Simona Ionescu / Redactor Șef

Exclusiv. Anca Țurcașiu, la o lună după ce și-a văzut fostul soț cu o alta de gât

Exclusiv. Anca Țurcașiu, la o lună după ce și-a văzut fostul soț cu o alta de gât
Frumoasa artistă pare că își revine după ruptura de Cristian Georgescu, bărbatul alături de care a stat mai bine de două decenii și pentru care a făcut multe compromisuri, spun apropiații.

Separarea de stomatologul Cristian Georgescu, tatăl fiului ei, nu a fost singura durere pe care Anca Țurcașiu a purtat-o în suflet, deoarece în urmă cu puțin timp, paparazzi l-au filmat pe fostul soț în mall sărutându-se cu o femeie blondă.
În urma difuzării acelor imagini, Anca Țurcașiu s-a simțit umilită și a preferat să se retragă din atenția publică. De mai bine de o lună de zile, ea nu a mai scris mesaje prietenilor și fanilor săi de pe conturile sale de pe paginile de socializare, preferând să-și vindece rănile departe de ochii curioșilor. A continuat însă să stea la mare și să muncească la fascinantul resort Phoenicia, unde seară de seară aducea bucurie turiștilor prin cântecele sale.

La 1 octombrie s-a închis sezonul estival, iar artista a revenit în Capitală. Are deja și alte planuri artistice, din câte am aflat de la o sursă apropiată ei. Anca Țurcașiu va urca, din nou, pe scena de teatru atunci când vor fi restricțiile legate de pandemie ridicate.
În urmă cu trei zile, artista a revenit pe pagina ei de Facebook și și-a răsfățat fanii cu două mesaje profunde și pline se subînțeles.
„E sănătos să-ți dai o pauză de respirație. Să mergi la mare. Să citești. Să stai cu tine. Să te uiți înăuntrul tău ca în ochii unui prieten vechi, deodată regăsit.
Sunt aici.”, a scris artista publicând și o poză în care pare că radiază de fericire.


Ulterior, ea a spus publicului și ce schimbări a făcut în noua ei viață: „Mi-am descoperit în vara asta un hobby nou: marșul. Mi-am amintit de miile de antrenamente de atletism destul de chinuitoare din copilărie, eu fiind cam împiedicată natural… Mărșăluind azi, trăiesc senzații uluitoare: liniște, entuziasm, motivația de a înainta măcar cu câteva sute de metri mai mult decât ieri.”

Actrița Anca Țurcașiu

„Nu pot să fac o departajare între muzică și actorie. Dorinţa mea a fost să ajung pe scenă ca o actriţă, dar având în vedere că prin ambele reuşesc să transmit emoţie, asta mă face foarte fericită, pentru că, în mod ireversibil, şi energia publicului se întoarce spre mine”, spunea cu ani în urmă Anca Țurcașiu.

Majoritatea publicului o știe ca interpretă de muzică ușoară și sunt puțini cei care știu că Anca Țurcașiu este și actriță, cu studiile de rigoare.

Anca Țurcașiu a urmat cursurile Școlii postuniversitare MTP, specializarea Moderator TV – Știri, Școala Populară de Arte, secția Muzică pop și Academia de Teatru și Film, promoția 1994, secția Musical.

A jucat în musicalul „Chicago” la Teatrul Național București, în spectacolul „Interpretul” de la Teatrul Foarte Mic și în spectacolul caritabil pentru copii „În așteptarea lui Moș Crăciun” de la Opera Română. A fost pe scena mai multor teatre independente și curând va juca din nou.

Anca Țurcașiu a cucerit publicul datorită calităților vocale, dar și prin rolurile din filmele „A doua cădere a Constantinopolului”, „Miss Litoral” și „De dragul tău, Anca”.

O femeie a returnat obiectele furate spunând autorităților că sunt blestemate. Nimeni nu a putut să o contrazică

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre