Simona Ionescu / Redactor Șef

Exclusiv. Jurnalistul Sorin Ovidiu Bălan cântă în „Arena Starurilor”, noul show de la Antena Stars

Exclusiv. Jurnalistul Sorin Ovidiu Bălan cântă în „Arena Starurilor”, noul show de la Antena Stars
Am reuşit să aflăm noi amănunte despre show-ul care se pregăteşte pentru debut la începutul lunii martie, la Antena Stars. Filmările pentru ediţia inaugurală s-au încheiat. Emisiunea este aproape gata şi deja se lucrează la scenariul pentru a doua ediţie.

Așa cum am informat, în exclusivitate, și în urmă cu două săptămâni, formatul este unul original, conceput de producătorii antenişti. Emisiunea este de fapt un concurs, în care se confruntă cântăreţi de muzică uşoară, grupaţi într-o echipă de patru concurenţi, cu o altă echipă formată tot din patru concurenţi, dar cântăreţi de muzică populară.

Cei opt vor trebui să-şi inverseze rolurile. Adică, interpreţii de muzică populară vor câta melodii pop, iar cei de muzică uşoară, câtece populare. Obligatoriu, cântecele trebuie să fie din repertoriul celor din echipa adversă.

Emisiunea va debuta la Antena Stars în seara de 7 martie

Am aflat şi componenţa celor două echipe care se vor confrunta în ringul de la Antena Stars: Anca Ţurcaşiu, Cristina Vasiu, Diana Bişinicu şi Mihai Trăistariu vor alcătui „echipa pop”. De cealaltă parte, Emilia Ghinescu, Emilia Dorobanţu, Grigore Gherman şi Ovidiu Homorodean alcătuiesc „echipa folclor”. Sunt acompaniaţi de un taraf şi un band.

Pe lângă schimbul de melodii, concurenţii vor mai fi supuşi şi la alte probe. Trebuie să-şi arate calităţile actoriceşti într-o probă de mimă, dar şi o probă în care trebuie să fie detectivi. Probă de abilităţi în a reţine detalii.

În prima ediţie, în faţa concurenţilor va evolua o dansatoare bellydance, iar concurenții vor trebui să reţină cât mai multe elemente, începând de la vestimentaţie şi terminând cu mişcările de dans.

Mai există şi o probă-capcană, în care toţi cei opt concurenţi vor trebui să câte legaţi la ochi, executând o provocare surpriză.

Emisiunea va debuta pe 7 martie.

Sorin Ovidiu Bălan: „O să vedeţi ce am cântat. Surpriză. Sigur nu vă aşteptaţi”

Atunci când dau de greu, echipele au dreptul să ceară ajutorul cuiva, în proba „Cheamă un prieten”. Vor fi doi invitaţi surpriză. Am reuşit să pătrundem şi acest secret. „Echipa pop” a chemat în ajutor pe Alexandra Velniciuc. Ea va interpreta, în duet cu Anca Ţurcaşiu, o melodie populară.

Cei de la folclor au greşit, invitându-l să le fie de ajutor pe jurnalistul de investigaţii Sorin Ovidiu Bălan. Ce va cânta, am aflat în exclusivitate chiar de la el.

„Nu ştiu ce le-a venit de m-au chemat să-i salvez. Eu nu sunt cântăreţ profesionist, deşi pot să spun că nu sunt chiar străin de muzică. Mama avea o voce deosebită şi numai vicisitudinile anilor de după război au făcut-o să nu urmeze o carieră artistică. În plus, am printre prietenii mei, pe cei mai buni lăutari din România, alături de care mai murmur şi eu când ne întâlnim pe la câte un şpriţ. Ne-a cam ţinut pandemia în ultima vreme. Încă de pe acum îi rog pe telespectatori să scuze dacă o mai iau razna cu cântatul. Mai ales că, vă dau cuvântul de onoare, n-am făcut nicio repetiţie. Pur şi simplu am intrat în platou şi am cântat, acompaniat de band. Aşa cum m-am priceput. Deşi îmi place mult folclorul, nu am cântat o melodie populară. Nici una pop. Nici lăutărească. O să vedeţi ce. Surpriză. Sigur nu vă aşteptaţi. La sfârşit o să am şi un cuvânt pentru doamne şi domnişoare. Sper să nu le pară rău celor de la folclor că m-au chemat în ajutor” – ne-a declarat în exclusivitate Sorin Ovidiu Bălan.

La sfârşitul acestei competiţii, un juriu va da verdictul: cine a câştigat şi cine a pierdut. Juriul este alcătuit din Irene Boclinca, Natalia Mateuţ şi Tavi Clonda.

S-a decis şi asupra numelui emisiunii. Se va chema „Arena Starurilor” şi va fi prezentată de Roxana Vaşniuc şi Andrei Ştefănescu.

Așa cum am spus, premiera va avea loc duminica viitoare, pe data de 7 martie, la Antena Stars.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre