Usturoiul este unul dintre cele mai populare condimente, fiind, de asemenea, un antibiotic puternic, dar și un reglator al colesterol. Consumul de usturoi ca remediu nu exclude mersul la medic și medicamentele clasice.
Usturoiul, este o plantă originară din Asia Centrală, fiind una dintre cele mai populare condimente, timp de secole. De fapt, a fost una dintre primele culturi domesticite de om, de mai bine de 5.000 de ani.
Timp de secole usturoiul este folosit ca și condiment, dar în cățeii de usturoi se găsesc valoroase substanţe active: allia (care se transformă în alicilină când bulbii sunt zdrobiţi), uleiuri esenţiale, componente sulfuroase, germanium, seleniu, potasiu, magneziu, fosfor, vitamina A, vitamina B şi vitamina C.
Usturoiul este un antibiotic puternic
Usturoiul este un bun remediu în cazul răcelilor, gripelor, durerilor în gât. Stimulează sistemul imunitar al organismului, datorită componentele sale sulfuroase şi uleiurilor esentiale și este un bun antiseptic, antimicrobian şi antibacterian atât pentru un intern cât şi pentru cel extern.
Usturoiul este folosit în mod tradițional pentru combaterea infecțiilor respiratorii. Compușii aromatici din usturoi dilată vasele de sânge, relaxează circulația.
Sucul de usturoi proaspăt inhibă dezvoltarea fungiilor, fiind utilizat ca tratament tipic pentru infecțiile cutanate și fungice ale pielii.
Multe studii recente au arătat că usturoiul are capacitatea de a îmbunătăți funcția ficatului, esențială în reglarea colesterolului și a trigliceridelor, în organism. Totodată, usturoiul are un efect pozitiv asupra încetinirii și uneori chiar regresiei aterosclerozei.
Cum se poate folosi usturoiul
Crud. Bulbii de usturoi sunt foarte apreciați ca un accerelator de aromă pentru carnea la grătar, tocană și multe alte preparate.
Uscat. Usturoiul uscat are o aromă mai blândă și poate fi folosit în același mod ca și bulbii de usturoi crud.
Murat. Cățeii de usturoi sunt adesea conservați și consumati în acest mod, adesea in combinație cu alte plante medicinale. Acest tip de preparat înmoaie textura și aroma usturoiului, păstrând în același timp proprietățile sale medicinale.
Pulbere. Cățeii de usturoi uscatț pot fi găsiti într-o formă foarte fină, adesea fiind amestecați cu sare și alte mirodenii, pentru uz culinar.
Cataplasma. În ciuda mirosului său puternic, folosirea unui preparat din căței de usturoi zdrobit este foarte eficient pentru tratarea acneei.
Ulei esențial. Uleiul esențial din usturoi s-a dovedit a fi eficient în scăderea tensiunii arteriale și în prevenirea formarii plăcilor arteriale.
Sirop. Aceasta este un preparat popular pentru ameliorarea tusei și a altor simptome de gripă.
Tinctură. Trei picături de tinctură din usturoi, diluată într-un pahar cu apă caldă, pote ajuta la alungarea gripei și poate trata infecțiile minore, precum și fungiile.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook