Vestea bună este că puteți scăpa ușor de astenia de toamnă, care, altfel, poate avea un impact semnificativ asupra calității vieții în această perioadă. În primul rând e important de depistat semnele asteniei de toamnă. Ele se instalează, de regulă, ca o stare de oboseală, apatie, slăbiciune și epuizare. În al doilea rând e bine să știți de ce apare astenia de toamnă. Acesata e rezultatul unei lipse de adaptare sau a dificultăților pe care organismul le simte în a se ajusta la schimbările sezoniere.
Scurtarea zilei, adică reducerea luminii solare este cauza principală. Acest fapt determină organismul să producă mai multă melatonină. Melatonina ne face să ne simțim obosiți și leneși. În plus, organismul secretă mai puțină serotonină, hormonul fericirii.
De la caz la caz, astenia de toamnă poate dura zile sau chiar săptămâni, până când corpul se adaptează la noile condiții și începe să se regleze. Alte simptome ale asteniei sunt, pe lângă oboseala corporală, dureri musculare, irascibilitate și o tendință spre tensiunea arterială scăzută, care poate fi asociată și cu dureri de cap.
„Simptomele asteniei de toamnă pot provoca frustrare și disconfort”
„Impactul asteniei de toamnă asupra vieții poate fi semnificativ și poate afecta multiple aspecte ale funcționării individuale. Persoanele afectate de astenia de toamnă se confruntă cu dificultăți în gestionarea stării de spirit și a nivelului de energie, ceea ce poate duce la o scădere a motivației și a capacitații de a realiza sarcinile zilnice. Această stare de letargie și oboseală poate influența negativ performanța la locul de muncă sau în școală, relațiile interpersonale și calitatea generală a vieții.
În plus, simptomele asteniei de toamnă pot provoca frustrare și disconfort emoțional, adesea conducând la un cerc vicios de anxietate, stres și insomnie. Este esențial să conștientizăm impactul acestei stări și să căutăm modalități de a o gestiona eficient pentru a ne menține echilibrul și bunăstarea în această perioadă de tranziție sezonieră”, hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză.
Este de reținut că astenia de toamnă nu este o boală sau un sindrom. Efectele sale dispar pe măsură ce organismul se adaptează la schimbările sezoniere. Cel mai bun tratament este prevenția.
Cum puteți scăpa ușor de astenia de toamnă
Atunci când suferim de astenie, dormim prost, suntem mai obosiți, ne este greu să ne concentrăm, avem slăbiciuni musculare și ne simțim mai triști, apatici și iritați. Toate acestea fără un motiv aparent.
„Primul sfat pentru a înfrunta această apatie sezonieră este, fără îndoială, să vă expuneți cât mai mult la lumină naturală. Lumina soarelui ajută la îmbunătățirea stării de spirit, deoarece activează o serie de neurotransmițători și stimulează secreția hormonilor responsabili de emoții și controlul biologic în funcție de zi și de noapte”, recomandă Eugen Popa. El recomandă și alte câteva strategii eficiente și ușor de aplicat în viața de zi cu cu zi, pentru a diminua efectele asteniei de toamnă:
Încearcă să dormi bine. O parte a oboselii tale se datorează dezechilibrului cauzat de trecerea la ora de iarnă, ceea ce îți perturbă ceasul intern. Pentru a-l readuce la normal, încearcă să dormi 8 ore și să menții orele de somn stabile: culcă-te și trezește-te la aceeași oră și încearcă să nu stai treaz foarte mult noaptea.
Optează pentru mese ușoare și hidratează-te. Alege o dietă sănătoasă cu alimente de sezon și ușoare. Evită alimentele procesate bogate în grăsimi sau zahăr. Redu consumul de stimulente care pot excita mai mult decât este recomandat, cum ar fi cafeaua sau ceaiul, și bea mai multă apă.
Fă exerciții fizice. Beneficiile exercițiilor fizice sunt multe, încearcă să faci mișcare cel puțin jumătate de oră zilnic și astfel vei genera endorfine, ceea ce te ajută să depășești apatia; îți dezvolți tonusul muscular și rezistența la oboseală; elimini toxinele și te simți mai ușor.
Sursa foto: Pixabay
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook