În ultima lună de primăvară cunoscuta actriță a devenit mămică pentru a doua oară. Ea și Readu Dragomir celebrează opt ani de când au spus cel mai hotărât „Da” din viața lor. Iar așa un eveniment se cerea sărbătorit cum se cuvine. Vedeta a dezvăluit totul, alături de o fotografie emoționantă din momentul cununiei.
„Acum 8 ani am spus DA și am semnat pentru prima oară ca doamna Dragomir. Iar azi am semnat actele pentru căsuța noastră dintr-un sat din Transilvania. Acum aproape că stă să cadă, sărăcuța, dar abia așteptăm să o renovăm și să o umplem de voie bună și amintiri frumoase. E noul nostru proiect, pe care ni l-am facut cadou la această aniversare. La mulți ani, nouă!”, a scris Dana Rogoz pe contul ei de Instagram.
Soții Dragomir se declară cei mai fericiți din lume. Au un băiețel (primul născut) și o fetiță. De mai mult timp și-au dorit un „colț de rai” unde să se retragă, iar acum visul va deveni realitate. Proiectul e cu atât mai important având în vedere copiii, care vor putea să descopere frumos natura, în casa de la țară.
De ce să optezi pentru un antrenor personal. Cine sunt românii care îl primesc gratuit
Secretul neașteptat din casa unei vedete a ieșit la iveală. Fanii nu mai știu ce să creadă
Excursii cu rulota
De altfel, din fotografiile pe care le postează pe rețelele de socializare, se vede cât de mult iubesc toți membrii familiei natura, au și o rulotă pe care o folosesc în excursii. De exemplu, cu puțin timp înainte să nască, Dana povestea despre o astfel de excursie făcută de familie cu rulota, la Corbeanca:
„Am ieșit cu rulota, toți 3 (aproape 4), până la ieșirea din București, unde Radu are un teren în proprietate. Stăm aici câteva ore, în deplină izolare, și apoi ne întoarcem la „casa fără roți”. Așadar povestea de azi, de la ora 16:00, va fi citită de aici. Pe curând!”. Pe durata izolării actrița a citit zilnic, live, pe Facebook, câte o poveste pentru copii.
Dana Rogoz și Radu Dragomir s-au cunoscut pe platourile de filmare, bărbatul fiind un cunoscut regizor. Cu 18 ani mai mare, el a lăsat în urmă un alt mariaj înaintea relației cu tânăra vedetă. Din prima căsătorie are încă un fiu. Cuplul Dragomir nu ar fi primul care optează pentru viața la țară din rândul artiștilor. Recent, așa cum Rețete și vedete a scris, s-a aflat că și actorul Claudiu Bleonț s-a mutat într-o casă țărănească din Transilvania. Ba mai mult, acesta a decis să candideze la funcția de primar al localității respective.
Sursa foto: Instagram / Dana Rogoz, Radu Silviu Dragomir
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook