Orice copil își imaginează că norii cei pufoși sunt, bineînțeles dulci și gustoși, pe lângă faptul că sunt ușori de tot. Iar dacă cei mici tot cred asta, de ce să nu le demonstrați că au dreptate? E foarte simplu, preparând această prăjitură nor. O pufoșenie cum nu s-a mai văzut. Aveți nevoie de numai trei ingrediente pe care le aveți în casă, oricum, în orice moment al zilei. Norișorul poate fi savurat în 30 de minute.
Ingrediente pentru prăjitura nor
3 albușuri de ou
50 g zahăr
o lingură e oțet
fulgi de migdale ( opțional), pentru topping
Mod de realizare
Prăjitura nor este extrem de simplu de preparat. O poate face imediat chiar și un copil. Prepararea durează maxim 10 minute, iar coacerea, fix 20. După care e gata de savurat.
Pentru început bateți într-un bol, cu mixerul, albușurile, cu zahărul și oțetul. Procedați ca și cum ați prepara o bezea. Începeți să bateți ouăle, apoi adăugați, treptat zahărul, iar mai apoi și oțetul. Continuați procesarea până ce zahărul se topește iar bezeaua este tare, sticloasă și nu curge dacă întoarceți vasul.
Puneți compoziția obținută într-o tavă, sub forma unui mușuroi. Nivelați cu ajutorul unei spatule, iar în vârf împrăștiați câțiva fulgi de migdale. Coaceți prăjitura nor la 160 de grade Celsius timp de 20 de minute.
View this post on Instagram
Beneficiiile albușurilor în alimentație
Trebuie să știți că această prăjitură, datorită albușurilor, e bogată în proteine. Și, chiar dacă conține zahăr, e săracă în calorii. Albușul de ou este considerat un super aliment datorită vitaminelor, proteinelor și nutrienților pe care îi conține.
În mod normal, un ou mare conține aproximativ 33 g albuș. Din această cantitate, aproximativ 27 grame sunt repezentate de apă, iar celelalte sunt macronutrienții, în mare parte proteine. Albușul conține mai multe valori nutriționale decât gălbenușul.
Într-un albuș normal se regăsesc și 2 g calciu, 0,03 mg fier, 4 mg magneziu, 5,4 mg potasiu, 0,01 mg zinc, 0,0002 mg vitamina B6 și 0,063 mg vitamina B5. În medie, albușul unui ou mare conține cam 17 calorii, dar are zero grame grăsimi și colesterol.
Sursa: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook