Simona Ionescu / Redactor Șef
Potrivit oamenilor de știință, misofonia se caracterizează prin sensibilitate selectivă la anumite sunete, însoțită de suferință emoțională și chiar de furie, precum și de reacții comportamentale, cum ar fi evitarea. De la ce se pot instala aceste simptome.
Specialiștii susțin că Ssensibilitatea la sunete poate fi comună în rândul persoanelor cu tulburări de anxietate și/sau sindromul Tourette. De aceea, clinicienii și cercetătorii au început să analizeze dacă misofonia este legată de aceste tulburări, inclusiv potențiale suprapuneri în modul în care este afectat creierul (adică suprapuneri neurobiologice). Misofonia se prezintă diferit la fiecare individ.
Misofonia poate varia de la ușoară (de exemplu, toleranță scăzută la anumite tipuri de sunete) până la severă, sensibilitate excesivă la anumite declanșatoare auditive (sonore). Acești declanșatori de sunet sunt adesea foarte specifici, incluzând sunete emise în contextul unui comportament uman obișnuit, cum ar fi sunetele asociate cu: mestecatul, respirația, înghițirea, înghițirea, călcatul în picioare, plescăitul buzelor, bătăile și vorbitul, uneori sunete vorbite specifice.
În unele cazuri, sensibilitatea extremă la sunete, o caracteristică a misofoniei, este asociată cu comportamentul unui anumit individ, cum ar fi „fratele meu mestecând” sau „vocea mamei mele”. În alte cazuri, prezentarea poate fi mai generalizată (de exemplu, toate vocile femeilor, lătratul câinilor) sau poate include stimuli de mediu sau artificiali (de exemplu, „zumzetul iluminatului fluorescent, ticăitul ceasurilor etc.”).
Persoanele cumisofonie descriu întâlniri cu sunete declanșatoare care le provoacă disconfort, suferință sau furie. Persoanele afectate aseamănă experiența declanșării sunetului mai degrabă cu iritarea, dezgustul sau chiar durerea, decât cu anxietatea/înfricoșarea. Magnitudinea tulburării nu este neapărat proporțională cu durata sau volumul sunetului declanșator.
De exemplu, unii copii pot prezenta o izbucnire intensă atunci când sunt întâlnite sunete aparent de intensitate scăzută. Cel mai frecvent răspuns comportamental este evitarea și/sau retragerea de la factorii declanșatori de sunet sau de la situații/stimuli care sunt susceptibile de a duce la expunerea la sunet.
În unele cazuri, sunt evitate și situațiile sau stimulii asociați cu sunete specifice (de exemplu, aversiune condiționată), deoarece doar posibilitatea de a întâlni declanșatorii poate duce la stres sau disconfort. De exemplu, o persoană poate evita restaurantele din cauza probabilității ridicate de a întâlni sunete de mestecat.
În rândul tinerilor cu misofonie, pot apărea crize de furie sau de mânie în prezența unor sunete declanșatoare sau a unor stimuli asociați cu sunete (de exemplu, prezența într-o cameră plină de bomboane de Halloween poate declanșa o criză la un copil cu sensibilitate extremă la sunetul deschiderii unui ambalaj de plastic).
Nu există criterii oficiale de diagnosticare a misofoniei în cea mai recentă ediție a Manualului de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale. Cu toate acestea, s-a propus ca misofonia să fie cel mai bine clasificată în categoria „Tulburări obsesiv-compulsive și conexe”. În 2013, specialiștii au propus criterii de diagnosticare pe baza observațiilor lor clinice.
Criteriile propuse pot fi prea restrictive, în special pentru tineri (de exemplu, aceste criterii cer ca individul să recunoască faptul că sentimentul de furie sau dezgust (asociat cu declanșatorul sonor) este excesiv și specifică faptul că declanșatorii sonori trebuie să fie produși de ființe umane, ambele criterii putând să nu se aplice neapărat în cazurile de misofonie la copii și adolescenți).
Nu există tratamente bazate pe dovezi pentru misofonie. Recomandările se bazează în prezent pe experiența clinică și pe rapoartele de caz. Majoritatea intervențiilor psihologice se concentrează pe reducerea suferinței sau a disfuncției asociate cu sensibilitatea crescută la sunete, de exemplu, furie, evitare.
Unele rapoarte preliminare au indicat că tratamente precum expunerea și prevenirea răspunsului, psihoeducația și antrenamentul de obișnuință pot fi utile. În unele cazuri, obișnuirea cu declanșatorul auditiv (de exemplu, folosind expuneri graduale, în viața reală) poate reduce sensibilitatea și/sau răspunsurile comportamentale, cum ar fi crizele de furie, furia și iritabilitatea.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
