Avocatul lui Bruce Willis iese la rampă și face lumină, precizând de ce actorul a continuat să lucreze după diagnosticul de afazie. „A putut să facă acest lucru”, punctează el.
Prezența lui Willis a asigurat locuri de muncă
Ca răspuns la acuzațiile conform cărora Randall Emmett, colaborator frecvent al lui Willis și regizorul „Midnight in the Switchgras”, l-a împins pe actor să lucreze, în ciuda problemelor sale de sănătate, avocatul lui Willis, Martin Singer, a declarat pentru Los Angeles Times:
„Clientul meu a continuat să lucreze după diagnosticul medical, pentru că dorea să lucreze și a putut să facă acest lucru, la fel ca mulți alții diagnosticați cu afazie, care sunt capabili să continue să lucreze.”
Mai mult, prezența lui Bruce Willis în acele producții cinematografice a făcut ca ele să poată fi finanțate. „Asta a făcut ca, literalmente, mii de oameni să aibă locuri de muncă, mulți în timpul pandemiei de COVID-19”, a adăugat avocatul.
Tulburarea cognitivă care îl pensionează pe Willis
Willis, în vârstă de 67 de ani, a jucat alături de Megan Fox în „Midnight in the Switchgrass”, în rolul unui agent FBI care se dă peste cap să-și saleze partenera (Meghan Fox) de un criminal în serie, în timp ce investighează o rețea de trafic sexual din Florida.
Îndrăgitul actor a terminat încă cinci filme cu Emmett înainte de a-și anunța retragerea, la începutul acestui an. Prin intermediul firmei de producție Emmett/Furla Oasis, ei au lucrat împreună, de-a lungul timpului, la peste 25 de titluri.
Familia starului „Greu de ucis”, dar și „Greu de pensionat”, a anunțat în martie că el „se îndepărtează” de cariera sa de actor, care a durat decenii, în urma diagnosticului său de afazie, o tulburare de limbaj care „îi afectează abilitățile cognitive”.
„Acesta este un moment cu adevărat provocator pentru familia noastră și suntem foarte recunoscători pentru dragostea, compasiunea și sprijinul dumneavoastră continuu”, a fost mesajul pentru fanii și susținătorii actorului.
O sursă apropiată lui Willis a declarat pentru PEOPLE că „toată lumea îl sprijină”, după diagnostic.
„Bruce este iubit și toți cei de la Hollywood îl susțin foarte mult și s-au adunat în jurul lui”, a mai adăugat sursa.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook