Simona Ionescu / Redactor Șef

Pepe și Raluca au trecut la alt nivel al relației

Pepe și Raluca au trecut la alt nivel al relației
După toată drama dintre Pepe și Raluca Pastramă, cei doi par să facă primul pas spre împăcare.

Se pare că Pepe și Raluca Pastramă fac un pas spre împăcare, după ce au petrecut împreună o după-amiază liniștită, alături de cele două fetițe ale lor. Soții s-au întâlnit în Parcul Herăstrău și s-au comportat iar ca o familie fericită. 

„De dragul celor două fiice, Maria și Rosa, Pepe și Raluca s-au distrat câteva ore în <Orășelul copiilor>, din Parcul Herăstrău, ca și când nimic rău nu s-ar fi întâmplat vreodată între ei. S-au dat, pe rând, în mașinute, împreună cu fetele care chiuiau de bucurie. Dacă vremea le va permite, cei doi au în plan repetarea acestei ieșiri în patru”, au declarat apropiații familiei, pentru impact.ro.

Cum vor petrece Pepe și Raluca Pastramă timp cu fiicele lor

Pepe și Raluca Pastramă au stabilit ca cele două fiice ale lor (Maria și Rosa) să stea, în egală măsură, atât cu mama, cât și cu tatăl lor, conform spuselor apropiaților lor: „Micuțele plâng deseori după casa din Pipera în care au crescut, acolo unde camerele lor sunt și acum pline de jucării. În ceea ce-l privește pe Pepe, acesta suferă foarte mult și evită să vorbească despre relația cu Raluca. Artistul ar fi dispus să-și primească soția înapoi, chiar dacă ulterior despărțirii a aflat că Raluca ar fi avut ochi și pentru alt bărbat”.

Cântărețul are un studio amenajat în vila în propria casă, unde petrece mult timp de când s-a separat de Raluca. În decurs de doar câteva zile, acesta a lansat două piese de dragoste, inspirate din propria realitate. Iar când fetele vin în vizită, acesta li se dedică în totalitate și le face toate poftele.

Pepe a anunțat despărțirea pe canalul lui de YouTube

Pepe a făcut anunțul despre despărțire pe canalul lui de YouTube. De asemena, a mărturisit că între cei doi mai avuseseră loc și alte momente neplăcute, în care se adusese adesea în discuție separarea. Picătura care a umplut paharul pare să fi fost faptul că Raluca s-a simțit neglijată de fostul soț, care nu-i mai acorda aceeași atenție ca la începutul căsniciei. Mai mult, ea avea bănuieli că Pepe ar înșelat-o. În anunțul făcut, artistul mărturisea că a stabilit cu mama fetelor sale să păstreze o relație bună în continuare, pentru a-și crește frumos copiii.

„Vreau să fac un anunț extrem de important pentru mine și cred că și pentru voi. E trist, dar e adevărat. Eu alături de Raluca nu vom mai parcurge același drum, mai exact vom divorța în curând. Este o decizie asumată, mai exact nu am avut încotro. A hotărât să pună punct relației. În momentul de față nu mai locuim împreună de mai bine de două săptămâni. Dar, de când a hotărât acest lucru, după toate cele discutate și multe încercări de împăcare, ne înțelegem foarte bine. Chiar ne înțelegem foarte bine, pentru că am înțeles niște lucruri și eu și ea. Nu mai există tensiuni, ne-am asumat această separare și vrem să ne creștem frumos copiii, vrem să avem o comunicare bună pentru educația lor.  Suntem doi oameni maturi, ne asumăm. În momentul de față, fiind de comun acord, vom merge la notar și nu există nici un fel de proces, litigii sau alte speculații. Din punctul meu de vedere, nu există un motiv major, un motiv real, dar, dacă nu se mai poate, nu se mai poate. Am încercat, am făcut tot posibilul”, mărturisea Pepe, la vremea respectivă.

Zboară, puiule, zboară! Ce a făcut Esca pentru fata ei

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre