Simona Ionescu / Redactor Șef

Carmen Brumă, dieta de toamnă. Top 7 fructe și legume de sezon

Carmen Brumă, dieta de toamnă. Top 7 fructe și legume de sezon
Ce mâncăm toamna asta? Uite ce vă propune Carmen Brumă, promotoare a unor programe de slăbit sănătos.  În felul acesta, ne pregătim corpul pentru anotimpul rece.

Carmen Brumă este un exemplu pentru cei care vor să adopte un stil de viață sănătos. La rândul ei, a reușit să slăbească 30 de kilograme, într-o perioadă când era în depresie. Atunci și-a schimbat stilul de viață și arată ca o adolescentă la 43 de ani.

Carmen Brumă, dieta de toamnă

Toamna este un anotimp de tranziție de la bioritmul de vară, la cel din anotimpul rece. De aceea, este foarte bine dacă profităm de bogăția defructe și legume pentru a ne pregăti organismul pentru frig și mai puțin soare.

”Organismul are nevoie de toate produsele toamnei pentru a se întări și a capăta cea mai bună formă pentru iarnă. Acum e momentul ideal pentru legumele care cresc în pământ pentru o cură de struguri sau produse probiotice care să stabilească echilibrul intestinal”, spune Carmen Brumă, pe blogul ei.

Carmen Brumă. Top 7 fructe si legume pe care să nu le ocolești toamna

Uite cele șapte legume și fructe pe care le propune Carmen Brumă pentru dieta de tomnă!

  • Sfecla roșie consumată crudă în salate sau coaptă la cuptor are efecte remineralizante și revigorante. Combate anemia și stimulează funcționarea ficatului întărește imunitatea. O altă variantă în care puteți consuma sfeclă roșie este sucul preparat prin presare la rece și băut imediat.
  • Dovleacul este o sursa bogată de betacaroten, fier, zinc, potasiu, fibre cu efect antioxidant, anticancerigen și de reglare a tensiunii arteriale. Dovleacul ameliorează dispoziția datorită conținutului de B -uri, potasiu și glucide cu absorbție lentă. Semințele de dovleac consumate cu tot cu coajă sunt utile pentru combaterea paraziților intestinali (inclusiv în cazul copiilor) și prevenția cancerului de prostată.
  • Strugurii au puternic efect antioxidant, stimulează sistemul imunitar, ajută sistemul digestiv și pe cel urinar. Pot fi consumați chiar ca aliment unic, dar nu mai mult de 1-2 zile.
  • Broccoli este una dintre cele mai puternice legume cu rol în prevenția cancerului. Conține vitamina C, fier, calciu, betacaroten și un fitonutrient (sulforaphanul) care distruge bacteria Helicobacter Pylori responsabilă de apariția ulcerului. Persoanele care au disfuncții ale tiroidei trebuie să consume cu moderație legume din familia cruciferelor (conopida, broccoli).
  • Nucile au multe calorii, dar compensează prin bogația de vitamine, B, E, minerale, proteine vegetale, acizi grași și fibre. ”Ideal este să mănânci miezul de nucă păstrat în coajă până în momentul consumului și să nu depășești 5-6 nuci pe zi”, spune Carmen Brumă.
  • Gutuile sunt fructe  ideale pentru această perioadă. Stimulează sistemul imunitar, sunt bogate în fier, magneziu, potasiu și contin vitamina A, B, C. Previn diferite inflamații ale gâtului, normalizeaza nivelul colesterolului, previn anemia.
  • Castanele comestibile sunt o sursă de vitamine și minerale toamna. Sunt bogate în vitaminele B1 si B2 și au vitamina C în aceeași cantitate ca și citricele. Castanele țin de foame  pentru că au amidon, un carbohidrat lent tolerat foarte bine și de cei care au probleme cu stomacul. Previn afecțiunile cardiovasculare, stimulează funcționarea sistemului nervos prin conținutul mare de magneziu și vitamina B, combat anemia și întresc sistemul imunitar.

Dieta lui Carmen Brumă pentru viitoarele mirese

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre