Marea Neagră s-a retras atât de mult după furtuna de săptămâna trecută, încât poate fi comparată cu Marea Mediterană la reflux. Fenomenul i-a uimit pe locuitorii de pe litoral.
Fenomenul se vede cel mai bine la Mamaia
Furtuna de cod roșu de săptămâna trecută a avut valuri de zece metri, dar acum totul s-a schimbat. În unele zone linia apei s-a retras, dincolo de digul de protecția al plajei din Mamaia. Marea s-a retras atât de mult încât poate să fie comparată cu Marea Mediterană la reflux. Dacă în urmă cu câteva zile, digurile abia puteau să facă față valurilor uriașe, acum apa dacă le mai atinge și se văd doar scoicile.
Fenomenul ciudat se vede cel mai bine la Mamaia. Specialiștii spun că nu trebuie să ne speriem, pentru că acest au mai fost situații în trecut în care nivelul mării a scăzut.
„În astfel de situații care împing apele și vânt din direcția vest scade nivelul mării”
„În perioada 26-27 noiembrie a.c. am avut o furtună extrem de mare în Marea Neagră care a determinat împingerea maselor de apă din zona litoralului românesc și acest fenomen s-a suprapus cu un vânt puternic din zona de vest.
În general în astfel de situații care împing apele și vânt din direcția vest scade nivelul mării. Este un fenomen care s-a mai întâmplat și în trecut, un fenomen care durează în funcție de condițiile meteo.
„Nu este ceva alarmant: doar că situația actuală a fost această furtună mai rar întâlnită, cu valuri foarte mari”
Și care generează o expunere a acestor zone de mică adâncime, această retragere a mării care este un fenomen destul de rar la noi. Nu este ceva alarmant: doar că situația actuală a fost această furtună mai rar întâlnită.
Cu valuri foarte mari și care a afectat destul de mult Marea Neagră, mai ales în est, în zona Rusiei, Soci și alte orașe din zona dar și Crimeea și Georgia” a declarat Radu Timofte, directorul Institutului Național de Cercetare si Dezvoltare Marină „Grigore Antipa”. O situație grea a fost și în Rusia, dar din cauza direcției vântului, valurile au distrus totul în cale pe sute de metri.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook