Teatrul Național din Timișoara lansează programul LABORATOR DE TEATRU în cadrul căruia, pe durata lunii iunie a acestui an, oferă ocazia publicului larg, dar și celor care doresc să înceapă o carieră în domeniul teatral, să fie mai aproape de această artă fascinantă și de viața cu zi cu zi a Naționalului.
Programul este adiacent spectacolelor lunii iunie și se dezvoltă pe trei direcții: TREZIRE – repetiție generală cu public, ÎN SCENĂ – examene cu public și, nu în ultimul rând, PRIMUL PAS PE SCENĂ – întâlniri cu profesori de teatru, membri ai trupei de actori a Naționalului timișorean.
Publicul, invitat la examenele studenților de la Actorie
Astfel, miercuri, 5 iunie, de la ora 12 și miercuri, 12 iunie, de la ora 19, la Studio UȚU va avea loc examenul de disertație al anului II Master al Facultății de Muzică și Teatru, cu spectacolul OPT FEMEI de Robert Thomas, traducerea Ioana Ștef, în regia conf. univ. dr. Ada Hausvater.
Spectacolul – o celebră comedie cu tentă polițistă – oferă partituri savuroase foarte tinerilor actori Laura Gîrbovan, Maria Leca, Korina Troća, Giorgiana Rancov, Larisa Belcea, Maria Gagea, Jacqueline Kohl și Darie Doklean. Spectacolul – examen face parte din programul În scenă, o inițiativă a Teatrului Național din Timișoara de a deschide drumuri viitorilor actori, studenți și absolvenți ai departamentului de arta actorului din cadrul Facultății de Muzică și Teatru.
Accesul la spectacole este gratuit, în limita locurilor disponibile, și se face nominal, pe bază de înscriere la adresa de e-mail office@tntm.ro, cu textul EXAMEN, urmat de data examenului și de numărul de locuri solicitat.
Repetiții cu public în premieră europeană absolută
În continuare, așa cum am anunțat deja, vineri, 14 iunie, de la ora 19, la Sala Mare, Teatrul Național din Timișoara oferă publicului ocazia unică de a participa la o repetiție generală pentru spectacolul TREZIRE, semnat de celebrul regizor și actor italian Pippo Delbono, spectacol a cărui premieră timișoreană va avea loc în luna decembrie.
Teatrul Național, în calitate de coproducător, va găzdui pe scena sa, între 8 și 14 iunie, o serie de repetiții, ultima dintre ele deschizând publicului larg poarta către universul fascinant al acestui artist unic. În spiritul participării publicului la repetiția deschisă, alături de Pippo Delbono și compania sa de teatru, accesul spectatorilor este gratuit, făcându-se în baza înscrierii nominale la adresa de e-mail office@tntm.ro, cu textul PIPPO DELBONO, urmat de numărul de locuri solicitat.
Spectacolul TREZIRE / IL RISVEGLIO de Pippo Delbono este o coproducție Emilia Romagna Teatro ERT / Teatro Nazionale, în calitate de producător executiv și Teatro Stabile din Bolzano, Teatro Metastasio din Prato, Théâtre de Liège, Sibiu International Theatre Festival / Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, Institutul Italian de Cultură din București, TPE – Teatro Piemonte Europa/Festival delle Colline Torinesi și Théâtre Gymnase-Bernardines din Marsilia, în calitate de coproducători, în colaborare cu Centro Servizi Culturali Santa Chiara, Trento și Le Manège Maubeuge – Scène Nationale.
Laborator de teatru, un proiect al Naționalului timișorean
Nu în ultimul rând, proiectul PRIMUL PAS PE SCENĂ este o inițiativă realizată în cadrul parteneriatului dintre Teatrul Național Timișoara și Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest. Proiectul propune absolvenților de liceu și celor interesați de a urma o carieră teatrală, o serie de zece întâlniri cu actori de calibru ai Teatrului Național care și-au asumat pregătirea viitoarelor generații de actori, în calitate de cadre didactice ale Facultății de Muzică și Teatru.
Înscrierile au fost lansate de Facultatea de Muzică și Teatru, urmând ca în fiecare sâmbătă din luna iunie, viitorii candidați la secția de actorie a FMT să intre în contact cu specificul educației artistice și cu perspectivele unei cariere în teatru.
Sursa foto: Adrian Pîclișan
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook