Mihai Pocorschi, fondatorul formației românești de pop rock Holograf și compozitorul muzicii și versurilor pentru primele două albume ale trupei, este cântăreț, compozitor și producător de muzică. O muzică despre care spuen că Dumnezeu i-o dictează.
În vârstă de 68 de ani, Mihai Pocorschi s-a născut la 10 septembrie 1955, în Bucureşti. A absolvit Liceul „Gheorghe Lazăr” şi apoi Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti. De ceea ce studia în facultate se leagă numele primei sale trupe, Holograf. În copilărie a fost mai ales pasionat de sport practicând înot, polo, baschet, tenis. De înot nu s-a lăsat nici acum, iar o zi normală de antrenament înseamnă minim 30 de bazine, povestește artistul.
Dar tot din copilărie a fost și atras puternic de muzică, astfel că a ajuns să urmeze cursuri de chitară. Muzica l-a urmărit mai departe în viață. La 23 de ani, într-o vacanță studențească la Predeal, a fondat Holograf. Mai precis, primul nucleu al celebrei formații care avea să aibă un parcurs de succes de zeci de ani.
A inventat un termometru: „Aș fi fost un inginer foarte bun”
La terminarea facultății, Mihai Pocorschi a primit calificarea de inginer electronist. A fost repartizat la o fabrică de la Râmnicu Sărat, acolo a lucrat patru luni și a locuit într-un cămin de nefamiliști. Apoi a lucrat opt ani la Institutul de Meteorologie și Hidrologie, la Bucureșți, într-un laborator de cercetare. Din acea perioadă datează și marea lui realizare ca inginer: a inventat un termometru ce măsura temperatura la Foișorul de foc.
„Poate aș fi fost un inginer foarte bun dacă nu aveam povestea asta cu muzica în mine. Chiar am inventat un termometru bazat pe un senzor care conținea o diodă. După care a venit perioada în care am decis cu toții să trăim din muzică, pentru că lucrurile, oarecum, ne invitau. Existau concerte. Mult mai interesant în perioada aceea era de a face turneu. Turneele erau organizate împreună cu Secretariatul de partid. Nu îi elogiez. Dau informații pentru cei care se referă la perioada comunistă. Nu a existat perioadă comunistă. Erau oameni care făceau parte din Partidul Comunist”, a mai relatat Mihai Pocorschi.
A cântat în „fieful” lui Nicu Ceaușescu, la Costinești
În 1978, Mihai Pocorschi, Eugen Sonia, Boris Petrof, Cristian Lesciuc şi Ştefan Rădulescu au alcătuit primul „nucleu” al formaţiei Holograf. Un an mai târziu, în 1979, au fost cooptaţi Edi Petroşel (tobe) şi Tino Furtună (clape). A fost anul în care formația a obţinut primul succes, un premiu important în cadrul festivalului Club A. În anii 1990 trupa și-a schimbat stilul într-un rock modern. Dan Bittman a ajuns în formație abia în 1985.
Artistul își amintește că succesul trupei nou formate i-a dus în fața fiului fostului dictator Nicolae ceaușescu. „Era foarte probabil să-i fi cântat lui Nicu Ceaușescu, pentru că Nicu Ceaușescu avea fieful la Costinești. Costinești a fost, cum să spun, o perlă a litoralului, unde erau numai studenți, unde nu se petrecea absolut nimic rău, nu existau violuri, nu existau bătăi.
Exista un grup de băieți bine făcuți, sportivi, dar toți studenți la IEFS, care aveau grijă de liniște în stațiune. Era un loc unde, fără probleme, în jurul unei sticle de vin, zece inși cu chitarele în mână, pe plajă, noaptea, cântau. Era era un loc absolut grozav și mai era ceva important, nu numai pentru creație, ci și pentru pentru a fi recompensați”, a mai povestit Mihai Pocorschi în podcastul Altceva cu Adrian Aretene.
Mihai Pocorschi: „Eram staruri! Se plângea pe adidasul meu!”
Holograf nu a fost singura trupă românească fondată de Mihai Pocorschi. El este și fondatorul formației „Mihai Pocorschi & Formula 5”, trupă care a fost aleasă să interpreteze Imnul echipei de fotbal a României pentru Cupa Mondială din 1990.
În 2002, Mihai Pocorschi şi Gabriel Cotabiţă pun bazele trupei VH2, proiect în care au fost cooptaţi Cătălin Popescu (claviaturi, voce), Gabriel Golescu (chitară), Răzvan „Lapi” Lupu (baterie, voce), Eugen „Soe” Sonia (bas), Aristides Panaitescu-Alegria (percuţie).
Multe dintre piesele trupei au fost șlagăre la radio: „Trecea Vremea”, „Mai Stai”, „Fiecare Zi Fără Tine”, „Numai Iubirea”, „Dacă N-ai Iubi”, „Balada Controlorului”, „Păsări de Fum” și altele. Trupa este încă activă, lansând piese de radio și susținând concerte în România. Ultima piesă lansată este „Nu mă uită”.
Între 2008-2012, Mihai Pocorschi a făcut parte de trei ori din juriul selecției naționale Eurovision, iar în 2015, Mihai a fost membrul juriului internațional de la Eurovision. De asemenea, artistul a fost producătorul muzical al Eurovision România trei ani la rând, în 2015, 2016 și 2017 și este compozitorul genericului Eurovision România, folosit de Televiziunea Română începând din 2015.
Alături de colegii săi din trupa VH2, Mihai a deschis concertele unor artiști internaționali precum: Elton John în Piață Constituției în 2010, Roxette la Zone Arena în 2011și Status Quo la Sala Palatului în 2012. Artistul a povestit despre acea perioadă de maxim succes. „Am descoperit, ieșind pe scenă, că eram niște staruri! Aveam niște casete VHS filmate în perioada respectivă, unde se plângea pe adidasul meu! Chestii la care îmi fac și acum cruce. Iată ce vremuri am trăit eu”, i-a spus Mihai Pocorschi lui Adrian Artene.
Sărăcia l-a dus în afaceri. A deschis primul studio de producție publicitară
La începutul anilor 90, artistul a cunoscut sărăcia. Mai degrabă s-a speriat de ea. În România capitalistă, concertele nu mai erau așa simplu de organizat: artiștii trebuiau să cheltuie ca să câștige, iar dacă și câștigau vedeau abia după ce încasau banii din biletele vândute și achitau restul cheltuielilor. Prin urmare, tată de familie cu doi copii de crescut, artistul a pus pe „pauză” muzica și s-a apucat de afaceri. Mai precis, de publicitate, pentru a-și întreține familia.
„Soția mea râdea de mine. Luam anunțuri de la mica publicitate și sunam la diverse firme și întrebam: Nu aveți nevoie de publicitate?”, a mărturisit artistul. Un lucru puțin știut este că Mihai Pocorschi a înființat primul studio de producție publicitară din România. Prima reclamă a devenit celebră. Era la o pastă de dinți.
Toți românii care erau copii în anii 90 pot fredona și acum melodia „Aquafresh în trei culori”. Apoi a avut clienți celebri. Șase ani a produs clipurile reclamelor pentru mașinile Daewoo, de exemplu. „Am lucrat cu aproape toate agențiile de publicitate de atunci”, a mai spus. A făcut inclusiv campania a de lansare a rețelei de telefonie Dialog (precursorul Orange). A fost o perioadă interesantă.
Dumnezeu îi dictează muzica
Mihai Pocorschi e convins că Dumnezeu îi dictează muzica și a recunoscut ce piesă i-a cânta Creatorului, dacă s-ar afla față în față cu el. „Când ești tânăr și ai succes ești tentat să îți umfli pieptul și să ai orgoliul „iată ce am făcut eu”, spune Mihai Pocorschi. Dar, de fapt, muzica de succes vine de la Dumnezeu, mai spune tot el.
„Există cântece pe care le iubesc sute de milioane de oameni. Muzica e fizică și metafizică. Fizică pentru că fiecare sunet e o frecvență. Și metafizică, pentru că înlănțuirea notelor cu pauzele respective, într-o anumită structură, funcționează pentru foarte mulți oameni ca un cifru de deschidere a unor supape. (…) Toate religiile comunică cu Dumnezeu prin muzică. Legătura cu Dumnezeu e prin muzică”, a mai arătat „părintele” Holograf.
Și continuă: „Eu cred că un creator este un pahar gol, în care dacă el învață înțelepciunea, și are răbdare să aștepte, cineva toarnă din când în când ceva în el. De foarte multe ori, când scriu un cântec bun, un cântec destinat să fie iubit de oameni, îl scriu cam dintr-un foc. Adică, procesul de creație se produce într-un timp foarte scurt.
După care, urmează perioada tehnologică, în care pui fel și fel de instrumente, dar lucrurile sunt destul de clare în momentul acela. Ajungi să dai acel cântec de la capăt, până te saturi, după care îl termini. Îl lași deoparte, pentru ceilalți, și revii peste două, trei săptămâni. Niciodată nu am reușit să rememorez procesul creativ și procesul tehnologic, ca și când acel cântec nu este al meu. Poate pare ciudat…”.
Întrebat ce i-ar cânta lui Dumnezeu, a ales. „Cred că i-aș cânta „Umbre pe cer”, a fost primul succes al carierei mele de compozitor și pentru că e un cântec care spune că la fiecare final există un început. Trebuie să crezi că se poate întâmpla ceva după”, a declarat Mihai Pocorschi.
Sursa foto: Facebook
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook