Consiliul General al Municipiului București a aprobat demararea înființării spitalului sectorului 6. Primul spital generalist care va fi construit de o autoritate publică, în ultimii 34 de ani.
S-a mai făcut un pas important pentru ridicarea primului spital generalist din București, construit de o autoritate publică în ultimii 34 de ani: Spitalul sectorului 6. S-a demarat înființarea instituției.
Spitalul va fi construit pe Bd. Timișoara nr. 101E
După ce consilierii generali au făcut acest pas important, solicitarea a fost trimisă către Guvern, care urmează să dea o hotărâre privind înființarea spitalului în Bd. Timișoara nr. 101E. Săptămâna trecută, Consiliul Local al Sectorului 6 a votat hotărârea prin care solicita Consiliului General al Municipiului București acordul cu privire la înființarea unui spital în Sectorul 6. „Noi ne-am făcut temele, avem și finanțarea. De acum, totul depinde de Ministerul Sănătății și de Guvern”, a declarat primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.
„Este unul dintre cele mai mature proiecte de spital nou din țară”
Edilul a primit vestea care l-a bucurat enorm când se afla la congresul PPE și le-a scris românilor un mesaj după ce „s-a retras într-un colț”. Acesta a spus că a trimis „Ministerului Sănătății toată documentația necesară pentru a iniția hotărârea de Guvern”.
Primarul a anunțat că terenul este eliberat de sarcini, „avem studiul de fezabilitate deja votat, avem asigurată finanțarea de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, ne mai trebuie doar hotărârea de Guvern”. De asemenea, au fost luate toate avizele, au fost făcute proceduri de atribuire de lucrări pentru îngroparea firelor de înaltă tensiune și s-au făcut studii suplimentare de mediu, analiza solului, impact social.
Cum va arăta noul spital
Spitalul sectorului 6 urmează să fie construit pe o suprafață de 30.000 mp și va avea peste 300 de paturi. Dintre acestea, 257 vor fi cu spitalizare continuă și 50 cu spitalizare de zi. Vor exista zece secții, respectiv cardiologie, neurologie, ortopedie, oncologie, obstetrică, ginecologie, Unitate de Terapie Intensivă, unitate cardiacă, neonatologie și chirurgie.
Spitalul va fi dotat cu opt săli de operații, șapte săli de nașteri, 75 de cabinete medicale și compartiment de primiri urgențe, de 1.689 mp. Lucrările pentru construcția instituției spitalicești ar putea dura trei-patru ani.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook