Acum este momentul să prepari ”mierea” de păpădie, un bun medicament pentru ficat. Este numită miere pentru consistența și aroma lui foarte asemănătoare mierii. Este un leac excelent.
Mierea de păpădie, un leac excelent pentru ficat
Păpădia stimulează secreția biliară (până de 4 ori mai mult) și evacuarea bilei. Prin aceste efecte, păpădia are şi acţiune generală de purificare a organismului. Aceastî floare banală este benefică pentru sănătate.
Păpădiile trebuie adunate în perioada lor de înflorire maximă, adică luna mai, începutul lunii iunie. Cel mai bine ar fi să faceți acest lucru la prânz, când florile sunt mai deschise. În acest timp florile conțin cea mai mare cantitate de nectar.
Nu culegeți florile care cresc pe marginea străzilor și în alte locuri murdare, ci pe cele de la distanță de drumuri, de pe malurile iazurilor și râurilor. Se recomandă să culegeți florile, dacă nu a plouat de minim 24 ore. În acest caz pe flori se va aduna mai mult nectar.
Trebuie să tăiați doar păpădiile înflorite complet. Se utilizează doar florile, iar toate sepalele se îndepărtează. După ce le-ați adunat, trebuie să spălați foarte bine păpădiile sub jetul de apă.
Mierea de păpădie se poate face acasă
Prepararea mierii de păpădie este simplă. Rețetele se deosebesc prin timpul de preparare, adăugarea lămâii și alte aspecte
- Turnați 400-500 ml de apă peste aproximativ 400 flori de păpădie.
- Aduceți amestecul până la punctul de fierbere și continuați să-l fierbeți pe parcursul a 2 ore. Apoi transferați florile într-o strecurătoare tapetată cu un strat de tifon și stoarceți-le bine.
- Adăugați 1 kg de zahăr în lichidul obținut, puneți-l pe foc și fierbeți-l timp de 7-10 minute. Zahărul se va dizolva în totalitate și compoziția va începe să se îngroașe.
- Transferați-o în borcane sterilizate, închizându-le ermetic. Sursa: retete-usoare.info
Păpădia, o comoară pentru sănătate. Ajută ficatul
Ce mâncau străbunicii noștri acum 100 de ani
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook