Oprea de la Talisman s-a pus pe vorbit. Cum a descoperit infidelitățile nevestei și câți amanți a numărat

Oprea de la Talisman s-a pus pe vorbit. Cum a descoperit infidelitățile nevestei și câți amanți a numărat
Nu mai încape dubiu, solistul de la Talisman e confident și nu mai e dispus să tacă. Aflat în plin proces de divorț acesta rupe tăcerea și explică de ce s-a ajuns aici.

Bărbatul susține că s-a ajuns aici din cauza  celei care în curând îi va fi „fostă”. Alin Oprea (48 de ani) se separă în instanță de Larisa, femeia alături de care a bifat 23 ani de căsnicie, ei având de împărțit o serie de bunuri., solistul nu a pierdut ocazia și a acuzat-o pe femeie că i-a fost infidelă.

„Soția mea își găsea consolarea în brațele altor bărbați. Am fost înzestrat cu o putere de sacrificiu ieșită din comun, reușind să suport un temperament coleric, un caracter dominator și agresiv, acceptând până și răutatea, minciuna și manipularea. Toate acestea însă până la momentul descoperirii infidelităților ei”, a menționat el pentru Click!, dând de înțeles că a suferit un șoc mare când a aflat.

Infidelitate scoasă la iveală în urma unor interceptări care vizau alte personaje

”O perioadă de peste 5 ani telefoanele societății a cărui administrator eram și care avea ca obiect de activitate organizarea unor evenimete cultural artistice publice, au fost monitorizate de către instituții abilitate ale statului (ascultări telefonice, interceptări de mesaje, înregistrări ambientale etc). Motivul invocat a fost cercetarea unor instituții publice vizând anumite personalități politice.


Moda noului sezon, din materiale reciclate

Celebră actriță din „Riverdale”, alături de FBI împotriva traficului de persoane


Două dintre telefoanele societății erau în folosința mea și a soției în toată această perioadă. La finalizarea cercetărilor și după casarea tuturor dosarelor în cauză, am fost contactat de către un reprezentant care răspundea de arhiva digitală stocată în serverele instituției, informându-mă că pot consulta în termen de doua săptămâni toate elementele audio, video și text, care ne vizau pe amandoi.

Am acceptat invitația din pură curiozitate, însă în momentul în care am fost pus față în față cu adevarul gol-goluț, am avut parte de șocul vieții mele: infidelitățile femeii care îmi jurase credință. Cea pe care eu o credeam cea mai loială, devotată și familistă convinsă, era doar o mască ireală.

Am conștientizat cu stupoare și o profundă dezamăgire că realitatea mea era total diferită față de a ei. În momentele în care eu mă confruntam cu unele dintre cele mai grave și apăsătoare probleme, soția mea își găsea consolarea în brațele altor bărbați”, a povestit, aceleiași surse, Alin Oprea.

Larisa ar fi vrut să divorțeze de 10 ani

Ideea e că viața lor nu mai era una de familie, de mult. Acum 10 ani, Larisa i-a intentat proces de divorț, s-a trimis chiar și citațiile, dar fiul cuplului s-a opus. Iar părinții, de dragul copiilor, au zis că se sacrifică. La acel moment, printr-o diversiune subtilă în care au implicat și un post de televiziune, au făcut în așa fel încât totul să pară doar o farsă.

Oprea s-a pus pe numărat amanții

Oprea susține că Larisa l-ar fi înșelat cu nouă bărbați.  „Un alt moment delicat a fost în anul 2014 atunci când eu eram împreună cu formația Talisman în organizarea unui turneu caritabil de peste 5 luni, cu scopul adunării de fonduri pentru salvarea vieții și redarea vederii micuțului Mihăiță. La polul opus, soția mea tocmai se îndrăgostise lulea și avea o noua relație cu un antrenor de Kangoo Jumps din București cu care s-a afișat public până și la emisiuni tv. Există și alte infidelități. (…)

C-au fost două c-au fost nouă, de-atunci nu mai e ca nouă. Fac și eu haz de necaz acum însă realitatea este că nu am putut să trec peste toate infidelitățile ei, acesta fiind de fapt motivul real al divorțului”, a mai spus artistul.

El motivează că exact din acest mare necaz a ajuns să aibă celebrele episoade bahice. Iar acum, împlinit, liniștit, s-a lăsat de băutură, divorțează și își lucrează mușchii alături de noua  mare dragoste.

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp