Simona Ionescu / Redactor Șef

Elvis Presley – Regele care a fost refuzat să cânte muzică bisericească, pe motiv că nu are voce  

Elvis Presley – Regele care a fost refuzat să cânte muzică bisericească, pe motiv că nu are voce  
Regele Rock ’n’ Roll-ului din toate timpurile ar fi avut anul acesta 87 de ani. Starul „a ajuns” iarăși pe marile ecrane, unde pelicula care îi prezintă viața și muzica face furori în cinematografe, la nivel mondial.

Elvis” este un spectacol cinematografic care spune povestea despre muzica și viața marelui Presley, interpretat de Austin Butler. Povestit din perspectiva Parker, (Tom Hanks), filmul arată dinamica relației complexe dintre cei doi de peste 20 de ani, de la ascensiunea și faima lui Elvis, până la vedeta fără precedent care a schimbat cursul istoriei. În centrul acestei călătorii se află unul dintre oamenii importanți și influenți din viața artistului, Priscilla Presley, interpretată de actrița Olivia DeJonge.

Elvis Presley a dus o viață de excese. A trăit ca o legendă și a murit decepționat, epuizat, singur și bolnav. A redevenit o legendă când a fost îngropat și în anii ce au urmat.

Din ciclul „Știați că?” – 18 curiozități despre Elvis Presley

* Elvis este descendent direct al stră-străbunicului lui Abraham Lincoln, Isaiah Harrison, dar și rudă îndepărtată cu un alt președinte american, Jimmy Carter.

* A avut un frate geamăn care a decedat la naștere, iar mormântul acestuia este nemarcat, în cimitirul din Priceville, Mississippi.

* În 1954 a dat probe pentru a fi cooptat într-un cvartet de gospel (muzica creștină afroamericană din secolele XX și XXI) intitulat Songfellows, dar a fost respins, pentru ca producătorilor nu le-a plăcut vocea lui.

* La primul său spectacol, pe 30 iulie 1954, Elvis era atât de emoționat încât au început să îi tremure vizibil picioarele pe scenă. Cum purta niște pantaloni foarte strâmți, miscările lui erau evidente, iar fetele din sală, crezând că este un nou stil de dans, au început și ele să se bâțâie. Astfel, Elvis a decis să facă această mișcarea  în spectacole.

* În timpul efectuării serviciului militar, în Germania, în 1958, tânărul Elvis a fost șofer pe jeep-ul comandantului. Devenit deja un superstar, a primit zeci de saci cu scrisori din partea fanilor.

* A fost și un talentat luptător de arte marțiale, el deținând centura neagra la karate (kenpo).

* I-a denunțat pe membrii formației Beatles ca fiind „anti-americani” pe motiv că protestau împotriva războiului din Vietnam și încurajau tinerii să se drogheze. S-a întâmplat în cadrul unei întâlniri la Casa Albă cu Richard Nixon.

* În 1960, Elvis cântărea 76 kilograme. În 1977, când a murit, avea 120 kilograme, iar costumele lui de scenă, împodobite cu pietre prețioase, cântăreau peste zece kilograme!

* Iubitor de animale, cântărețul a adoptat un cimpanzeu, pe care fostul stapân îl învățase să ridice fustele femeilor. Când organiza petreceri cu zeci de tinere, Presley dădea drumul cimpanzeului prin casă.

* De ce Elvis a avut concerte doar în SUA și doar câteva în Canada, deși avea zeci de invitații la turnee, venite din Europa, Australia sau Japonia. Managerul lui, controversatul „colonel Parker”, imigrase ilegal în America, în tinerețe, deși pretindea că este originar din Virginia.

* Membrii anturajului lui Elvis erau numiți „Mafia din Memphis”. Toți purtau inele de aur și diamante, dăruite lor de către „rege”, inele pe care se aflau un fulger și inițialele TCB („Take Care of Business” – „Ai grijă de afaceri”).

* În 1964, Elvis a cumpărat iahtul Potomac, care îi servise drept birou fostului președinte Franklin Delano Roosevelt; cântărețul a donat însă nava unui spital de copii din St. Jude – acesta fiind doar unul dintre numeroasele lui acte caritabile.

* Elvis a jucat în 31 de filme artistice și două documentare, însă niciuna dintre aceste pelicule nu a fost nominalizată la Oscar.

* A înregistrat peste 600 de cântece în decursul carierei sale, dar nu a compus niciodată vreunul. Elvis a câștigat totuși trei premii Grammy pentru discurile sale.

* A fost un colecționar de artă, fiind obsedat de picturile și sculpturile care le reprezentau pe Ioana d’Arc și Venus din Milo.

* Cântărețul purta întotdeauna la gât o cruciuliță, dar și steaua lui David. „Nu vreau să ratez intrarea în Rai din cauza unei probleme tehnice”, glumea el.

* În 2006, George W. Bush a devenit primul președinte american în funcție care a vizitat Graceland, dornic să îi facă o surpriză premierului nipon Junichiro Koizumi, un fan declarat al lui Elvis.

* Astăzi, la mai bine de patru decenii de la moartea sa, 17% dintre americani cred că Regele Elvis trăieşte, conform ziarulmetropolis.ro.

Femeile din viața starului

Pe lângă cariera artistică fulminantă, starul a avut și un succes magnific în rândul reprezentantelor sexului frumos. Deși a fost căsătorit o singură dată, în viaţa artistului au existat mai multe femei pe care le-a iubit, pentru că, aşa cum spun versurile unuia dintre hiturile sale, nu se putea abţine să nu se îndrăgostească.

Singura soţie a lui Elvis Presley a fost Priscilla. Cei doi s-au cunoscut în 1959, când Elvis îşi îndeplinea stagiul militar în Germania. A fost dragoste la prima vedere, au rămas împreună, iar pe 1 mai 1967, Elvis şi Priscila şi-au unit destinele la Las Vegas. La nouă luni, a venit pe lumea singura lor fiică, Lisa Marie.

Cariera lui Elvis era în plină ascensiune, iar pentru a ţine pasul cu celebritatea, a început să ia diverse stimulente și s-a dedicate scenei, uitând de viaţa de familie. Priscilla a cedat avansurilor unui alt bărbat, i-a cerut divorţul și s-au despărțit în 1972.

În cartea sa, „Eu şi Elvis”, Priscilla a mărturisit că Ann-Margret a fost femeia de care se temea cel mai mult înainte de căsătoria cu Elvis.

O altă iubire trecătoare a lui Elvis a fost şi Natalie Wood. Cu toate că s-a spus că legătura lor nu este decât o chesiune de publicitate, cei doi ar fi avut o relaţie sentimentală dezinteresată.

Cybill Shepherd s-a aflat şi ea pe lista cuceririlor lui Elvis. Fostă model şi actriţă, Shepherd a dezvăluit detalii ale legăturii sale cu vedeta în cartea autobiografică „Cybill Disobedience”.

După despărţirea de soție, Elvis s-a implicat într-o relaţie sentimentală care a durat patru ani cu Linda Thompson, fostă câştigătoare a unor concursuri de frumuseţe.

Ultima relaţie a starului american a fost cea cu Ginger Alden, care s-a remarcat prin asemănarea cu fosta sa soţie, Priscilla.

Cauza morții regelui Rock ’n’ Roll

În cartea biografică „Elvis: Destined to Die Young”, autoarea Sally Hoedel a susținut că moartea timpurie a lui Elvis prin atac de cord la 42 de ani a survenit din cauza „genelor proaste” și nu a drogurilor.

Mulţi membri ai familiei din partea mamei sale au murit în floarea vârstei, inclusiv trei dintre unchii săi, din cauza problemelor cardiace sau pulmonare.

Atât artistul, cât şi mama sa, Gladys, care a murit la 46 de ani, „au avut o perioadă similară de patru ani de sănătate degenerativă. E un lucru important, având în vedere că ea nu a urmat aceeaşi medicaţie ca fiul ei”, scrie în carte.

Ea localizează aceste necazuri la bunica maternă a lui Elvis, despre care spunea că suferea de defecte genetice și le-a exacerbat căsătorindu-se cu un verișor primar.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre