Shaorma de casă cu carne de pui

Putem prepara shaorma chiar în bucătăria noastre, putem fi siguri ce ingrediente putem ști și cât sunt ele de sănătoase. Putem combina ingredientele, astfel încât să obținem o shaorma delicioasă. În continuare prezentăm o rețetă de shaorma care poate fi consumată cu toată încrederea.
300 g varză (poate fi și varză chinezească), 350 g piept de pui, 2 roșii, 3 castraveți murați, 300 g cartofi prăjiți ușor în tigaie, 200 g sos pentru shaorma sau sos din comerț, 6 foi de lavaș sau 6 lipii libaneze din comerț
Se iau 200 g de iaurt sau smântână. Se adaugă un cățel de usturoi pisat, 1 linguriță de muștar și sare după gust. Sau mai putem adăuga 1 castravete dat prin zăzătoarea măruntă. Se amestecă.
Se prăjesc cartofii ușor în tigaie. Pieptul de pui îl condimentăm, îl sărăm și îl tăiem felii. Îl călim ușor pe tigaie și pe acesta. Separat, castraveții îi tăiem felii mici. Varza o mărunțim.
Odată ingredientele preparate putem să modelăm shaorma. Punem pe foaia de lavaș sau pe lipie câte puțin din fiecare ingrediente. La final, adăugăm 1 – 2 linguri de sos. Apoi rulăm shaorma , ca și sarmalele, acoperind capetele. Pentru a da aromă în plus, după ce sunt rulate shaormele, le putem rumeni ușor în tigaia de teflon, fără ulei.
Sursa: Bunica.md
Face parte din echipa Rețete și vedete încă de la lansarea publicației, în 2020, aducând cu ea o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, la Evenimentul Zilei, dar și în agenții de presă internaționale (Agence France Presse și Associated Press) și radio (Radio 21). De asemenea, activează cu succes și în domeniul relațiilor publice, îmbrățișând proiecte de PR cultural și de business. Este, de mulți ani, PR-ul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și co-fondator la o publicație unică în peisajul media național, dedicată celor mici și părinților lor, Știri pentru copii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook