Cartea biografică pe care prințul Harry a lansat-o recent, Spare, a ajuns bestseller mondial, milioanele încasate de acesta de la editură justificându-se din plin. Și urmează noi volume, în timp ce, în fața valului de dezvăluiri negative despre familia regală, prințul e „executat” de familie, și va fi evacuat din unica reședință pe care o mai deținea în țara sa natală, un dar de nuntă de la fosta regină.
Însă pierderea locuinței nu pare să îi dea prea mari bătăi de cap prințului. Care acum se pregătește să își mai alimenteze contul cu niște bani. Sâmbătă, 4 martie, prințul Harry și celebrul medic Gabor Maté, care are experiență în practica de familie și un interes deosebit pentru dezvoltarea copilăriei, traume și impacturi potențiale pe tot parcursul vieții, vor susține o conferință despre pierdere și despre importanța vindecării personale.
35 de lire accesul la conferință. Cum vă puteți înscrie
Conferința, care va dura 60 de minute, va transmisă online global, de la ora 19:00 în România, iar accesul costă 34,29 de lire sterline. Cei care au achiziționat bilet, vor putea accesa evenimentul prin Vimeo. Link-ul și parolă pentru a accesa platforma vor fi trimise de către Evenbrite pe e-mail în ziua evenimentului.
View this post on Instagram
Aceasta e mijlocită de Penguin Random House, editura care a publicat cartea prințului, Spare. Astfel, prințul Harry va fi alături de medicul Gabor Maté, autor al bestsellerului Mitul normalității. Trauma, boală și vindecarea într-o cultură toxică , pentru o conversație intimă, despre pierdere și despre importantă vindecării personale, arată Urban.ro.
La sfârșitul conversației va avea loc o sesiune de întrebări și răspunsuri. La întrebările din partea publicului vor răspunde prințul Harry și doctorul Maté. De asemenea, conform anunțului editurii, evenimentul, care face parte din proiectele legate de promovarea cărții Spare a prințului Harry – va include o introducere din partea CEO-ului Barnes & Noble/Waterstone, James Daunt.
Conform reprezentanților editurii, întrebările adresate vorbitorilor vor putea fi lansate în scris, în momentul achiziționării biletului. Ulterior, cele mai de impact întrebări vor fi selectate și adresate celor doi vorbitori.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook