„Întru această zi, prăznuim pe însuşi Preasfântul şi de viaţă făcătorul şi întru tot puternicul Duh, Carele este unul din Treime Dumnezeu…”, se arată în Penticostar.
Această sărbătoare se cinstește a doua zi de Rusalii tocmai pentru a arăta lumii că mântuirea oamenilor este lucrarea lui Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, ceea ce însumează Sfânta Treime. Potrivit tradiției, orice credincios care se va certa în această zi va avea parte doar de necazuri. De asemenea, nu blestemați, pentru că vorbele vor avea mare putere și se vor prinde, dar se vor întoarce ca un bumerang și asupra celui care le rostește.
Nu vă scăldați și nu spălați rufe
Nimeni nu are voie să spele rufe sau să se scalde în apele râurilor. Oamenii vor aduce la biserică, pentru a fi sfințite ramuri de tei, plop, nuc sau stejar, care vor fi folosite ulterior pentru a alunga bolile și răul din viața și casa lor. Ramurile sfințite se vor pune la icoanele din casă. De asemenea, ramurile de tei se spune că au și rolul de a feri casele de grindină și duhurile necurate.
Se stropesc ogoarele cu agheasmă
Mai există și acum locuri din țară unde preoții merg alături de gospodari și sfințesc ogoarele cu apă sfințită. În Lunea sfântului duh nu se muncește, nu se coase, nu se taie, nu se tunde, nu se face curat în casă. Din bătrânii se știe că nimeni nu trebuie să intre în vie sau să meargă în locuri pustii pentru că spiritele rele vor face prăpăd.
Rugăciune către Sfânta Treime
În această zi sfântă, credincioșii sunt îndemnați să citească o rugăciune specială către Sfânta Treime, aducătoare de mari bucurii și reușite.
„Sfântă Treime, Tată, Fiule şi Duhule, Preaînalte Dumnezeule, Împărate şi Făcătorule a toată veşnicia, Care ne-ai cinstit pe noi cu chipul Tău şi ai scris împrejur în chipul văzut al firii noastre asemănarea Fiinţei Tale nevăzute.
Fă-ne să aflăm milă şi har în ochii Tăi, ca să Te putem slăvi în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale, împreună cu toţi sfinţii care din veac au bineplăcut Ţie”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook