Pare că se întrevăd primii pași spre o posibilă împăcare între Lidia Buble și Răzvan Simion. Cei doi au dat câteva indicii interpretabile în acest sens, pe social media. Apoi aseară, cântăreața a avut parte de o surpriză când a ajuns la mașină. Artista avea flori lăsate pe parbriz. Cine i-a adus Lidiei Buble lalele?
Deși s-au despărțit în urmă cu peste șase luni, Lidia Buble și Răzvan Simion par că trag unul spre celălalt.
Vedeta a rupt tăcerea recent și a recunoscut că încă îl iubește pe fostul ei, prezentatorul Răzvan Simion. ”Cu riscul de a fi mâine pe prima pagină în toate tabloidele, dar îmi asum și știți că sunt sinceră și nu am ce să ascund. Da, încă îl iubesc pe Răzvan, însă nu în modul în care poate vă imaginați voi. S-a transformat într-o prietenie, nu știu. Este o altfel de dragoste”, a declarat Lidia Buble pe contul său de Instagram recent. Răzvan Simion este în continuare managerul ei și unul dintre oamenii care o susțin și o sprijină cel mai mult în cariera sa.
Cine i-a adus Lidiei Buble lalele? Să fie oare chiar prezentatorul de la ”Neața”?
Dar să revenim la lalele. Aseară, Lidia Buble a ieșit la masă în oraș. Când a revenit la mașină, a observat că pe parbriz avea un buchet de lalele. ”Care ești mă? Doamne…Am fost să mănânc, am plecat, am venit să iau mașina să merg spre casă și aveam acest superb buchet de lalele pus pe parbrizul mașinii. Mulțumesc mult de tot, nu știu cine ești, dar îți mulțumesc”, a spus artista aseara pe Instagram.
View this post on Instagram
Misterul nu a fost încă dezlegat, ba chiar s-a complicat un pic.
În această dimineață, Răzvan Simion a pus o poză cu el pe Instagram. Cine a fost pe fază și i-a comentat imediat? Chiar Lidia Buble, care i-a lăsat trei emoticoane cu planete la poză. Presa a interpretat imediat că mesajul ar semnifica faptul că prezentatorul reprezintă centrul universului Lidiei, sau un ”tot” pentru ea. Să fi fost oare chiar prezentatorul care a lăsat buchetul de lalele pe mașina vedetei? Si ce spune iubita lui Răzvan despre faptul că Lidia îi lasă comentarii pe internet acestuia? Nici Lidia nici Răzvan nu au anunțat ceva concret, așa că fanii sunt lăsați momentan să speculeze dacă cei doi se vor împăca într-un final sau nu.
Foto: Instagram
Cea mai lungă podoabă capilară din lume este fabuloasă. Cât cântărește
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook