Nicolae Dobrin, alintat ”Prințul din Trivale”. Dribla mingea ca nimeni altul

Nicolae Dobrin, alintat ”Prințul din Trivale”. Dribla mingea ca nimeni altul
Ce mult l-au iubit românii pe Nicolae Dobrin! A jucat fotbal în perioada Generației de Aur, cu mulți jucători valoroși. Dar, nimeni nu dribla mingea pe teren ca el. Când înhăța balonul rotund, nimeni nu îl oprea. Fenta tot și dădea gol.

Era ziua de 26 octombrie 2007 când a venit o veste care a îndurerat o țară întreagă: Nicolae Dobrin a murit. Fotbalistul din Generația de Aur era atât de iubit de români încât era alintat cu dragoste  ”Gicu”, ”Gâscanul” și ”Prințul din Trivale”. A debutat în prima divizie la 14 ani și 10 luni, într-un meci Știința Cluj-Dinamo Pitești, iar la 19 ani juca deja prima sa partidă în tricoul echipei naţionale.

Nicolae Dobrin, alintat ”Prințul din Trivale”

Nicolae Dobrin era ușor de recunoscut pe teren. Nu alerga mult după minge, ci aștepta la mijlocul terenului, cu jambierele lăsate. Când ”mirosea” șansa de gol, fenta tot ce avea în cale, apoi șuta direct în poartă sau dădea pasă de gol.

A ajuns la Dinamo Piteşti printr-o întâmplare. În 1959, impresionaţi fiind de puştii care băteau mingea cât era ziua de lungă, titularii echipei oraşului i-au invitat să joace o ”miuță”. Credeau că este rost de distracţie și că fac o bucurie copiilor. Numai că puştanii lui Dobrin i-au bătut pe profesionişti cu 12-2!

A debutat în prima divizie la 14 ani și 10 luni, într-un meci Știința Cluj-Dinamo Pitești. La 19 ani juca deja prima sa partidă în tricoul echipei naţionale, contra reprezentativei RFG-ului.

Nicolae Dobrin a jucat 408 meciuri și a dat 111 goluri în Liga 1, a avut 48 de selecții și 6 goluri la Națională.

Nicolae Dobrin a jucat 408 meciuri și a dat 111 goluri în Liga 1

Înmormântare cu 5.000 de fani

Nicolae Dobrin avea 60 de ani când a murit. La înmormântare au participat peste 5.000 de persoane. Când a început să cânte bunul său prieten din copilărie Gheorghe Zamfir, jumătate dintre acestea plângeau, jumătate aplaudau.

”Prinţul din Trivale” a condus Argeşul din succes în succes, ajutând echipa piteşteană să câştige primele şi singurele sale titluri din palmares, în 1972 şi 1979. Era vremea când pe stadioane se cânta „Ce ne facem, oameni buni, cu acest Dobrin, care ascunde mereu mingea de n-o mai găsim?”.

În 1972, FC Argeş a jucat cu Real Madrid în Cupa Campionilor Europeni. A fost 2-1 la Piteşti şi 1-3 în Spania. În urma acestei „duble”, Don Santiago Bernabeu, cel mai mare preşedinte de club din istoria fotbalului, a vrut cu orice preţ să-l transfere pe Dobrin. Era dispus să plătească două milioane de dolari, plus o instalaţie de nocturnă, pentru a-l avea în echipă. Numai că Nicolae Ceauşescu s-a opus plecării „Gâscanului” din România.

Şi-a încheiat cariera de fotbalist la 39 de ani cu un palmares uriaș. Ultimul meci pentru echipa naţională a fost cu ocazia meciului România – RDG, din 1980, după care a continuat ca antrenor.

Nicolae Dobrin a încetat din viaţă pe 26 octombrie 2007, în urma unei lungi şi grele suferinţe provocate de un cancer la plămâni. În ultimele zile paralizase la ambele picioare și nu cântărea mai mult de 50 de kilograme. La finalul vieții i-a mărturisit soției Gica: ”Ce bine era dacă nu fumam!”.