Acum 7 ani, fiica Andreei Berecleanu a plecat la studii la Londra. Cu siguranță că nu i-a fost ușor mamei să își știe fiica singură, printre străini. A fost afectată de sindromul cuibului gol.
Timp de 15 ani, Andreea Berecleanu și Andrei Zaharescu au fost unul dintre cele mai apreciate cupluri din lumea vedetelor, fiind colegi la pupitrul știrilor pentru o perioadă îndelungată. Relația lor de iubire, din care s-au născut doi copii, a ajuns însă la final. În prezent, Andrei Zaharescu locuiește în Africa de Sud alături de actuala sa soție și de copilul lor. La rându-i, Andreea Berecleanu s-a recăsătorit cu doctorul Constantin Stan, iar acesta are o relație apropiată cu copiii prezentatoarei.
Fiica prezentatoarei TV a decis să nu-i mai vorbească, după mutarea fratelui la Londra
Eva, are 23 de ani, în timp ce Petru se pregătește să sărbătorească împlinirea a 19 ani, în câteva zile. De un an, băiatul s-a mutat și el la Londra. Locuiește cu sora sa mai mare, ceea ce nu i-a convenit prea tare tinerei, când a aflat. Dar, între timp, s-a acomodat. Andreea Berecleanu chiar relata într-un podcast că, atunci când a aflat că fratele ei se mută cu ea, a fost o adevărată dramă familială.
„Eva gătește bine, se îngrijesc singuri, își fac curățenie singuri, stau împreună, asta este vestea cea mai tare pe care a primit-o Eva acum un an, că va sta cu fratele ei. O săptămână nu a vorbit cu mine. (…) Nu era un apartament cu multe dormitoare și atunci s-au dat cap în cap un pic și s-au obișnuit unul cu altul în cel mai scurt timp. Nu au avut încotro! Și acum se și înțeleg”, a povestit Andreea Berecleanu.
Fiica prezentatoarei TV este opusul surorii lui
Petru Zaharescu, fiul vedetelor de televiziune Andreea Berecleanu și Andrei Zaharescu, este pasionat de științe economice, după cum spune mama sa, și total neinteresat de rețelele sociale, după cum se vede în mediul online. Sora sa, absolventă, de câteva zile, a uneia dintre cele mai bune universități de arte și design din lume, cu o diplomă de licență în Design Vizual la Instituto Marangoni, se prezintă ca „persoană publică” și umple internetul cu fotografii în care își etalează corpul superb și ținutele atent alese.
Băiatul, în schimb, e absent de pe social media. După el însă, mama vedetă a suferit de-a dreptul când s-a mutat. Pur și simplu s-a îmbolnăvit de dorul lui. „Am somatizat atât de tare povestea asta a lui, plecarea, fără să îmi dau seama într-o primă fază, încât fizic am clacat”, a relatat vedeta.
Andreea Berecleanu, afectată de sindromul cuibului gol
Ea a detaliat frământările prin care a trecut. „Eva mi-a spus de câteva ori: Tu sigur îl iubești mai mult pe Petru decât pe mine, pentru că este copilașul mai mic, mai neajutorat, copilul lui mama, iubitul lui mama. Eu i-am zis că nu e adevărat, că nu există, i-am zis că îi ador pe amândoi. Atunci am zis de ce nu am simțit asta la plecarea Evei? Și de ce simt la Petru? Era exact sindromul «cuibului părăsit», cum zic terapeuții.
Atunci am zis că rămăsesem fără niciun copil în casă, și ce să vezi, Petru nu s-a izolat cum fac adolescenții, știi că fetele sunt explozive în perioada adolescenței, cauza fiind hormonii, băieții se autoizolează, închid ușa de la camera lor, se duc pe tot felul de jocuri și în general nu vor să te pupe. Petru nu a fost așa, aștepta mereu să ajung acasă. Eram într-un permanent dialog și apoi mi-a dispărut căldura lor. (…)
Atunci mi-am dat seama că este sindromul «cuibului părăsit», dar este și faptul că la Eva nu s-a manifestat, îmi era dor de ea, însă cred că eu am perceput-o mai puternică decât a fost ea. Că e independentă, puternică. În vreme ce pe Petru îl vedeam mai dependent de mine”, a încheiat vedeta.
Ce sfaturi le dă Andreea Berecleanu părinților
Andreea Berecleanu a punctat despre cum, în urmă cu 7 ani a dus-o de mână pe Eva la Londra, după ce au decis de comun acord ca fata să-și continue studiile acolo. Eva și Petru au urmat, amândoi, școală în programa Cambridge, în România.
„O testare vocaționala a dus către aceasta decizie, Eva urmând cursuri de artă ale unui liceu de top din Londra, apoi o facultate cu același profil. În luarea deciziilor, am cântărit mereu aceste schimbări și le-am discutat cu ea, fără excepție, dar și cu Teodora, un consultant educațional care ne-a devenit, în timp, ca un membru al familiei.
Nu a fost o perioadă ușoară, să plece de acasă la boarding, să nu-i mai facă mama și bunica toate poftele culinare, să nu mai jucam Monopoly împreună sau să ieșim cu bicicletele în weekend, să-și lase aici fratele, toți prietenii adolescenței și copilăriei. Însă contactul nostru a fost permanent iar comunicarea nu a avut deloc de suferit”, a menționat vedeta.
Eva e frumoasă și a devenit un adult independent
Andreea Berecleanu a spus cum vede transformarea fiicei sale care a devenit, între timp, adult. „Ce am observat acum, după toată această perioadă de 7 ani petrecuți acolo? Că este un adult independent, că este adaptabilă, sociabilă, capabilă să poarte discuții pe multe teme, că e responsabilă, că știe să gestioneze cheltuieli limitate, că are prieteni și multe cunoștințe, că a învățat singură să gătească senzațional, și că, în general, nu îi e teamă de niciun nou început.
Da, a recunoscut că i-a fost greu pe tot acest parcurs, dar i-a fost de folos acest tip de experiență. (…) Dragi părinți, aveți încredere în copiii voștri, oriunde ar fi, aveți răbdare! Țineți strânsă legătură emoțională, încurajați-le visurile! Au nevoie mereu de ancore, să știe că sunt iubiți necondiționat! Primiți acest gând trimis cu drag către voi”, a scris Andreea Berecleanu în postarea sa.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook