Istoria povestește că ar exista o Evanghelie apocrifă unde se arată că o bucată din pânza cu care a fost spălat trupul lui Iisus ar fi fost păstrată de sfântul Iosif din Arimateea. Ceea ce este posibil să fie adevărat, întrucât se cunoaște faptul că Iosif a fost cel care a avut curajul să-i ceară lui Pilat trupul răstignit al Mântuitorului pentru a-l înmormânta potrivit obiceiurilor vremii.
Turiștii care vor să atingă fiola cu sânge trebuie să fie binecuvântați de preoți
Cine are norocul să ajungă măcar o singură dată în biserica Sfântului Sânge, ridicată în anul 1149 în Bruges, Belgia, se poate considera o persoană iubită de Dumnezeu. Pentru că acolo va vedea ceva cu totul tulburător: fiola cu sângele Mântuitorului.
Dar pentru a avea dreptul să atingeți fiola, trebuie să fiți curați la trup și suflet și binecuvântați de unul dintre cei doi preoți îmbrăcați în straie albe, care înmânează pelerinului o rugăciune scrisă pe un pliant în opt limbi străine:
„Doamne, tu ești sursa iubirii. Ai arătat-o prin Iisus, care și-a vărsat sângele pentru noi. Noi îți cerem: deschide inimile noastre, să fie la fel de generoase ca a Ta. Dă-ne o inimă dornică de a sluji altora. Să fim expresia zâmbetului tău în lume”.
Sfântul Iosif din Arimateea a păstrat pânza cu care a fost curățat trupul lui Iisus
Se crede până în zilele noastre că pânza cu care a fost curățat trupul Domnului a rămas la Iosif din Arimateea. Cel care a avut curajul să-i ceară lui Pilat trupul Mântuitorului pentru a-l pune în groapă, potrivit obiceiurilor creștinești.
Fiola cu sângele sfânt se spune că a ar fi ajuns în posesia regelui Ierusalimului Baldwin al III-lea care i-a oferit-o drept cadou contelui de Flandra, Derrick al Alsaciei, pentru sprijinul pe care l-a oferit creștinilor în cea de a doua Cruciadă, în Evul Mediu. Contele de Flandra și-a făcut capelă în Bruges, unde a pus la loc de cinste cea mai scumpă relicvă.
Flaconul e așezat într-un cilidru de sticlă și decorat cu îngeri și pietre prețioase
Istoria povestește că flaconul unde se află sângele Domnului coagulat, lipit pe pereții interiori, ar fi fost realizat în Răsărit, dintr-un cristal de munte și a servit ca recipient de transport până la Bruges. A fost așezat într-un cilindru de sticlă, decorat cu îngeri și pietre prețioase, ferecat în aur. E când a ajuns la Brugs, fiola nu a fost niciodată deschisă și nimeni nu a avut curajul să verifice conținutul.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook