Pandemia de coronavirus își arată din nou colții și se pare că va lovi din nou. Ce spun oamenii de știință.
Specialiștii, veste îngrijorătoare despre pandemia de coronavirus. Să ne așteptăm la tot ce e mai rău
Oamenii de știință dau o veste rea pentru omenire. Potrivit informațiilor oferite de Reuter, omenirea trebuie să se pregătească pentru mai multe valuri de coronavirus. Directorul institutului de metrologie și evaluare în domeniul sanitar, Chris Murray, e posibil ca în această iarnă doar în SUA să se înregistreze până la un milion de cazuri zilnic. Adică dublu față de anul trecut… Această instituție este un grup independent din cadrul Universităţii din Washington care a monitorizat pandemia.
Valuri de coronavirus și în Europa și Regatul Unit
Nici Regatul Unit sau Europa nu va scăpa de coronavirus, pentru că se prevede o nenorocire și acolo, cauzată de faptul că oamenii vor sta fără mască de protecție și restricții în spații închise. Există totuși o veste bună, spun experții și anume faptul că spitalizările și decesele vor mai puține, ca urmare a vaccinării și a dozelor de rapel.
De asemenea, se crede că variantele care vor veni vor fi mai ușoare și vor exista tratamente eficiente. „Oamenii care sunt expuşi celui mai mare risc sunt cei care nu s-au întâlnit niciodată cu virusul şi aproape că nu a mai rămas nimeni”, a declarat Murray.
Se va trece la starea de boală endemică?
Mulți experți au menționat că la începutul acestui an lumea va trece de la faza de pandemie la cea de boală endemică, numai că Omicronul a dat toate estimările peste cap. Potrivit lui Adam Kucharski, epidemiolog la Şcoala de Igienă şi Medicină Tropicală din Londra, coronavirusul se va transforma într-o ameninţare endemică ce continuă să aibă o incidenţă ridicată.
„Cineva mi-a spus odată că definiţia endemicităţii este aceea că viaţa devine ceva mai grea”, a spus epidemiologul Kucharski, citat de Agerpres.
Care ar fi scenariul cel mai rău
Se poate întâmpla și să apară o nouă variantă care să fie mult mai puternică decât orice sub-variantă Omicron, iar acesta va fi „scenariul cel mai rău”, se arată într-un raport recent al biroului pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. „Toate scenariile (cu variante noi) indică potenţialul pentru un val viitor mare la un nivel care este la fel de rău sau mai rău decât valurile epidemice din 2020/2021”, se spune în raportul bazat pe un model de la Colegiul Imperial din Londra.
La rândul său, David Dowdy, specialist în boli infecţioase la Şcoala de Sănătate Publică Bloomberg din cadrul Universităţii Johns Hopkins din Statele Unite susține că „Oricine spune că poate prezice viitorul acestei pandemii este fie exagerat de încrezător, ori minte”.
Sursă foto: digi24
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook