Anamaria Prodan este o împătimită a bijuteriilor și a ceasurilor scumpe. A venit ”încărcată” și la emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”. A povestit despre cât este de bogată și despre soțul ei, Laurențiu Reghecampf.
Anamaria Prodan a arătat cât este de bogată la emisiunea Denisei Rifai
La ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, Anamaria Prodan a avut la mână 9 brățări, plus inele și ceas. Conform unui calcul rapid făcut chiar de ea, acestea valorează în total undeva la 500.000 de euro.
De-a lungul anilor s-a tot vorbit despre bijuteriile pe care le-a purtat în diverse ocazii, cumpărate chiar de ea sau primite cadou de la soțul ei, Laurențiu Reghecampf.
Anamaria Prodan a avut la mână 9 brățări și conform unui calcul rapid făcut chiar de ea, acestea valorează în total undeva la 190.000 de euro. Apoi, a continuat cu celebrul inel de logodnă. ”Inelul de logodnă, care are diamant de 2,5 carate – 170.000 de euro și inelul de lângă, inelul Cartier (cadou de la Laurențiu Reghecampf) – 30.000 de euro, ceasul Richard Mille – 100.000 și ceva…”, a făcut Anamaria Prodan un calcul al bijuteriilor purtate de ea în emisiune.
Anamaria Prodan: ”Laur este cel mai bun bărbat pe care l-a lăsat Dumnezeu pe pământ”
Anamaria Prodan este o femeie puternică, bogată și frumoasă, care trăiește într-o lume a bărbaților. De-a lungul timpului, au fost multe bârfe legate de relații ale Anamariei Prodan cu diverși bărbați celebri, din lumea sportului. Asta deși, este căsătorită de 12 ani cu Laurențiu Reghecampf.
La emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, Anamaria Prodan a spus ce bărbați celebri i-au făcut avansuri fără să țină cont de faptul că este măritată.
”Majoritatea. Majoritatea celebrilor. Dar este o chestie firească pentru că sunt o femeie frumoasă, sunt o femeie cu creier și sunt o femeie care în momentul în care deschide gura, atrage ca un magnet. N-am de ce să fiu modestă. Modestia este pentru oamenii mai puțin pregătiți”, a spus Anamaria Prodan.
”Nu mi-ați dat niciun nume”, a întrebat-o Denise Rifai. ”Nici n-am să dau”, a răspuns zâmbind sexy-impresara.
Denise Rifai a întrebat-o pe Anamaria Prodan ce ar putea duce la un divorț de Laurențiu Reghecampf. „Nimic. Niciodată nu vom renunța, suntem suflete pereche. Este cel mai bun bărbat pe care l-a lăsat Dumnezeu pe pământ. E cel mai tandru, bărbatul care îmi aduce flori zilnic, care vine cu mâncarea la pat, îmi ia zilnic cadouri. Bărbații ca Reghecampf sunt pe cale de dispariție”.
”E este cel care cântă în casă, dacă ar fi să fiu sinceră. Laur nu se exteriorizează, dar are niște ochi albaștri care te fac să îngheți, dacă se uită fix la tine. Eu țip, fac circ, arunc. El doar se uită. Când o face adânc, a tăcut toată lumea”, a spus Anamaria Prodan.
Anamaria Prodan nu știe câți bani a câștigat din fotbal
Anamaria Prodan a mărturisit că primul său comision din fotbal l-a făcut în 2006, după ce l-a transferat pe Adrian Iordache de la Dinamo la o echipă din Rusia. După ce a perfectat trasferul lui Adrian Iordache, comisionul Anamariei Prodan a fost de 15.000 de euro.
La 10 ani distanță de la primul său comision din transferul unui fotbalist, Anamaria Prodan reușea un transfer record. Vedeta a încasat 1 milion de euro, reprezentând 10% comision dintr-un contract de 10 milioane de euro pentru transferul lui Nicolae Stanciu în Belgia.
”Am făcut mulți bani din fotbal. Niciodată nu cred că am socotit banii pe care i-am făcut, pentru că pe lângă banii pe care-i fac, am cheltuieli enorme, cu jucătorii, cu antrenorii. Ar trebui să mă întrebi câți bani mi-au rămas din fotbal, dar mi-au rămas și de acolo foarte mulți. Mulți, milioane de euro”, a răspuns Anamaria Prodan, despre banii câștigați din fotbal.
Deși nu a vrut niciodată să spună câți bani are, Anamaria Prodan a afirmat la un moment dat despre averea ei: ”Dacă acum aş renunţa la meseria mea, aş trăi pentru încă 20 de vieţi. Suntem acolo, undeva între 50 și 100 de milioane”.
Gigi Becali a dezvăluit misiunea lui în Africa. E singurul român care face așa ceva
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook