Simona Ionescu / Redactor Șef

Rețeta perfectă a unui salam copt, făcut în casă. N-ați mâncat niciodată ceva mai bun

Rețeta perfectă a unui salam copt, făcut în casă. N-ați mâncat niciodată ceva mai bun
Specialiștii spun că e bine să evitați cât mai mult mezelurile, dar ce te faci cu pofta care nu vă dă pace? Încercați fantastica rețetă de salam copt făcut în casă.

În orice moment al zilei, salamul copt, făcut în casă, alături de pâine caldă ne amintește de copilărie și ne dă o stare de bine.

Ingredientele necesare

Pentru a pregăti o asemenea minunăție, aveți nevoie de următoarele ingrediente: 5 kg pulpă de porc, 2 kg piept de vitel cu grăsime, 1 kg burtă de porc cu grăsime, 130 g sare, 8 g ardei iute uscat, 24 g piper, 5 g zahăr, 1 linguriță cu ienibahar, 1 linguriță cu coriandru, 1 linguriță cu maghiran uscat, 1 căpățâna de usturoi, 2 linguri cu boia de ardei dulce, membrane pentru umplut.

Mod de preparare

Tocați carnea prin sita medie și adăugați sarea și zahărul. Frământați aproximativ o jumătate de oră și, din când în când, trântiți compoziția de masă. Acoperiți și lăsați la rece până a doua zi, când veți adăuga restul de condimente. Pisați usturoiul fin și adăugați peste acesta 100 ml supă sau vin alb, sec.

Lăsați jumătate de oră, apoi strecurați și adăugați peste carne. Frământați totul foarte bine timp de o jumătate de oră. Dacă ați putea să introduceți la malaxor, ar fi minunat.

Lăsați iar la rece. A doua zi scoateți de la frigier, mai amestecați încă zece minute, umpleți membralele cu carne și, dacă mai este cazul, mai adăugați sare și ceva condimente. Aveți grijă să nu rămână goluri de aer. Legați la capete și prindeți capetele cu o sfoară. Ici colo, înțepați cu o scobitoare. Dacă aveți afumătoare, lăsați salamul la fum pentru o zi.

Dacă îl vreți plat, lăsați la răcit sub două funduri de lemn

Înveliți fiecare baton de salam în hârtie de copt și introduse la cuptor. Dacă salamul are 5 cm diametru, se lasă 50 minute, dacă are 10 cm, se lasă 100 de minute. După ce îl scoateți din cuptor, atârnați la vânt, ca să se usuce. Păstrați câteva zile. Dacă doriți să fie plat, lăsați la răcit sub două funduri de lemn, peste care puneți o greutate.

Salamul copt se poate păstra în frigider o săptămână. Dacă afară e frig, se depozitează în cămară pentru mai mult timp. De asemenea, se poate pune și la congelator.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre