit, neputându-se dezvolta din cauza accesului foarte greu. Mănăstirea s-a putut dezvolta după 1965 şi mai ales 1970, când s-a introdus curentul electric şi s-a amenajat drumul de acces.

Una din realizările foarte importante ale acestui așezământ a fost faptul că aici, pe parcursul celor peste 90 de ani de existență, sute de mii de români i-au trecut pragul. Astăzi, prin reorganizarea Bisericii Ortodoxe Române, Mănăstirea „Sfânta Ana” – Rohia se află sub oblăduirea canonică a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului şi Sătmarului.

Sursa: http://www.manastirea-rohia.ro/index1.php?

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre