Simona Ionescu / Redactor Șef
Blocarea Canalului Suez, un accident de tren cu 18 morți și decesul a 25 de persoane din cauza prăbușirii unui imobil sunt puse pe seama blestemului faraonilor. De când a început această legendă? Savanții nu au putut elucida motivul deceselor enigmatice. Cert este că după deschierea mormintelor faraonilor au fost sute de decese.
Mumiile unor regi și regine ale Egiptului antic au fost mutate, cu fast, în capitala Egiptului, Cairo. Folosind un hashtag în arabă care se traduce prin „blestemul faraonilor”, numeroşi internauţi au asociat recentele dezastre din Egipt cu legenda blestemului faraonilor.
Faraonul Seqenenre Taa (secolul al XVI-lea î.e.n.) din dinastia a XVII-a a deschis cortegiul, care a fost închis de Ramses al IX-lea (secolul al XII-lea î.e.n.) din a XX-a dinastie. Mai bine cunoscuţi publicului larg, Ramses al II-lea şi Hatshepsut au făcut, de asemenea, parte din „parada de aur a faraonilor”.
Din vremurile străvechi, cei care au încercat să deschidă mormintele faraonilor au fost urmăriți de necazuri și nenorociri. Cel mai recent eveniment de acest fel a fost moartea enigmatică a unor persoane care au participat la descoperirea mormântului lui Tutankhamon.
Egiptenii antici credeau că viața de după moarte este mult mai importantă decât viața în această lume, de aceea toate speranțele și ritualurile lor religioase erau legate de trecerea în lumea cealaltă.
Ei acordau o atenție deosebită locului de înmormântare. Astfel, un țăran simplu putea să adune viața întreagă avere, pentru ca, atunci când va muri, să i se facă un mormânt în formă de palat, iar alături să i se pună aur și bijuterii.
Egiptenii își considerau casele doar locuințe temporare, iar mormintele le construiau cu un avânt neobișnuit, pentru că își imaginau că aceasta este casa lor de veci.
Astăzi mormântul lui Tutankhamon pare extraordinar de bogat: pereții sunt decorați cu fresce. În camera, există multe obiecte de ritual executate din aur, de la brățări și amulete, până la tron și statui.
Însă acest mormânt este foarte modest în comparație cu mormintele altor faraoni, ca de exemplu, cel al lui Ramses al IV-lea sau cel al lui Amenhotep al II-lea.
Tutankhamon avea doar nouă ani când a urcat pe tron, și a murit neajungând să împlinească nouăsprezece. De fapt, puterea se afla în mâinile unchiului său Ay, care a readoptat vechiul cult al zeului Amon.
Tânărul faraon a murit pe neașteptate, de aceea nu s-a reușit construirea unui monument funerar corespunzător rangului său. Cu timpul, mormântul lui s-a pierdut printre mormintele egiptenilor simpli, rămânând neatins mai mult de trei mii de ani.
Și în vremurile antice erau destui căutători de comori. Faraonii știau despre aceasta, și încercau în mai multe feluri să-și apere de profanare construcțiile mortuare. Construiau căi subterane, labirinturi și diverse capcane, ba chiar instalând și porți false.
În timp ce oamenii s-au aflat în căutarea comorilor faraonilor, a circulat zvonul despre vechiul blestem, legat de aurul din morminte.
Ultima dată despre acest blestem și-au amintit cercetătorii la începutul secolului XX, când o expediție arheologică, în frunte cu Howard Carter, a găsit mormântul lui Tutankhamon.
Expediția a fost sponsorizată de lordul Carnarvon, care ulterior a devenit prima victimă dintr-un lung șir de decese stranii. Din 1903, Carnarvon a început să-și petreacă iernile în Egipt. A făcut cunoștință cu Carter, propunându-i să participe la săpăturile arheologice în schimbul unei sume de bani. Acesta a acceptat, pentru că nici pasiunea lui pentru arheologie, nici profesia de pictor nu-i aduceau nici un fel de venit.
După ce au lucrat câțiva ani la Teba, Carter și Carnarvon au publicat o carte despre mormintele faraonilor, cu toate că nu au găsit nici un fel de comori. Arheologul era convins că ele se află în apropiere, în aceeași vale.
Căutările au fost întrerupte de Primul Război Mondial, însă, după trei ani, ele au fost reluate. Și iată că, în toamna lui 1922, Carter a găsit, în spatele mormântului lui Ramses al VI-lea, ruinele unei fundații antice, care, încă, nu fuseseră cercetate.
Instinctul l-a îndemnat să caute acolo. Muncitorii angajați pentru lucrări au început să sape dinspre mormântul lui Ramses al VI-lea spre sud-vest și după o săptămână, au dat de niște scări care duceau sub piatra funerară. Le-a trebuit o zi întreagă pentru a curăța toate treptele. Carter nu era sigur că acesta era mormântul lui Tutankhamon; admitea și faptul că mormântul fusese deja jefuit.
Din cei douăzeci de oameni prezenți în timpul deschiderii oficiale a cavoului, au murit treisprezece. Întâi a murit lordul Carnarvon: o febră ciudată l-a luat dintre vii într-o singură lună. Câinele lui, spre mirarea tuturor, a murit în aceeași zi, fără să fi fost bolnav.
Următoarea jertfă a faraonilor a fost arheologul american Arthur Mace, care a înlăturat ultimul bloc de piatră de pe mormânt. A căzut în comă apoi, și a murit. Și prietenul său, George Good, care a efectuat unele cercetări ale mormântului faraonului a murit.
Radiologul Archibal Reid, profesorii Winlock și Foukrat, arheologii Davis, Hankness și Derry, soția lui Carnarvon, Almina, secretarul Carter Bethell – sunt doar o parte dintre persoanele care au murit după vizitarea mormântului faraonului Tutankhamon.
Savanții și medicii încearcă să găsească motivele morții acestor oameni. Au fost niște coincidențe fatale sau poate egiptenii stăpâneau niște modalități secrete de ucidere a oamenilor.
Doctorul biolog Ezeddin Taha, profesor la Universitatea din Cairo, a presupus că toți vizitatorii mormântului puteau muri în urma acțiunii unei ciuperci specifice care lucrează cu obiecte antice.
După un șir de analize, s-a convins de existența unor viruși periculoși pe suprafețele obiectelor din cavou. El afirma că aceste ciuperci se pot trata ușor cu antibiotice, însă nu a reușit să-și termine cercetările, deoarece a murit. Doctorul Enzendine Taha a avut un atac de cord pe când se afla la volan.
E posibil ca atacul de cord să fi fost provocat de o doză prea mare de antibiotice pe care și le-a administrat în timp ce făcea cercetările, spre a nu se îmbolnăvi.
Unii savanți consideră că decesele au fost provocate de bacteriile sau ciupercile care apar în încăperile închise ale piramidelor.
Alții presupun că faraonii foloseau otrăvuri pentru a-și proteja mormintele. Medicul grec Dioscoride scria despre acest lucru. ”Aici este extrem de dificil să te păzești de otrăvuri, pentru că egiptenii le pregătesc într-un mod atât de măiestrit, încât și cei mai buni medici ai lumi greșesc diagnosticul.
Egipteni foloseau pe larg otrava eliminată de scorpion, șarpe, plante, ciuperci și mercur. În papirusurile egiptene, de asemenea, sunt amintite ”otrăvurile mortale”, care erau extrase din trupurile decedaților.
O atenție aparte merită acidul prusic, în care erau înmuiate tifoanele mumiilor – prin aceasta se și explică faptul că ele s-au păstrat atât de mult. Mai multe veacuri în șir, mumiile au stat închise într-un spațiu ermetic. Atunci când sarcofagul a fost deschis, acidul prusic s-a amestecat cu oxigenul, ieșind la suprafață.
Savanții nu au putut elucida motivul deceselor enigmatice, neajungând la o opinie comună. Cert este că după deschierea mormintelor au fost sute de decese.
Sursa: Enciclopedia Enigmelor Istoriei – pp. 30/33
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
